Fiecare dintre noi este de acord că banii sunt importanți. Cât vrem la sănătate? 5%, 6%… 8% din PIB!? Azi avem 4% din PIB. Ce-ar fi dacă am avea o baghetă magică și am „genera” 8% din PIB, adică 9,6 mld euro? Ce am face cu banii? Credeți că serviciile de sănătate ar fi mai bune, că sumă dublă ar produce o dublare a calității!? Sau măcar o creștere cu 50%? Evident că veți spune „NU”. Bunul simț ne arată că este nevoie de o creștere graduală a finanțării, astfel încât sistemul să absoarbă banii și să îi transforme în servicii mai convenabile și de calitate mai bună.
Toate partidele din România vorbesc de un sistem de finanțare cu trei paliere: asigurările sociale de sănătate, coplata și asigurările voluntare de boală. Asigurările sociale ar trebui să acopere 70% din costuri, coplata aproximativ 20% și asigurările voluntare de boală 10%.
Modul de obținere a banilor pentru asigurările sociale este diferit: PSD vrea un sistem social cu asigurări universale, unele voci din PNL vor un sistem de stânga(?!), unde banii vin din bugetul de stat, alții, cei mai mulți, vor menținerea status quo-ului. Dar toți sunt de acord că din aceste asigurări sociale trebuie acoperit pachetul de bază. Dar ce e pachetul de bază? Cum e definit?
Pachetul de bază
Și aici e marea problemă a ultimilor zece ani: cum definim pachetul de bază, care sunt serviciile pe care le acoperim din asigurările sociale. Definiția se află în fața ochilor noștri, deoarece trebuie să reprezinte 70% din valoarea tuturor serviciilor.
De ani de zile, în Contractul Cadru avem o listă de servicii care reprezintă pachetul minim (pachetul de bază). Problema e că niciodată nu am avut bani pentru TOATE SERVICIILE, PENTRU TOATĂ LUMEA. Și atunci apare întrebarea: cât putem acoperi, din acest pachet, din Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)? Probabil 70%, adică, în medie, orice serviciu medical este acoperit de casa de asigurări în proporție de 70%. Bineînțeles, vor fi servicii acoperite cu 20% și servicii acoperite 100%. Hipertensiunea arterială necomplicată poate fi acoperită 20% la un tânăr; apariția unei complicații majore poate să ducă la compensare de 80% sau 90%. Vârsta reprezintă un criteriu important; o boală cronică (durerea cronică lombară) poate fi acoperită la tineri cu 30%, iar la un pensionar cu 80%. Când vorbim de acoperire, vorbim de compensarea tuturor serviciilor, de la consultația la medicul de familie la investigații paraclinice, la medicamente sau la servicii de spitalizare și recuperare. Se crează astfel un sistem foarte simplu și transparent de definire a pachetului minim de servicii.
Asigurările sociale
de sănătate –
cota unică la FNUASS
Haideți să gândim „out of the box” referitor la cota unică de contribuție la FNUASS. Vă invit să nu faceți referire doar la taxarea veniturilor obținute din salarii sau pensii, ci la toate veniturile obținute de persoanele fizice, care reprezintă 70-75% din PIB (84-90 mld euro), și să includem și veniturile din dobânzi, chirii și tranzacții bursiere, imobiliare sau auto. Dacă introducem contribuția pentru sănătate în cotă unică de 5,5% din toate veniturile, ajungem la colectarea a 4,62-4,95 miliarde de euro doar din contribuții, față de 3,6 miliarde de euro, cât se colectează azi. În acest fel simplu creștem cu 27% colectarea la FNUASS.
Scăderea costurilor cu munca
Mai există un efect „secundar” interesant: scăderea costurilor cu munca! Acum, pentru fiecare 100 lei produși prin muncă, contribuțiile la sănătate sunt 5,5% din salariul brut (pentru angajat) și de 5,2% din fondul de salarii (pentru angajator). Dacă adunăm și încă 0,85% din fondul de salarii pentru concediile medicale, în final ajungem la 11,55%. Însă, dacă aplicăm cota unică de 5,5% creștem colectarea la FNUASS și scădem cu 6% costurile cu munca! Aud deja protestele vehemente ale celor care au învățat să fenteze sistemul și le amintesc că și acum există contribuții la sănătate pe tranzacțiile financiare, venituri din chirii șamd, doar că aceștia fentează, dacă mai au un salariu sau o pensie. Majoritatea celor care fac venituri din diverse surse, altele decât salariile, sunt de fapt angajați cu salariul minim pe economie, sau cu 1/2 normă. Aceștia pot avea venituri de 100.000 lei/lună și pot contribui la sănătate cu numai 45 lei, la fel ca un muncitor necalificat care muncește 4 ore/zi (!). O schimbare a filozofiei colectării se face prin politica sanitară. Ea are efecte atât de profunde, încât poate schimba viitorul României. Este un semnal politic puternic că România vrea să stimuleze munca, să stimuleze investiția în muncă și să descurajeze investițiile imobiliare și financiare. Studiile arată că unul dintre cei mai importanți factori care influențează Investițiile Străine Directe în sectorul secundar este costul forței de muncă. O forță de muncă cu costuri scăzute înseamnă investiții în industrie, iar acestea duc la creștere economică solidă.
