Ministerul Sănătăţii (MS) a recepţionat primele 50 000 de doze de vaccin anti-hepatitic B, din cele 200 000 pe care le va achiziţiona în acest an, se arată într-un comunicat de presă. Deși MS a demarat procedurile de achiziție centralizată a vaccinului încă de la începutul acestui an, dificultăţile se datorează lipsei de pe piaţă a produsului. În prezent există un număr mic de producători pentru aceste vaccinuri, iar aceștia nu au disponibile cantităţile necesare la nivel global, se specifică în comunicatul MS.
Recuperarea copiilor nevaccinaţi se va realiza, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin cabinetele medicilor de familie şi maternităţi.
Vaccinul va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, dar şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor, conform calendarului.
Vaccinul antihepatitic B este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a hepatitei B şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al MS şi este gratuit.