Îmi aduc aminte de folclorul modern, comunist și post-comunist, de zicale pe care le-am auzit de la tata în anii construirii socialismului, când se chinuia să pună pe picioare o fabrică care urma să dea sute de locuri de muncă într-un oraș mic din țara noastră preafrumoasă.
Unele parafrazau vechi proverbe românești, cu înțelesuri speciale în timpuri comuniste. „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!” devenea „Nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine, că poate nu mai e cazul!”. Azi i-am spune procrastinare.
Celebrul „Fă–te că lucrezi!”, spus pe post la Revoluție, când toți ne uitam cu gura căscată la lumina care venea de la televizor, după decenii de întuneric și de „împliniri mărețe”, nu s-a născut atunci, pe loc, inventat de Ion Caramitru pentru Petre Roman, ci venea din vizitele de lucru ale Tovarășului, pregătite atât de minuțios încât și copacii erau vopsiți în verde.
„Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.” Cum muncim?! „Mult, prost și fără rost!” – alte expresii din folclorul creat în „fabrici și uzine” în decenii de „împliniri mărețe” și „planuri cincinale”. Era și aia un soi de planificare, pe drumul către „societatea multilateral dezvoltată”.
Dar oare de ce mi-am amintit toate acestea, dintre care acum unele se cheamă PR, lobby sau chiar branding personal?!
Pentru că am văzut lansată la apă Platforma „e-sănătatea mea”, aproape născută moartă, scoasă cu forcepsul înainte de termen pentru că așa cereau angajamentele pentru bani, de parcă banii sunt mai importanți decât datele și securitatea datelor personale ale oamenilor. De parcă aș fi văzut vreodată la statul român vreo grijă pentru banii oamenilor vajnici plătitori de taxe.
Cerem online, cerem digitalizare, însă nu numai că nu suntem pregătiți fizic pentru asta, dar nu suntem pregătiți nici psihic. În plus, toți informaticienii din lume spun că nu există niciun sistem imbatabil, de ne-spart. Ultimul exemplu, celebrul caz ANCPI, despre care nici acum nu am primit o explicație corespunzătoare, într-o chestiune de siguranță națională.
Închei cu inconfundabilul, celebrul, universalul „Merge și-așa”, ridicat în România la rang de motto de stat, sau de creativul „De ce să folosești un șurub, când merge legat cu sârmă?”
