Farmacia, prima staţie în îngrijirea sănătăţii

0

Pacientul merge la medic când e bolnav, dar până acolo calcă întâi pe la farmacist. Pentru afecţiuni uşoare, o febră, o rană, diaree sau durere de cap, românii vin în toiul nopţii la farmacie. Dacă în alte ţări – ca Austria – fidelitatea pacienţilor e atât de mare încât pacientul în nevoie îl trezeşte din somn direct pe farmacist, la noi caută întâi farmaciile cu program non-stop. Există şi situaţii însă în care renumele unor produse preparate în oficină ajunge la sute de km distanţă, aşa cum am văzut cu prilejul Şcolii de vară pentru jurnalişti organizate în luna iulie de Colegiul Farmaciştilor din România. La Farmacia Genţiana din Sighişoara, oamenii vin special de la sute de km pentru alifii al căror renume a depăşit cu mult graniţele micului burg medieval.

 

Farmacia e deschisă şi e mai aproape. În plus, are avantajul că nu ţi-e frică că îl deranjezi pe medic fără un motiv serios. Farmacistul e deja acolo şi te şi aşteaptă!

Privatizarea a triplat numărul de farmacii

Dacă imediat după Revoluţie erau în România 2200 de farmacii de stat şi 18 oficii farmaceutice, privatizarea timpurie făcea ca în 1992 deja peste 90% dintre farmacii să fie private. Drumul privatizării a fost inaugurat de d-na farm. Ioana Ionescu, care deschidea în 1990 prima farmacie privată din România, şi anume Farmacia 3F de pe Calea Victoriei.

Avem acum peste 7400 de farmacii, de mai bine de trei ori mai multe decât în 1990. Din acestea, 6600 farmacii sunt private, iar 800 sunt puncte farmaceutice. Ca număr de unităţi, 23% dintre farmacii sunt de lanţ, însă acestea derulează până la 35 – 40% din volumul total al vânzărilor, spune Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România, companie de analize şi studii pe piaţa farmaceutică. Când vine vorba de eficienţa economică, punctează Petru Crăciun, sloganul suveran este unul singur: “Vad, vad, vad!”.

Dar nu numai vadul face regulile în economia farmaciei, ci şi grila de adaosuri stabilite prin lege. Astfel, reglementările actuale stabilesc un adaos de distribuitor de 14% pentru un preţ al medicamentului mai mic de 50 de lei, de 12% pentru medicamentele între 50 lei şi 100 lei, şi de 10% pentru medicamentele de până la 300 lei. Pentru medicamentele de peste 300 lei, adaosul distribuitorului este fix (30 lei), ca şi cel al farmacistului (35 de lei). Adaosul comercial al farmaciei oscilează invers proporţional cu costul medicamentului. Astfel, pentru medicamente mai ieftine de 25 de lei, adaosul e de 24%, pentru cele până în 50 de lei e de 20%, iar pentru medicamentele între 50 şi 100 lei adaosul este de 16%. Între 100 şi 300 lei adaosul farmaciilor este de 12%. Pentru medicamentele mai scumpe de 300 lei adaosul este fix – 35 de lei.

Termenele de plată sunt însă cuiul lui Pepelea în piaţa farma românească, iar farmaciile, cei mai vulnerabili actori. Deşi acestea s-au mai redus, au rămas încă mult prea mari şi faţă de ceea ce se întâmplă în restul Europei, şi faţă de reglementările europene, şi chiar faţă de propriile angajamente ale guvernanţilor români. Dacă în perioada 2009 – 2013 termenele de plată erau între 300 – 365 de zile, în 2012 au scăzut uşor, la 250 – 300 de zile. Pentru 2013 autorităţile promiteau – sub efectul necesităţii respectării Directivei Plăţilor Întârziate – un termen de plată de 150 de zile. Recent, CNAS a anunțat calendarul plăților prin care se vor recupera întârzierile.

 

Farmacia – o afacere cu COS mare

Directorul general al Cegedim România a exemplificat dificultăţile comerciale cu care se confruntă o farmacie analizând businessul unei farmacii medii, cu vânzări lunare de 135.600 de lei, din care o pondere de 83% o au medicamentele cu prescripţie şi o pondere de numai 17% medicamentele fără prescripţie.

