Continuare din numărul anterior
DEFINIREA PACHETULUI UNIVERSAL DE SERVICII ŞI A PACHETELOR ALTERNATIVE
Conform principiilor Legii Asigurărilor Sociale de Sănătate (Legea nr. 145/1997)
Având în vedere starea de sănătate a populaţiei reprezentată prin principalii indicatori morbiditate şi mortalitate, pachetul universal de servicii a operat după următoarele principii: accesul universal la servicii medicale cu accent pe grupurile defavorizate şi pe grupurile de risc; echitatea în furnizarea de servicii medicale către populaţie; solidaritatea în finanţare; calitatea serviciilor; orientarea spre consumator (pacient) a serviciilor, conform nevoilor.
Criteriile generale care au stat la baza pachetului de servicii au fost: asigurarea accesului universal, a echităţii şi calităţii serviciilor; capacitatea de a preveni boala şi de a contribui la restitutio ad integrum a stării de sănătate; serviciile de sănătate trebuie să aibă impact asupra societăţii şi valoare atât pentru individ cât şi pentru societate; serviciile de bază (inclusiv prevenţie, promovare şi îngrijiri curative) trebuie să reprezinte ponderea esenţială; trebuie să asigure un beneficiu asupra vieţii, examinându-se eficienţa şi eficacitatea serviciilor furnizate; finanţarea principală se va face de la Casa de Asigurări şi resursele bugetului de stat, existând posibilitatea multifinanţării prin coplăţi şi participarea patronatului, instituţiilor locale de protecţie socială, ONG-urilor, asigurărilor private de sănătate; serviciile incluse în pachetul de bază de servicii trebuie să fie cuantificabile ca număr şi fel de intervenţie, cât şi ca rezultate şi costuri.
Criteriile selective ale pachetului de bază de servicii sunt: criterii de bază pe grupe de vârstă ale populaţiei; îngrijiri stomatologice; transportul pacienţilor; reabilitare medicală; accidente; boli acute fatale şi non-fatale; boli cronice fatale şi non-fatale; îngrijiri ambulatorii furnizate de medicii de familie şi de specialişti; îngrijiri spitaliceşti; boli infecţioase, inclusiv tuberculoza (TBC), sindromul de imunodeficiență dobândită (SIDA) şi boli cu transmitere sexuală; îngrijiri preventive şi profilactice; medicamente.
Luând în considerare tendinţele alternative posibile de dezvoltare ale societăţii au fost propuse în plus trei pachete diferite de servicii: optimist, pesimist şi realist. S-au arătat de asemenea posibilităţile pentru stabilirea sistemelor de co-plăţi şi co-participare de către patroni, asigurări private de sănătate, instituţii de asigurare socială şi altele.
S-au elaborat 12 tabele privind pachetul pozitiv de servicii avându-se în vedere principiile prezentate, cât şi o listă negativă de servicii. Propunerile pentru lista negativă de servicii au fost: chirurgie estetică; medicină experimentală; fertilizarea in vitro; proceduri dentare de înaltă specialitate (de exemplu implanturile dentare); servicii hoteliere speciale.
Ca rezultat, construirea serviciilor a fost prezentată în aşa fel încât să fie posibilă începerea unei discuţii deschise legate de serviciile de sănătate, care să fie acoperite complet şi/sau parţial prin resurse publice.
Astfel, pachetul de servicii definit mai sus a reprezentat în fapt un instrument de lucru şi un subiect de discuţii: este realist, simplu şi uşor de înţeles şi poate a fost folosit imediat de către grupurile largi de decidenţi şi politicieni; criteriile au fost deschise şi flexibile și utile în procesul de bugetare, deschizând posibilitatea discuţiilor, finanţării multiple şi a participării diferitelor grupuri din societate; priorităţile pachetului au fost reprezentate de medicina de familie şi sănătatea publică.
