USP România, participare la nivel înalt la Congresul Naţional de Pediatrie și Congresul Național de Neonatologie

0

Sănătatea copiilor reprezintă unul dintre domeniile de interes pentru compania farmaceutică USP România, activă în piața de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale. De aceea, participarea la Congresul Naţional de Pediatrie de la Craiova (15-18 septembrie) și la Congresul Național de Neonatologie de la Sibiu (29 septembrie – 3 octombrie) a avut o importanţă deosebită, cu atât mai mult cu cât au fost primele evenimente ştiinţifice unde compania a fost prezentă pentru a-şi prezenta portofoliul de produse şi echipa.

Simpozioanele ştiinţifice USP, foarte apreciate

Prof. Dr. Doina Anca Pleșca, Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, a susţinut simpozionul științific „Rolul microbiomului intestinal în afecțiunile pediatrice”, iar Prof. Dr. Maria Stamatin, Președintele Asociaţiei de Neonatologie din România, a prezidat simpozionul științific “Importanţa microbiomului intestinal în primele luni de viaţă”.

În cadrul expunerilor au fost prezentate beneficiile asocierii celor mai cunoscute tulpini de bacterii benefice, prebiotice şi vitamina D3 într-un singur produs adecvat nevoilor sugarilor şi copiilor (Estabiom®).

Participare de top – cantitativă şi calitativă

La Congrese au participat, atât offline, cât şi online, medici din diverse specialităţi, precum pediatrie, medicină de familie, ORL, neurologie și neonatologie.

„Echipa noastră a avut oportunitatea să discute cu numeroşi profesioniști din domeniul sănătății despre subiecte de interes legate de îngrijirea nou-născuților și copiilor și am sesizat o dorință comună de a găsi cele mai bune soluții. Le mulțumim tuturor celor care şi-au arătat interesul faţă de portofoliul nostru. Şi le mulţumim în mod deosebit doamnelor Prof. Dr. Doina Anca Pleşca şi Prof. Dr. Maria Stamatin, precum şi Societăţii Române de Pediatrie şi  Asociaţiei de Neonatologie din România, pentru că ne-au pus la dispoziție un cadru profesional de înalt nivel”, a declarat Răzvan Constantinescu, Managing Director USP România.

Parteneriatul cu profesioniştii din domeniul sănătăţii reprezintă un pilon strategic de dezvoltare a companiei în România pentru a ajunge în topul companiilor farmaceutice din piaţa de Consumer Healthcare. Echipa USP are în plan şi alte participări la evenimente medicale relevante pentru a-şi prezenta portofoliul actual, cât şi viitoarele lansări. Direcţiile de dezvoltare ale portofoliului sunt aliniate cu misiunea companiei, de a proteja sănătatea oamenilor, oferind produse diferenţiatoare, adaptate contextului local, conform nevoilor şi preferinţelor consumatorilor şi pacienţilor din România.

Produse inovatoare şi distinctive

Produsele prezentate în cadrul conferințelor au fost: Estabiom® (produs simbiotic cu vitamina D3, compoziție unică în România*, cu rol în susținerea imunității copilului și refacerea echilibrului microbiotei), Bloxivir® (inovaţie pe piaţa farmaceutică din România – spray împotriva virusurilor care produc răceală, gripă şi COVID-19), Herbitussin® (gamă de produse inspirate din natură cu efect calmant asupra gâtului și tusei), Pelavo® (marcă de suplimente alimentare care sprijină organismul copiilor în episoadele de răceală și în infecțiile respiratorii), Iskial® Junior (produse pe bază de DHA, pentru a susține imunitatea și buna funcționare a creierului și a vederii) și Stoperol® Rehydro (produs electrolitic care respectă recomandările OMS privind rehidratarea organismului).

Despre USP

USP este una dintre cele mai de succes companii farmaceutice din Europa Centrală și de Est, activă în piața de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale. Fondată în SUA în 1992, compania îşi desfăşoară activitatea principală în Europa Centrală și de Est, fiind numărul 1 pe piața de Consumer Healthcare din Polonia, cu un portofoliu de 29 de branduri.

USP a intrat pe piaţa din România la începutul anului 2021. În anii următori, pe măsura extinderii portofoliului de OTC-uri și în alte arii terapeutice, precum și prin inovații constante ale brandurilor deja lansate, compania își propune să devină unul dintre liderii pieței de Consumer Healthcare din România.

Misiunea USP este să protejeze sănătatea oamenilor, oferindu-le produse de calitate, cu eficiență dovedită, adaptate nevoilor individuale specifice. Health Reinvented!

About Author

Medica Academica

Comments are closed.