Zilele Institutului Clinic Fundeni – Comunicări științifice și sport pentru sănătate

0

Zilele Institutului Clinic Fundeni sunt marcate anul acesta printr-un eveniment desfășurat sub deviza ”Iubește viața”, în perioada 1-3 noiembrie, punctând premierele medicale, inaugurările, rezultatele medicale și științifice ale anului 2012. Programul științific al evenimentului reunește peste 150 de personalități din domeniul medical, reprezentanți ai autorităților şi oficialități, aducând în prim-plan actualitățile din patologia hepatică, renală, hematologică, oncologică, gastrointestinală și digestivă. Înscrierea pentru audierea comunicărilor științifice este gratuită.
Alături de componenta științifică, evenimentul promovează sportul pentru sănătate, prin intermediul Fundeni Challenge, o cursă de ștafetă organizată în semn de solidaritate cu pacienții IC Fundeni și familiile acestora, pe 3 noiembrie, în Parcul Herăstrău.

”Implicarea tuturor specialiștilor în procesul de diagnosticare și tratare a pacienților este esențială pentru soluționarea cu rezultate cât mai bune a problemelor de sănătate. Cu cât nivelul de relaționare este mai eficient, cu atât rezultatele medicale vor fi mai îmbucurătoare”, a afirmat dr. Carmen Orban, Managerul Institutului Clinic Fundeni, prezentă la deschiderea evenimentului.

Pe parcursul anului 2012, în Institutul Clinic Fundeni au fost externați 45.600 de pacienți, au fost realizate peste 25.000 de internări de zi, iar mortalitatea a fost de 1,19 la 45.000 de internări, potrivit datelor prezentate de Alina Tănase, directorul medical al Institutului Clinic Fundeni. “Rulajul pe pat a fost de 43%, concordanța între dignostice – foarte mare, de aproape 90%, diagnosticele secundare au fost mult peste 90%, ceea ce înseamnă că marea majoritate a pacienților noștri au avut complicații. În Fundeni au fost realizate multe transplanturi – cele mai numeroase din ultimii ani: 58 de ficat, 43 de rinichi și 50 de măduvă. Am testat imunologic peste 800 de donatori în vederea transplantului și am tratat pacienți pentru programul de boli rare. Am avut 132 de pacienți cu intervenții de chirurgie robotică, 173 pacienți dializați, am realizat 2780 ședințe de hemodializă și 150 de dializă peritoneală. Cifrele sunt indicatorii nostri de eficiență, dar cred că merită subliniat că dincolo de cifre este munca tuturor, munca de echipă, atât cea medicală, cât și cea administrativă”, a spus directorul medical.

Prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România și directorul Centrului de Chirurgie și Transplant Hepatic din cadrul Institutului a subliniat importanța ca Ministerul Sănătății să continue să susțină activitatea medicală din spitalul Fundeni. “Ne dorim să rămânem în atenția Ministerului Sănătății și ne străduim să reprezentăm la fel de bine medicina românească și să acoperim necesitățile sistemului sanitar din România ca și până acum. Este bine ca într-un sistem de sănătate supus criticilor, blamat pentru multe nerealizări, să existe asemenea școli de excelență. Dacă sistemul la modul general este subfinanțat, nu înseamnă să abdicăm de la standardele de excelență pe care ni le-am propus. Este chiar obligatoriu ca într-o țară ca România să avem astfel de standarde”, a spus prof. Irinel Popescu.

Prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davilla” prezent, de asemenea, la deschiderea evenimentului, a atins subiectul cercetării românești și al potențialului de dezvoltare. “În privința cercetării, cred că mai avem multe de făcut și, dincolo de dorința noastră și de angajarea noastră directă, cooperarea și proiectele europene sunt menite a ne aduce la un nivel compatibil cel puțin cu Europa Centrală; nu mă refer la parametri europeni maximali. Petre Țuțea spunea că medicina este o artă a vindecării care probabil nu are limite. Și noi credem acest lucru, dar în afara angajamentului nostru, încă mai avem nevoie de susținere”, a explicat prof. Sinescu.

Prof. dr. Daniel Coriu, directorul Centrul de Hematologie si Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni a subliniat valoarea științifică a evenimentului dedicat Institutului Clinic Fundeni. “Forța noastră, performanța noastră profesională derivă din faptul că suntem împreună pentru că avem capacitatea să rezolvăm cazuri complexe care nu pot fi rezolvate în altă parte și am ajuns aici pentru că cei de dinaintea noastră, profesorii noștri au avut înțelepciunea să creeze în acest loc o echipă de profesioniști dedicată ajutorării oamenilor”, a adăugat acesta.

În Institutul Clinic Fundeni se efectuează zilnic intervenţii medicale de transplant hepatic, de insule pancreatice, transplant renal sau medular și se desfășoară importante proiecte de cercetare medicală. Toate specialitățile clinice asigură tratament specializat, preluând mai mult de 75% dintre pacienții cu domiciliul în alte judeţe și peste 20% de transferuri din alte spitale din București.

Institutul cuprinde trei centre de excelenţă: Centrul pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic – unica structură din România în care se efectuează transplant hepatic și transplant de celule pancreatice, Centrul pentru Uronefrologie și Transplant Renal – cel mai mare centru urologic din Europa şi singurul la nivel naţional care acoperă complet toată gama celor 12 supraspecializări ale urologiei, Centrul de Hematologie și Transplant Medular – cel mai mare centru de profil din România, care deține singurul departament de cercetare și diagnostic în boli hematologice din ţară.

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.