În vederea introducerii pachetului de bază de servicii şi a pachetului universal de servicii a fost necesar să se: elaboreze standarde şi protocoale de practică medicală care să servească contractului-cadru şi să definească mai concret conţinutul pachetului de servicii, luând în considerare criterii clinice şi terapeutice; să stabilească responsabilităţile şi sarcinile autorităţilor locale şi a serviciilor sociale, în vederea co-participării lor la acoperirea costurilor sociale ale pachetului de servicii de sănătate; să stabilească şi clarifice cadrul legislativ privind responsabilităţile şi acoperirea costurilor legate de serviciile de sănătate ocupaţională; să stabilească pentru perioada de tranziţie o co-plată reprezentată de o sumă fixă per caz şi/sau per serviciu (valoarea unui punct să fie fixă şi, pentru început, modică (1 punct = 1000 lei), iar pentru fiecare caz şi/sau serviciu, co-plata să fie reprezentată de n puncte); să organizeze campanii intense de comunicare, care să explice atât furnizorilor de servicii de sănătate cât şi consumatorilor de servicii de sănătate că resursele sunt limitate, iar formularea unui pachet de bază de servicii reprezintă o urgenţă şi este strâns legată de resursele disponibile.
Pentru dezvoltarea ulterioară a pachetului de servicii a fost necesar să se obţină un consens în stabilirea priorităţilor din domeniul sănătăţii printr-o abordare multidisciplinară şi intersectorială (comunitate, patronat, profesiune medicală, autorităţi locale, reprezentanţi ai consumatorilor) şi să se pună la punct un sistem informaţional simplu şi adecvat pentru a putea începe o analiză cost-eficientă a serviciilor pentru sănătate, pentru a se ajunge la eliberarea de carduri de sănătate în vederea evitării fraudării sistemului. Început în anul 1997, procesul s-a încheiat în anul 2015.
În cadrul programului de reformă a serviciilor de sănătate din România, a fost creat Consiliul Naţional pentru Reforma Sanitară, cu reprezentanţi ai tuturor ministerelor cu impact asupra sănătăţii şi serviciilor de sănătate. Concomitent, s-a înfiinţat Consiliul Naţional Consultativ, alcătuit din reprezentanţi ai lumii medicale româneşti din afara structurilor guvernamentale. În urma “Forumului Serviciilor de Sănătate” din luna mai 1997, organizat de medicii bănățeni la Băile Herculane, Pitești și București, a fost aprobată strategia naţională pentru reformarea sistemului sanitar şi s-a decis crearea unor grupuri de lucru care să dezvolte şi să elaboreze propuneri concrete în vederea introducerii acestei strategii. Aceste grupuri de lucru, pe baza mandatului şi termenilor de referinţă primiţi, au dezvoltat pe parcursul lunilor iunie-septembrie 1997 un raport detaliat pe baza căruia s-au elaborat o serie de acte normative (hotărâri de guvern și ordine de miniștri) necesare restructurării în vederea unei mai bune funcţionări a sistemului sanitar.
În iulie 1997 s-a promulgat Legea asigurărilor sociale de sănătate (Legea 145) care a dus la înlocuirea vechiului sistem sanitar socialist. În acelaşi an, expresia finală a acestui efort s-a concretizat în “Carta Reformei Sistemului Serviciilor de Sănătate din România” (două volume, 600 pagini) pus la îndemâna principalilor factori interesaţi în reformarea sistemului sanitar, de la care Ministerul Sănătăţii a luat în considerare opiniile şi propunerile pertinente (Romoşan şi colab., 2000).
În luna februarie 1998 a fost promulgată Legea asistenţei medicale publice (Legea 100/1998). În acest timp Ministerul Sănătăţii a beneficiat de sprijinul principalelor organisme internaţionale finanţatoare din România, o menţiune specială necesitând Uniunea Europeană prin programul Phare. Conferinţele zonale au contribuit în mod efectiv la consolidarea şi mediatizarea Legii 145/97 şi a Legii 100/98, autorii fiind bănățeni din localităţile Lugoj și Sânnicolaul Mare, care şi-au dat obolul la reformarea serviciilor de sănătate din România şi au făcut posibilă ireversibilitatea schimbării sistemului sanitar şi a reformei serviciilor pentru sănătate.
