Daniel Munteanu, 16 ani, elev la liceul Nichita Stănescu din Bucureşti, a salvat viaţa unui om duminică dimineaţă. Daniel a făcut cursuri de prim ajutor organizate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov acum zece luni.
Daniel a povestit cum, duminică dimineaţă, mergând în drum spre biserică, a văzut multă lume adunată în staţia de autobuz. Un bărbat era căzut cu faţa în jos. S-a apropiat şi a intervenit deşi oamenii îi spuneau să nu intervină.
Daniel a verificat întâi dacă bărbatul respira, a constatat că era în stop şi a început manevrele de resuscitare. După trei minute a venit Smurdul, iar până ce salvatorii profesionişti şi-au aşezat aparatura, Daniel a continuat manevrele de resuscitare.
Bărbatul a ieşit din stop la al doilea şoc aplicat de salvatori şi se află acum la Spitalul Floreasca.
Peste 2000 de voluntari au fost pregătiţi până acum în cadrul campaniei “Există un erou în fiecare dintre voi!”, alături de alţi 3000 de voluntari pregătiţi de SABIF.
Până acum, 3 vieţi au fost salvate de cei 2000 de voluntari pregătiţi de cadrul campaniei “Există un erou!”, a spus Alis Grasu, manager SABIF.
suntprimulajutorjunior.ro
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a lansat un site de informaţii de prim ajutor pentru copii, suntprimulajutorjunior.ro, menit să răspundă nevoii de informare a tinerilor pentru informaţiile de prim-ajutor. Site-ul preia informaţiile Ghidului de educaţie medicală şi prim-ajutor – Sunt primul ajutor! SPA Junior!, realizat de jurnalista Mihaela Arion şi lansat acum doi ani.
Informaţiile sunt disponibile în patru limbi, română, maghiară, franceză şi engleză.
“Ca şi pas concret spre viitor avem o intenţie pe care sper să o aducem la îndeplinire, de a introduce ore de educaţie sanitară în şcoli. Ministerul Educaţiei e foarte deschis şi sunt foarte optimist pentru viitorul an şcolar”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Intenţia e de a introduce o oră de Educaţie Sanitară inclusiv la clasele mari, o dată pe săptămână sau la două săptămâni.
Alis Grasu a subliniat necesitatea ca tinerii să fie pregătiţi în acest domeniu, ceea ce ii va ajuta să intervină, la nivelul lor, când se produc accidente.
De asemenea, va fi demarat un proiect pilot de educaţie medicală şi prim- ajutor pentru copii “Sunt primul ajutor!” în judeţele Cluj şi Sibiu şi va fi reluat în Bucureşti, pentru anul şcolar 2015-2016.
Elevii implicaţi în program învată să aplice şi să execute corect manevre de salvare a vieţii. Învată în acelaşi timp noţiuni de igienă şi de prevenire a afecţiunilor transmisibile. Prezentarea noţiunilor privind modul de organizare, funcţionare şi utilizare a Sistemului Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă 112, către grupurile de elevi din şcolile desemnate să participe în cadrul acestui proiect este un alt obiectiv al proiectului. Acestuia se adaugă însuşirea noţiunilor de prevenire a accidentelor casnice, şcolare, rutiere, conştientizarea obiceiurilor cu mare risc! (droguri, alcool, tutun), rolul alimentaţiei sănătoase, conştientizarea importanţei donării voluntare de sânge şi prevenirea riscurilor situaţiilor de urgenţă în şcoli şi în afara lor.