Încep cu acest vers din savuroasa poezie a lui George Topârceanu, “În jurul unui divorț”, care mi se pare că ilustrează foarte bine brambureala din spațiul public, din care sănătatea nu poate scăpa, pentru că înseamnă un subiect extrem de sensibil pentru oricare dintre noi și deci e foarte ușor să pice la mijloc, ca monedă de schimb în politică.
Prin războiul declarațiilor, al neadevărurilor și exagerărilor, al manipulărilor voite, uneori chiar programate, adevărul își face loc firav și aproape că nu mai este recunoscut.
Ba chiar faptele ajung să fie răstălmăcite, interpretate și contestate, iar un rezultat pozitiv și palpabil poate fi denigrat și anihilat.
Între “Mişu St. Popescu vrea să divorţeze/ Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!” și ultima strofă, care conchide “că madam Popescu nu mai dă divorț” – deci practic nimic nu s-a întâmplat, ne aflăm în același loc – se întâmlpă o învolburare a spiritelor și o risipă extraordinară de emoție și energie care și-ar găsi o mult mai bună utilizrare în ceea ce e cu adevărat de făcut, de schimbat, de construit, de însănătoșit.
Cu detașare, cu calm, fără ură și fără părtinire putem să ne uităm la sistemul nostru de sănătate fără să îl blamăm, fără să îl distrugem, văzându-i calitățile și îndreptându-i defectele, încercând să ne împrietenim cu el, deopotrivă medici și pacienți, pentru că nici peste tot afară nu curge miere prin spitale și cabinete și nici peste tot la noi nu e rău.
Furtunile din paharele cu apă vin și trec, și în final, când se așterne liniștea de după cuvinte, rămân oamenii vindecați, cuvintele bune, pacea conștiinței că ai adus un plus în această lume și ți-ai împlinit menirea.