În concluzie, în regimul asigurărilor sociale de sănătate promovate și aplicate în Banat de peste 165 de ani (cu excepția perioadei 1946-1999), asigurarea medicală a avut un pronunțat caracter social. Prevederea, de altfel, nu mai este o virtute individuală, ci și una socială. O singură persoană nu mai poate hotărî măsurile necesare pentru siguranța medicală a fiecăruia și nici pentru starea de sănătate a tuturor. Regimul asigurărilor pentru sănătate s-a dovedit a fi superior atât moralmente, cât și materialmente, regimului asistatului social, asistenței medicale individuale sau de grup, în care cheltuielile celor neprevăzători sunt suportate de toți cetățenii, iar serviciile medicale nu sunt acordate nici după principiul echității și nici ținând seama de bolile și suferința reală a pacienților, indiferent dacă nu s-a respectat profilaxia sau dacă individul a fost victima ghinionului și/sau a haosului sistemic.
În lupta pentru sănătate şi viață trebuie uneori acceptat riscul. Riscul nu trebuie privit ca tribut, el este şi un drept (aşa îl interpreta Jean Jacques Rousseau). Dar riscul este, înainte de toate, speranţă. Numai cu acest gând se înfruntă ameninţarea. Așa pot fi înţelese evadările în absurd: incantaţiile, descântecele, implorările către forţe supranaturale, magia, mesmerismul şi altele de acelaşi tip, cu tămăduitorii siguri de sine, şarlatanii, impostorii, “privatizații medicali” ai tranziției ș.a.m.d. Greu tribut a trebuit să plătească omenirea și bănățenii, și continuă s-o facă, regretabil, acestei exploatări cinice a unor speranţe credule. Încercărilor sterile ale neştiutorului, care se lasă amăgit de miraje fără niciun temei, li se potriveşte caracterizarea făcută falsei speranţe de Shakespeare, în Nevestele vesele din Windsor: “un câine de vânătoare fără armă”. Adulmecări numai, fără posibilitatea de a prinde ceva. Speranţa devine aici o cursă.
Ca medici, nu-l putem crede pe Iulius Cezar, când spune (în campania din Egipt): “cel ce nu speră nimica nu poate deznădăjdui niciodată”. Să nu uităm că el însuşi a forţat în mai multe rânduri destinul şi atunci când a rostit “Allea jacta est”, trecând Rubiconul, era condus de nădejdea victoriei. Ochiul gânditorilor antici s-a oprit îndelung asupra legăturii dintre speranţă şi salvare. Găsim undeva: “Una salus victis, nullam sperare salutem” (o singură salvare pentru cei învinşi: să nu mai spere nicio salvare). Este o invitaţie tranşantă la resemnare, la acceptarea implacabilului, a inexorabilului, a iremediabilului. Plautus, totuşi, concepe: “Spem teneo, salutem amisi” (mi-a rămas speranţa, salvarea am pierdut-o). Ca medici ştim bine: speranţa este şansa noastră de viaţă, şansa noastră de viitor. Fără ea, încetează orice putere de luptă. Speranţa este singurul remediu împotriva disperării. Ne trebuie însă punctul de sprijin pe care s-o putem înălţa, lucru dificil şi de multe ori imposibil. Naufragiatul înoată însă, oricât ar fi de departe de ţărm, cât timp poate, deşi orizonturile sunt vide şi nicio şansă de salvare nu se vede.[1]
Să lăsăm, totuși, oamenilor, speranța. Care este și va fi singura certitudine omenească. Și, în loc de final, o parafrază: dacă speranță n-ar fi, nimic n-ar fi…
Acest 1 de mai sus cu 3 randuri este o nota in josul paginii, nu e trimitere la bibliografie
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Albert Carmen. Cercetarea monografică în Banat, Ed. Modus, Reşiţa, 2002
Anuar statistic, Ministerul Sănătăţii, întocmit de dr. Glicsman și I. R. Stoicescu, Bucureşti, 1927, p. 14
Banu G. Sănătatea poporului român, Ed. MPS, 1939, p. 109 și 306
Băcilă E. Din organizarea sanitară a Banatului de la mijlocul secolului al XIX-lea. Timişoara medicală, Tomul IX, 1964, nr. 1, p. 105-110.
