A doua ediţie a Tratatului de chirurgie, sub redacţia prof. Irinel Popescu şi prof. Constantin Ciuce – debutează cu vol. I, Otorinolaringologie şi chirurgie cervico-facială, constituindu-se într-o premieră deosebită pentru otorinolaringologia românească, în condiţiile în care această specialitate a lipsit pentru mai bine de 40 de ani din ediţiile precedente ale Tratatelor de Chirurgie. Ultimul tratat apărut în această disciplină datează din 1964, şi a fost reeditat în 1982.
“Tratatul de Chirurgie are o tradiţie în România, începând cu ediţiile prof. Hortolomei, prof. Burghele, prof. Proca, prof. Angelescu. Formatul, modul de alcătuire şi scopul au cunoscut modificări, astfel încât de la primele ediţii, fixe, am ajuns la forme mult mai flexibile. Ordinea volumelor reflectă şi timpul în care au fost alcătuite, şi modul în care s-au produs schimbările. Ca exemplu, chiar în ediţia precedentă a lipsit otorinolaringologia şi oftalmologia şi nu ştiu dacă nu cumva în ediţia viitoare nu vom avea un volum pentru chirurgia minim-invazivă şi chirurgia robotică”, a declarat prof. Irinel Popescu, autorul primului transplant de ficat din România, sub redacţia căruia, alături de prof. Constantin Ciuce, a fost editat acest tratat.
“Un tratat e o sinteză a ceea ce s-a acumulat pe plan naţional şi internaţional, dar reflectă şi experienţa autorilor. Nu sunt cărţi scrise din alte cărţi, ci de autori cu o experienţă directă. Sunt foarte multe noutăţi dar, pe de altă parte, niciuna absolută. Tratatul se adresează în primul rând celor aflaţi în proces de formare, medicilor rezidenţi, dar şi celor care vor să fie la curent cu ultimele noutăţi”, a declarat prof. Irinel Popescu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Prof. dr. Victor Voicu, vicepreşedinte al AOŞR, a evocat anterioarele tratate de chirurgie – ediţia din anii 60’ a prof. Hortolomei, cea din anii 70’ a prof. Burghele, cea din anii 80‘ a prof. Proca şi cea din anii 2000 a prof. Angelescu – calificând ediţia actuală ca pe un “eveniment cultural”. El a subliniat cooptarea, de către prof. Irinel Popescu, a prof. Constantin Ciuce de la Cluj-Napoca, astfel încât tratatul reflectă şi valoroasa şcoală de medicină clujeană.
“Volumul de ORL apare după 40 de ani – a apărut în 1964 şi a fost reeditat în 1982. E bine că am fost incluşi de coordonatori printre specialităţile chirurgicale, mai ales după progresele extraordinare înregistrate în această specialitate. Structura volumului a fost gândită să acopere şi patologia clasiucă, dar şi chirurgia de graniţă, vasculară, a bazei craniului, şi realibitarea funcţională a pacienţilor cu surdităţi”, a spus coordonatorul volumului, prof. Codruţ Sarafoleanu.
Volumul are 28 de autori, între care prof. Dorin Sarafoleanu, prof. Mihail-Dan Cobzeanu, Marcel Cosgarea.
Sumarul include patologia infecto-inflamatorie otolaringologică, patologia tumorală benignă şi malignă, patologia de graniţă otorinolaringologică – a bazei craniului, orbitei, căilor lacrimale, spaţiilor profunde -, patologia vasculară otorinolaringologică, traumatologia şi patologia pediatrică, chirurgia sindroamelor obstructive de căi superioare în somn, patologia chirurgicală a afecţiunilor neurologice otorinolaringologice.