Tot de politica sanitară ține acordul tuturor forțelor politice de creștere a contribuției la FNUASS, progresiv, cu 1% anual. Aceasta ar duce în cinci ani la o cotă de 10% din toate veniturile, ceea ce ar reprezenta în 2016 aproximativ 10 miliarde de euro.
Coplata. Contul de Economii de Sănătate
De unde vin banii? Aici intervine a doua transformare, prin apariția unor instrumente financiare interesante. Pacientul poate acoperi coplata din surse diverse: din buzunarul propriu, dintr-o asigurare complementară sau din Contul de Economii de Sănătate (CES). Poți să fii acoperit de o asigurare complementară care poate fi diferențiată în funcție de riscul de sănătate pe care îl prezintă fiecare. În Olanda asigurarea complementară obligatorie este de 4%. O altă alternativă este CES. Acesta este creat prin contribuțiile angajatorului, în sumă de aproximativ 200 de euro/angajat/an. Suma este deductibilă fiscal și acum. CES-ul este un cont asemănător cu un cont de pensie, unde banii se capitalizează pentru angajat. Angajatul poate folosi banii pentru plata serviciilor medicale, inclusiv pentru primele 5 zile de concediu medical (plătite acum de angajator). Dacă nu se îmbolnăvește, banii se capitalizează și angajatul îi poate primi când contractul de muncă încetează amiabil (pensionare) sau la inițiativa angajatorului. În acest fel împlinim a treia nevoie a angajatului „propășirea financiară”. Totodată, acest instrument vine să împlinească nevoia angajatorului de a avea muncitori sănătoși și fideli (în episodul 1 vorbeam de cheltuielile uriașe generate de fluctuația forței de muncă). În CES se pot colecta, teoretic, până la 2,52 mld. euro, pentru că în viitoarea lege a sănătății se precizează că suma deductibilă fiscal este de 600 euro/an. Probabil că cifra corectă e de 0,84 miliarde euro în primul an, ceea ce corespunde unei depuneri de 200 euro/ an, pentru că acești bani reprezintă mai puțin decât contribuția angajatorului de 5,2%, care dispare. În plus, sunt sigur că vor exista angajatori care pentru unii salariați vor contribui cu mai mult de 200 euro/an.
Se creează astfel un stimulent puternic pentru ca oamenii să nu se „îmbolnăvească” și să se mențină sănătoși. Și nu vorbesc despre bolile acute, pentru că 3/4 din cheltuielile din sănătate merg la bolile cronice. Acest CES devine un stimulent pentru ca oamenii să trăiască sănătos, să renunțe la fumat, alcool și să se hrănească mai sănătos, răspunzând celei de-a doua nevoi: „să mă ții sănătos”.
O analiză a concediilor medicale (CM) arată că oamenii preferă să-și ia 3-4 zile de „medical” ca să-și rezolve problemele extraprofesionale. Instituțiile publice, în majoritate, au program doar dimineața, iar cetățeanul este nevoit să își ia concediu de odihnă, fără plată sau medical ca să-și rezolve diverse probleme. CM e cel mai convenabil mod, pentru că banii sunt plătiți de angajator, ceea ce încurajează practica. Pentru concediul fără plată trebuie să-ți anunți angajatorul, să semnezi suspendarea contractului de muncă și când vii înapoi să semnezi reluarea lui. În 2009 și 2010, după măsurile polițienești luate de CNAS, concediile medicale au scăzut la 1,5-2% din totalul zilelor lucrătoare. Dar doar pentru scurtă vreme, pentru că doctorii au învățat că CNAS poate controla doar caligrafia, nu și corectitudinea diagnosticului, iar concediile medicale au crescut treptat, din nou, la peste 4%. Dacă angajatul va primi banii pe CM din CES va fi mult mai puțin stimulat să și-l ia. Se răspunde astfel nevoii „să am muncitori sănătoși și fideli”. Pe lângă creșterea productivității muncii prin scăderea zilelor de muncă pierdute, scad și pierderile induse de fluctuația excesivă a forței de muncă. Aș spune că CES va fi un produs „corporate”, adresat firmelor și angajaților sub 50 de ani, care pot strânge sume semnificative. Asigurarea complementară va fi un produs adresat celor de peste 50 de ani. Întrucât aici intră și pensionarii, care beneficiază de rate reduse ale coplății, cred că primele de asigurare vor fi modeste.
Asigurările de boală
Asigurarea de boală este un produs interesant, care poate avea două valențe. Una „ieftină”, în care este o asigurare de risc, destinată să acopere riscul unei boli serioase, în care costurile bolii depășesc 1500-2000 de euro. O asemenea situație poate fi un accident casnic (o fractură de coloană), o boală coronariană cu multiple stenturi sau o boală valvulară care necesită intervenție chirurgicală. Asigurarea ar acoperi aceste costuri, răspunzând nevoii pacientului „să nu dau faliment luptând cu boala”.
Există și varianta „scumpă”, în care pacientul nu numai că are riscul de îmbolnăvire acoperit în totalitate, dar polița îi permite să fie tratat în cele mai scumpe centre medicale.
Aceste asigurări de boală ar trebui să mai aducă încă 10% în sistem, adică undeva la 0,5 miliarde de euro.
Pentru textul integral vezi ediţia print Medica Academica, Martie 2012.
