Tony Mathie, președintele WONCA Europe, a pledat în favoarea eficientizării medicinei de familie și a rezolvării optime a problemelor cu care aceștia se confruntă în cadrul unei întâlniri cu Ministrul Sănătății, Attila Cseke, desfășurată la sfârșitul lunii martie. La discuție au participat dr. Rodica Tănăsescu (foto), preşedintele Societății Naţionale de Medicină de Familie şi dr. Doina Mihăilă, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.
Mathie a subliniat că deși problemele cu care se confruntă medicina de familie sunt similare cu cele din alte state europene, fiecare ministru al Sănătății trebuie să găsească modalități de optimizare a activității medicilor de familie, pentru că astfel se pot induce mari economii în sistemul spitalicesc.
„Pentru asta este însă nevoie de un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici foarte bine pregătiţi, pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră”, a spus Mathie.
Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a subliniat că deficitul financiar a acutizat problemele din sistem, inclusiv din medicina de familie, și că pentru eficientizare trebuie conceput “un plan foarte bine pus la punct pentru funcţionarea optimă a cabinetelor de medicină de familie, un plan bazat pe resursele umane prezente în această categorie“.
În prezent, în România activează aproximativ 11 000 de medici de familie, iar alţi 4 800 de medici rezidenţi au ales această specializare. „Eu cred că, în condiţiile actuale, aceste cifre sunt prea ridicate şi practic creştem pentru viitor medici de familie şomeri”, a explicat Attila Cseke.
Președintele WONCA Europe a subliniat dificultățile acestui demers, dificultăți cu care se confruntă și Marea Britanie, unde, similar cu România, numărul medicilor de familie depășește nevoile reale ale populației.
„În ultima perioadă în Anglia sunt respinşi aproximativ 20% dintre rezidenţii care optează pentru medicina de familie, fiindcă oricum sunt deja prea mulţi medici cu această specializare”, a spus Tony Mathie.
Întâlnirea a prilejuit și discutarea unor modalități de sprijin a medicilor de familie din partea Ministerului Sănătății, precum acordarea o dată pe an a unor sume mai mari de la buget pentru achiziţia de aparatură medicală, sistem care se practică deja în unele state europene.
Președintele WONCA Europe a fost prezent în România cu prilejul Conferinței Naționale de Medicina Familiei, care a avut loc între 23 și 26 martie la București. (D.B.)