Costul vânzărilor (Cost Of Sales) ajunge la 117.205 lei, respectiv 86,5% din valoarea vânzărilor. Din acest procentaj, 72,2% se referă la Rx-uri, iar 14,3% la OTC-uri.

În concluzie, marja brută pe total farmacie este de 13,6%, cea mai mare parte – 10,8% – provenind din vânzarea de Rx-uri şi 2,7% din OTC-uri. Privit în perspectivă, respectiv 2012 faţă de 2011, marja brută pe medicamentele cu prescripţie a crescut cu 3,8%, în timp ce cea pentru OTC-uri a scăzut cu 1,7%.

Pe exemplul prezentat, marja brută medie pe farmacie este în valoare absolută de 18.400 lei, respectiv 4000 de euro. Luând însă în calcul chiriile – 10 euro/ mp, adică 800 de euro lunar pentru o farmacie de 80 mp – plata personalului şi alte cheltuieli, dar mai ales faptul că banii sunt plătiţi cu întârzieri extrem de mari, marja de profit este erodată până la dispariţie. „Profit operaţional ar putea fi, dacă nu ar trebui creditat sistemul…”, a punctat Petru Crăciun.

Mergând mai departe cu analiza, Petru Crăciun a evaluat farmacia din punct de vedere al capacităţii de finanţare, dat fiind că, sub efectul termenelor de plată de un an de zile, aceasta a devenit un creditor al sistemului de sănătate. Astfel, adaosul comercial la medicamentele compensate este de 1%. Pentru a supravieţui farmacia trebuie să se finanţeze, iar costul banilor e dobânda plătită. La o dobândă de 5% calculată la 135.800 de lei (valoarea vânzărilor lunare), costul banilor este de 6.780 lei, iar la o dobândă de 10% costul banilor e de 13.560 lei. Pentru medicamentele scumpe adaosul este plafonat la 35 lei, însă procentul din vânzări al acestora este de 2,4%.

Petru Crăciun spune că peste 60% dintre farmacii „sunt în groapă”, explicând că percepţia pe care o are toată lumea – şi anume că sunt prea multe farmacii – a apărut pe fondul scutirii de la criteriului geografic. Proprietarii cumpără licenţe în diferite locuri şi apoi îşi mută farmacia în centru, într-un loc cu vad. Astfel, când cauţi o farmacie pe care o ştiai acolo de zeci de ani, afli că nu mai e.

Potrivit analizei Cegedim, farmaciile cu vânzări de peste 200.000 de lei sunt 32,5% din numărul de unităţi, cele cu vânzări de peste 150.000 de lei sunt numai 7%, iar cele cu vânzări lunare de peste 100.000 de lei sunt 11,9% din numărul total. Astfel, cea mai mare parte a farmaciilor sunt împinse în faliment de termenele lungi de plată pe care nu le pot susţine decât jucătorii mari.

Discrepanţe în sănătate – oraşele mici şi satele sunt defavorizate

Accesibilitatea către farmacii în localităţile rurale şi oraşele mici este de două ori mai redusă decât în oraşele mari, arată Studiul OneKey 2012 realizat de Cegedim Romania. Astfel, dacă în marile oraşe sunt 5,5 farmacii la 10.000 de locuitori, iar în oraşele medii acest indicator este 4,1, în oraşele mici şi în mediul rural sunt 2,8 farmacii la 10.000 de locuitori. Bineînţeles, şi medicii sunt mult mai rarefiaţi – dacă în oraşele mari sunt 23,6 unităţi medicale / ambulatorii raportat la 10 mii de locuitori, la ţară şi în oraşele mici acest indicator abia ajunge la o treime din cel de la oraş (6,9). Nu este o surpriză, dar este o realitate care cu greu poate fi surmontată.

Modelul privatizării timpurii în retailul farmaceutic, care a fost unul de succes şi s-a desfăşurat cu o mare rapiditate, a lăsat moştenire pacientului român nu numai lanţurile de farmacii, dar a generat şi un model de business aparte: farmacia comunitară. Acest model este ameninţat însă de contextul dur de afaceri.

Rămâne totuşi ca noi, pacienţii, să nu uităm că primul drum către sănătate e la farmacie.

 

About Author

Delia Budurca

Leave A Reply