Vaccinul Gardasil reduce apariția verucilor genitale

0

Vaccinarea împotriva HPV cu Gardasil este eficientă în reducerea incidenţei verucilor genitale la femeile tinere, arată trei studii europene realizate de echipe științifice care au colaborat cu sistemele locale de sănătate pentru a studia impactul vaccinării împotriva HPV, în Germania, Belgia și Suedia, arată un comunicat de presă al companiei farmaceutice MSD. În paralel, două studii efectuate în Franţa şi Suedia și în Danemarca au confirmat profilul sigur al vaccinului Gardasil.

Gardasil atacă în mod direct cele patru tipuri de HPV 6, 11, 16, 18, care, împreună, produc majoritatea bolilor genitale, printre care se numără și verucile genitale, apariția acestora fiind considerată și un factor de risc pentru o infecție ulterioară cu HPV.

Incidenţa verucilor genitale în Germania a scăzutcu 23%, la fetele tinere cu vârsta de 15 – 19 ani, după introducerea vaccinării HPV, arată un studiu al Institutului German de Epidemiologie și Prevenție. Peste 30% dintre fetele cu vârsta între 12 și17 ani din populaţia cuprinsă în studiu a primit în 2008 cel puţin o doză de vaccin.

În Belgia, un studiu retrospectiv observațional a constatat că femeile tinere care au fost vaccinate cu Gardasil au demonstrat o scădere semnificativă a incidenței verucilor genitale, comparativ cu cele care nu au fost vaccinate sau au fost vaccinate cu vaccin bivalent (care nu protejează împotriva verucilor genitale). Femeile care nu au fost vaccinate cu Gardasil au prezentat un risc de opt ori mai mare de a dezvolta veruci genitale decât cele vaccinate cu Gardasil.

În Suedia, un studiu naţional la nivelul populației cu grad ridicat de risc a estimat că 4300 dintre cazurile de veruci genitale au fost evitate în fiecare an în perioada 2006- 2010, ca urmare a vaccinării HPV. În cei patru ani, aproape 124.000 de femei s-au vaccinat împotriva HPV. Suedia subvenţionează vaccinarea fetelor cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani și rata de acoperire a vaccinului a fost de 25-33% în perioada respectivă.

Cel mai amănunțit studiu de siguranță pentru HPV efectuat în Suedia și Danemarca a demonstrat că nu a existat nici un risc din punct de vedere neurologic, tromboembolic sau autoimun la femeile vaccinate împotriva HPV. Un studiu observațional desfășurat în Franţa și prezentat recent confirmă aceste rezultate, precum și pe cele lansate la finalul anului 2011 de către Autoritatea de Sănătate Franceză. Acestea nu au semnalat vreun risc crescut de boli autoimune asociate vaccinării cu Gardasil.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.