Cancerul, ca luna de pe cer

0

deliaOmenirea caută de aproape o sută de ani leacul pentru cancer fără să reușească să îl găsească. E adevărat, s-au făcut progrese enorme, mulți se vindecă de cancer, mai ales în stadii moderate și incipiente, am înțeles multe din mecanismele tumorale. Dar provocarea înțelegerii e acum mai mult despre noi înșine, despre mecanismele subtile ale propriului nostru sistem imun.

Am participat în acest an pentru prima dată la ASCO, “olimpiada” celor care duc lupta pe acest front – cum îi spunea unul dintre profesioniștii intervievați cu acest prilej – și am văzut pe viu o adevărată armada înarmată cu cele mai noi date și cunoștințe.

37.000 de profesioniști, un întreg oraș de specialiști care a venit la Chicago să se hrănească cu cele mai noi date rezultate din cercetarea clinică. 5000 de lucrări științifice selectate. 450 de jurnaliști acreditați. O desfășurare de forțe așa cum nu am mai văzut niciodată.

Vedeta este acum imunoterapia, ultimul venit unde se concentrează preocupările lumii științifice, depășind-o chiar pe cea pentru terapiile țintite. Poate soluția stă în combinații, și se desfășoară extrem de multe studii clinice, în tot felul de tumori, care explorează tot felul de variante de combinații – imunoterapie, terapii țintite, radioterapie, chimioterapie. Volumul de date, de informații, e imens, este copleșitor chiar și pentru specialiști. Însă pare că ne apropiem de destinație, de o soluție pentru această boală de care suferă pe planetă 16 milioane de oameni.

În acest an a venit la ASCO al doilea om în SUA, vice-președintele Joe Biden, care a lansat un program național de luptă împotriva cancerului. Cancer Moonshot Initiative este menit să coaguleze energiile interne astfel încât America să cucerească cancerul așa cum a cucerit Luna, acum 47 de ani. Guverne, specialiști, companii farmaceutice, centre de cercetare sunt chemate să facă corp comun, să-și împărtășească cunoștințele astfel încât să ajungem, cărămidă cu cărămidă pusă una peste alta, la cucerirea cancerului. Cancerul, cucerit ca luna de pe cer!

Am putea fi, cu adevărat, martori la “Un pas mare pentru omenire!”

About Author

Raluca Bajenaru

Comments are closed.