Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a lansat două servicii gratuite pentru susținerea persoanelor seropozitive, respectiv serviciul SMS+, menit creșterii aderenței la tratament a pacienților seropozitivi, prin care aceștia pot primi gratuit un SMS care să le reamintească să-și ia tratamentul, și Helpline+, care înseamnă un număr de telefon gratuit – 0800 800 141 – pentru persoanele cu HIV/SIDA care au nevoie de sprijin.
Cele două servicii fac parte din programul ”Viața cu HIV” (www.viatacuhiv.ro), derulat de UNOPA, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România.
“Mesajele SMS sunt personalizate, alese de ei, și există un formular pe site-ul www.viațacuhiv.ro prin care se pot înscrie în program”, a spus Iulian Petre, președinte UNOPA.
“E un moment crucial pentru că acest program, care până acum era ținut de medici, este acum preluat de o organizație nonguvernamentală, a pacienților. UNOPA și GSK au dezvoltat în momentul de față un sistem de alertare a pacienților astfel încât să nu își uite tratamentul”, a punctat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului “Matei Balș”.
Potrivit prof. Streinu Cercel, rata de aderență la tratament este de 70-80%, însă scopul este atingerea unei aderențe de 100%, pentru că abandonarea schemei de tratament presupune găsirea altor scheme, noi, și poate conduce la eșecul terapiei.
De la începutul acestui an 256 de persoane au fost depistate cu HIV, dintre care 126 în urma transmiterii pe cale sexuală, iar 85 în urma utilizării drogurilor pe cale intravenoasă.
Potrivit specialiștilor, dacă putem spune că epidemia de HIV este relativ stăpânită, la momentul de față, o recrudescență se manifestă în rândul consumatorilor de droguri, un semnal special de alarmă fiind tras pentru consumatorii de etnobotanice.
În România sunt 11.189 de persoane cu HIV, peste 7000 în tratament, mare parte fiind generația anilor ’80, care au supraviețuit infectării în perioada comunistă. Aproximativ 5000 de persoane nu au supraviețuit.