Bercuș CI. Pagini din trecutul medicinei românești, București, Ed. Medicală, 1970, p. 229
Bologa L. Începuturile medicinei ştiinţifice româneşti. Cluj. Ed. Lumea şi Ţara, 1930, p. 89
Bologa L. Ardelenii şi începuturile medicinei româneşti (de la Molnar Piuariu până la Babeş), Sibiu, Tip. Dacia Traiană, 1942, p.11
Bologa VL. Contribuţiuni la Istoria Medicinei din Ardeal. Cluj, Tip. Ardealul, 1927, p.102 (Universitatea din Cluj, Biblioteca Medico-Istorică, II)
Bologa VL, Izsak S. Studii de Istoria Medicinei. Cluj, 1968 (Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, Disciplina de Istoria Medicinei)
Bologa VL, Rusu Gabriela. Zur Geschichte der älteren Medizinhistorik in Rumänien. Medizinhist Journal, 1969, Bd. 4 Heft 3-4, p.325-336
Bologa VL, Brătescu G, Duțescu B, Milcu Ș. Istoria medicinii românești, Ed. Medicală, București, 1972
Bordea I. Serviciul sanitar al României şi igiena publică între anii 1905-1922, Tip. Cultura, Bucureşti, 1924, p. 885
Brătescu G. Situaţia personalului sanitar ajutător înaintea primului război mondial. Munca sanitară, Tomul VI, 1958, nr. l, p. 87-92
Bulla A, Mănoiu V. Începuturile cinematografiei medicale româneşti. Filmul educativ-sanitar “Din grozăviile lumii” de prof. dr. C. Levaditi. Viaţa medicală, Tomul VI, 1959, nr. 9, p. 855-859.
Buruleanu D, Medeleț F. Timișoara – Povestea orașelor sale, Ed. Marineasa, Timișoara, 2006
Cioran E. Pe culmile disperării, Ed. Humanitas, București, 1990
Ciorman G. – Calendarul Voința Banatului pe anul 1935, Inst. De Artă Grafică, Tipografia Românească, Timișoara, 1935
Crăiniceanu G. Literatura medicală românească, Biografii și bibliografie, Ed. Academiei Române, București, 1907, p. 483
Daicoviciu C. (sub. red.). Banatica, Muzeul județean, Reșița, 1971
Danielopolu l. Progresul sănătăţii publice în ultimii zece ani. Rev. de fiziologie normală şi patologică, Tomul II, 1955, nr. 1, p. 3-13.
Dorian E. Din trecutul nostru ştiinţific. Ed. Medicală, Bucureşti, 1955, p. 114
Georgescu P. Cartea întrupărilor, Ed. Paideia, București, 1998
Ghelerter I, Duțescu B. Umanismul şi medicina. Medicina internă, Tomul XV, 1963, nr. 3. p. 257-263
Ghelerter I, Duțescu B, Marcu N. Pagini alese din medicina românească, Bucureşti, 1967, p. 256
Gomoiu V, Gomoiu G, Gomoiu Maria. Repertoar de medici, farmacişti, veterinari (personalul sanitar) din ţinuturile româneşti. Vol. I (înainte de anul 1870), Tip. Presa, Brăila, 1938, p. 528 Adaos la Vol. I, Bucureşti, Tip. Cultura, 1941, p. 351
Gomoiu V. Istoria medicală în România, Raport, Tip. Cultura, Bucureşti, 1934, p. 20-40
Gomoiu V. Istoria presei medicale în România, Tip. Furnica, Bucureşti, 1936, p. 74-92
Gornea I. Monografia satului Gornea, Ed. Marineasa, Timișoara, 2003
Griselini F. Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, Ed. Facla, Timișoara, 1984, p. 124-126, 147-148, 161-165, 174-175, 274, 310
Grivu O. (sub. red.) Din istoria și civilizația evreilor, Ed. Mirton, Timișoara, 2004
Grosz G. Statistica sanitară. În vol. “Istoria statisticii din România”, Ed. Dir. Centrale de Statistică, Bucureşti, 1969, p. 215-220
Iorga N. Istoria Românilor, Tipografia Datina Românească, Vălenii de Munte, vol. 1, 1939, p. 187
Iorga N. Medici şi medicină în trecutul românesc. Conferinţă ţinută Ia Societatea studenţilor în medicină, Tip. Cultura Neamului Românesc, Bucureşti, 1919, p. 43, în “Istoria medicinei universale”. Sub îngrijirea prof. V. L. Bologa, Ed. Medicală, Bucureşti, 1970, p. 902
Izsak S. Aspecte din trecutul medicinei româneşti, Ed. Academiei, Bucureşti, 1954, p. 132
Leu V. Cartea și lumea rurală în Banat, Ed. Banatica, Reșița, 1996
Manole G, Galețescu E. Asigurările sociale de sănătate, Ed. Tehnică, București, 1948
Manoliu V. Istoricul societăţilor medicale ştiinţifice româneşti. Cluj, 1968, p. 59.
