Capacitatea de a învăța din greșeli este o măsură a inteligenței. Toți am căzut de zece mii de ori înainte de a merge, am vorbit peltic sau am ratat de nu știu câte ori până când, la a 101-a încercare, am reușit ceva. În medicină vorbim de curba de învățare și ne dorim să atingem cât mai rapid acel loc fericit în care eroarea să aibă probabilitatea minimă de a se întâmpla.
Dacă la nivel individual putem să controlăm cumva mai bine lucrurile, pentru că sunt în mâna noastră, la nivel de sistem și/ sau societate lucrurile sunt mult mai fluide. Și, în plus, nu prea ai cum să greșești de sute de ori, ești obligat să înveți mai repede, pentru că orice greșeală costă.
Acum 4 ani un număr nepermis de mare de tineri și-au găsit moartea într-un loc în care niciodată nu ar fi trebuit să se desfășoare un concert. Văd că toată lumea dă vina pe sistemul de sănătate, dar nimeni pe cei care au autorizat acel loc. Căutăm un Acar Păun să ne izbăvească de trauma colectivă și să potolim foamea de sânge a publicului. Dar unde sunt unitățile de arși care să ne arate să statul a învățat ceva de aici, unde sunt reglementările și pregătirea populației pentru asemenea situații, unde sunt lecțiile de prim ajutor care să ne arate cum să fim utili semenului nostru care se sufocă și cade secerat pe trotuar, lângă noi?!
În ultimele 12 luni 3300 de femei au aflat că au cancer de col uterin, iar 1800 dintre mamele, soțiile și fiicele noastre nu mai sunt printre noi. Și-au pierdut viața. Am avut o șansă acum 12 ani să ne vaccinăm, dar puțini au făcut-o, și ne uităm acum la Australia sau Canada care aproape nu mai au această boală.
Ne uităm la statistici și constatăm. E bine că măcar începem să le avem și să înțelegem că, dacă le putem privi în față și ni le putem asuma, abia de atunci vom putea începe să le și schimbăm. Și alții au făcut-o, și da, se poate.
Dar trebuie să trecem dincolo de vorbărie, să facem acel pas către fapte și către ceea ce contează cu adevărat: viața noastră.
