Prof. Traian Ionescu, e-Health Business Consultant în cadrul SIVECO România, ne-a explicat stadiul de implementare a politicilor de informatizare a sistemului de sănătate la nivel naţional, evidenţiind nivelele principale de dezvoltare. În viziunea d-lui prof. Traian Ionescu, un program coerent de e-Health necesită o strategie de minim 10 ani.
– Cum sunt percepute programele de e-Health în România? Care este stadiul de implementare în ceea ce priveşte sectorul medical comparativ cu celelalte state membre ale UE ?
– Pentru a vă putea răspunde corect la această întrebare este necesar să descriem o situaţie aşa-zis ideală. În primul rând, trebuie spus faptul că, la pretențiile actuale, nu se mai poate vorbi despre un sistem de dimensiuni naţionale care să fie condus fără ajutorul masiv al informaticii. Calculatorul şi instrumentele asociate nu sunt mofturi, nu sunt auxiliare de care ne putem dispensa. Sunt instrumente de lucru de primă necesitate. Un sistem de sănătate performant este centrat pe pacient. Toate eforturile sunt depuse pentru ca starea lui să fie una bună.
Fiecare pacient este caracterizat printr-o foarte bogată şi variată secvenţă de informaţii. Este nevoie ca toate aceste date, relevante pentru starea de sănătate a unui pacient, să fie conectate într-o manieră unitară, păstrate într-un loc sigur, accesibile numai celor autorizaţi de către pacient. În felul acesta s-a născut ideea de a se realiza Dosarul electronic al pacientului. Toţi cei pe care îi numim furnizori de servicii de sănătate generează un volum foarte mare de informaţii – de la texte până la rezultatele obţinute de aparatele de investigaţii. Acest lucru înseamnă că este nevoie de un spaţiu foarte mare de stocare şi că este nevoie de un timp oarecare ca să fie extrase pentru a putea fi inspectate.
Este primul pas în informatizarea unui sistem de sănătate. Fişierele se stochează în nişte servere centrale. Vorbim de sisteme de tip web based, în care fişele medicale sunt accesibile din orice localitate și oricărui medic, chiar dacă foloseşte un soft diferit. Prin stabilirea apriori a unor formate standard, accesul este cu mult mai uşor, mai sigur, mai fiabil.
În România, de exemplu, autorităţile nu trebuie să construiască sistemul în integralitatea sa. Ele trebuie doar să stipuleze filosofia întregului sistem. “Electronic health record” reprezintă un ansamblu de funcţii hardware/software, de politici pentru populaţie, strategii care sunt menite să contribuie la o stare a sănătăţii populaţiei deasupra unui standard minim. Ministerul sau oricare altă autoritate competentă stabileşte acest cadru de lucru, urmând ca implementările particulare să fie făcute de fiecare unitate în parte, în funcţie de facilităţile de care dispune. La noi, din păcate, s-a pornit prin a nu avea o strategie declarată. Personal, consider esenţial să fi avut o strategie construită pe 10-15 ani. Aş fi plecat de la Electronic Patient File. Acum însă, fără să avem EPF implementat, se vorbeşte despre Electronic Prescribing. Nu avem încă stabilit modul în care stocăm informaţiile. Cu toate acestea, situaţia actuală este mult mai bună decât acum doi, trei ani. Aproape fiecare unitate medicală şi farmacie este dotată cu un calculator şi are acces la internet. Ordinea trebuie respectată, însă. Licitaţiile trebuie deschise într-o ordine logică, cronologică.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
Johana Toma, redactor