Marcu N. Preocupări ale lui V. Babeş şi G. Marinescu pentru igiena şi protecţia muncii. Igiena, Tomul XVII, 1968, nr. 2, p. 21-123
Marinescu G, Kreindler A. Viaţa şi opera profesorului Gheorghe Marinescu, Ed. Medicală, Bucureşti, 1954, p. 45
Nedelco D, Stoiacovici A. Medicul bănăţean Dimitrie Nedelcu, întemeietorul învăţământului stomatologic maghiar (1812-1822). Timişoara medicală, 1957, vol. 2, nr. 5-6, p. 689-691
Negru I. Iniţiative de organizare a luptei împotriva cancerului în România până în 1940. Oncologia şi Radiologia, 1968, vol. 7, nr. 3, p. 269-280
Neumann V. Interculturalitatea Banatului, Ed. Artpress, Institutul European, 2012
Neumann V. Istoria evreilor în Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Central-Orientale, Ed. Atlas – Du Style, București, 1999
Neumann V. Istoria evreilor în România. Studii documentare și teoretice, Ed. Amarcord, Timișoara, 1996
Nistoran I. Clisura Dunării. File din istoria ocrotirii sănătății. Ed. ProMarketing, Reșița, 2005
Obregia A. Consideraţiuni generale asupra mersului serviciului sanitar în România de la 1848 până la 1906. Ed. Minerva, Bucureşti, 1907, p. 14
Oppenheim W. Europa și despoții luminați, Ed. All, București, 1998, p. 128, 139, 147
Păiușan R. Mișcarea națională din Banat și Marea Unire, Ed. De Vest, Timișoara, 1993
Petrescu GZ. Jumătate de veac de terapeutică română, Tip. Cultura, Bucureşti, 1934, p. 32
Petri AP. Beiträge zur Geschichte des Heilwesens im Banat, Semmelweis, V.B., Marquartstein, 1988
Pruteanu P, Grosz G. Sănătate publică (Medicină şi igienă socială). Teorie şi metodă, Ed. Medicală, Bucureşti, 1966, p. 108-125
Pruteanu P. Despre concepţiile lui Felix ca organizator de sănătate publică. Buletinul sesiunii ştiinţifice, 4-6 iunie 1954 (Inst. de medicină Iaşi), Iaşi, 1955, p. 13-29
Révai M. Nagy Lexicon, Révai Testvérek Irod., Budapest, 1915
Romoșan I. Dicționarul cauzelor morții unor celebrități, Ed. Artpress, Timișoara, 2009
Romoșan I. Lexiconul bolilor și cauzele morții unor celebrități, Ed. Artrpress, Timișoara, 2009, pp. 1008
Romoșan I, Drăgulescu I, Szucsik I. Setting Priorities in prevention and medical education. Health Policy and prevention programmes in western Romania. European Paradigma, Popet, C. C. (coord.), Ed. Eurobit, Timișoara, 1999, p. 223-228
Romoșan I, Romoshan Ingeborg. Enzyklopädie der Todesursachen berühmter Persönlichkeiten. Der Tod der Unsterblichen von der Antike Bis Heute, PressArt, Temeswar/München, 2011
Romoșan I, Szucsik I. Casa de asigurări de sănătate Timiș. Istoria asigurărilor de sănătate în Banat, Ed. Solness, Timișoara, 2000, p. 11-35, 133-139
Rudneanu C. Dr. Aurel Cosma: Bănățean de altădată, Timișoara, 1933, p. 142
Samarian PG. Medicina şi farmacia în trecutul românesc, Ed. Bucovina, Bucureşti, 1938
Săndulescu C. Istoria serviciului sanitar al Armatei Române în campania 1916- 1919. După campania din Bulgaria până în toamna anului 1916, Bucureşti, 1940, p. 215
Schatteles T. Evreii din Timișoara în perspectivă istorică, Ed. Hasefer, București, 2013
Setlacec D. Medicina românească – Medicină europeană, Ed. Medicală, București, 1995, p. 28-29
Staicovici ND, Westfried I. Istoricul serviciului sanitar al municipiului Bucureşti, în lumina documentelor de la începutul secolului al XVIlI-lea până în zilele noastre. Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1930, p. 81
Stâncă Ş. Mediul social ca factor patologic. Cu un studiu introductiv şi adnotări de Samuil Izsak, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1956, p. 207
Stoiacovici A, Blându R. Spitale vechi și noi, Ed. Medicală, București, 1976
Szalay J, Baráti L. A Magyar Nemzet Tőrtenete, Lampel Robert, Budapest, 1895
Ulieru G, Petrovici G. Medicul de ţară, Ed. Medicală, Bucureşti, 1963
Ursoniu S. Istoria medicinei universale, Ed. De Vest, Timișoara, 2000
Vicol N. Istoria serviciului sanitar român de război pe timpul de la Marele Carol Davila până la mobilizarea de la 14 august 1916, Tip. Cultura, Bucureşti, 1934, p.143
Zarcovic, Grujca, Enăchescu D. Politicile de sănătate în țările Europei Centrale și de Est, Ed. Infomedica, București, 1998
***
Documente identificate în arhivele statului referitoare la asigurările de sănătate (prin bunăvoința regretatului istoric Florin Medeleț – colaborator al revistei Lumea Medicală (1999-2000) și redactor-coordonator al revistei Ioan Romoșan
Ordinul Ministrului Comerţului nr. 16/29.01.1891, Budapesta, vol.2, 1891, Ordinele Ungariei, pag.1829. “Plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate se face prin poştă”
Ordinul Ministrului Comerţului nr. 16/29.10.1892 – Budapesta, vol. l, Ordinele Ungariei, pag. 117-159, cu anexa “Normele metodologice de evidenţă și încasare (asigurări sociale de sănătate + formularistică)”
Ordinul Ministrului Comerţului nr. 15/29.01.1892, Budapesta, vol. l, 1892, Ordinul Ungariei, pag. 86-87 şi pag. 112 cu anexa Sediul teritorial, casieriile asigurărilor sociale de sănătate. Sediul teritorial Timişoara de care aparţinea Vinga, Buziaş, Lipova, Ciacova, Recaş, Aradul Nou
Oraşul regal Timişoara, 1902 (în limba germană), “Casa Circuală a Asigurărilor de Sănătate din Timişoara a amenajat în anul 1900 în noul ei palat (lângă palatul Timiş-Bega, pe malul stâng al Begăi, Iosefin) un sanatoriu propriu pentru îngrijirile chirurgicale şi operative care a primit de la minister caracter public şi a fost înzestrat cu cele mai moderne instalaţii chirurgicale sub conducerea directorului Iulius Simon”
Legea nr. 19/1907 (Legea sanitară maghiară), se referă la asigurări împotriva calamităţilor naturale şi a incendiilor, conţinând şi numeroase elemente privind asigurările sociale de sănătate
Monografia Ungariei cu privire la judeţul Timiş, de Borovszky Samuel, nu face referire la asigurările sociale de sănătate, conţinând numai date privind spitale, clădiri şi monumente istorice.
[1] Dumitrașcu D. Medicina, între miracol și dezamăgire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986.
