Mădălina Grigoroiu este chirurg toracic, lucrează de șapte ani în Franţa. Spune că practica în Franţa a adus-o în prezent, dintr‑un trecut încă îndepărtat al medicinei din România. Lecţia franceză, în afară de achiziţia ultimelor noutăţi în profesie, a însemnat conştientizarea forţei individului şi a puterii lui de a schimba lucrurile. Lecţie care, alături de o nouă abordare a finanţării, ar putea aduce schimbarea majoră şi în România şi ar putea opri exodul unei întregi generaţii de medici.
Când aţi plecat din ţară? De ce ?
Am plecat în martie 2001. Parcursul meu profesional a fost cât se poate de simplu: după ce am terminat Facultatea de Medicină din Craiova, în 1993, am făcut un an de stagiatură care era obligatoriu. Apoi am intrat în rezidenţiat și am făcut cinci ani în chirurgie toracică, la Bucureşti.
Începând cu 1 februarie 2001 am ocupat prin concurs un post de chirurg toracic la Institutul Clinic Fundeni.
Pusă în faţa responsabilităţii depline pe care un chirurg o are, nu mă simţeam pregătită întru totul, nu mă simţeam foarte sigură pe forţele mele. Prin urmare am simțit nevoia unui termen de comparație și am vrut să văd cum este chirurgia toracică într-o ţară europeană. Am decis să plec în Franţa.
Care au fost primele experienţe, primele impresii ?
Am ajuns în Franţa în martie 2001, în Secţia de chirurgie toracică a profesorului Dartevelle de la Centrul Chirurgical “Marie Lanellongue”, una dintre cele mai reputate clinici de chirurgie toracică la nivel european şi chiar mondial. Aici am fost observator pentru două luni, timp în care mi-am dat seama că îmi lipseau încă foarte multe noțiuni din bagajul meu de cunoştinţe în chirurgie toracică, şi că probabil o activitate mai îndelungată în cadrul serviciilor franceze de chirurgie toracică mi-ar fi putut fi de mare folos pentru viitorul meu profesional.
Mi-am găsit un post de intern. Am început astfel un al doilea rezidenţiat, care a durat doi ani şi jumătate, în cele mai importate servicii de chirurgie toracică din Paris. Au fost doi ani extraordinari, în care am muncit și am învățat foarte mult. Ca o noutate absolută pentru mine, în această perioadă am avut ocazia de a participa și la primele transplanturi pulmonare. M-am întors apoi pentru trei ani la Institutul Clinic Fundeni și în noiembrie 2006 am revenit în Franța ca asistent universitar la Catedra de Chirurgie Toracică de la Facultatea de Medicină “Rene Descartes” Paris 5, profesor Jean-François Regnard.
Primele impresii din Franţa au fost foarte puternice. Mi-am dat seama că aproape totul era de refăcut. Exista o diferenţă destul de importantă între ceea ce făceam noi în România în materie de chirurgie toracică şi ceea ce se făcea în Franţa.
Am fost de asemenea foarte impresionată de accesul integral la materialele din literatura de specialitate din toată lumea, acces pe care îl aveam de la orice calculator, din orice spital sau universitate.
Practicând chirurgia toracică în Franţa, impresia mea era că practic în prezent, că sunt “la zi”. Ceea ce făceam noi în România, văzut din Franţa, era o chirurgie a trecutului, aş putea spune. Sper că lucrurile s-au schimbat în ultimii ani în România şi în chirurgie.
Ce faceţi acum ?
Sunt chirurg toracic la spitalul universitar “Henri Mondor”, din Créteil, spital ce face parte din reţeaua spitalelor pariziene de asistenţă publică (Assistance Publique Hôpitaux de Paris). Am fost admisă în urma concursului de anul acesta pe lista de aptitudini ca Practicien Hospitalier. Este echivalentul unui medic primar din România. Concursul este la nivel naţional, are loc o dată pe an şi reprezintă validarea de către statul francez a nivelului de pregătire profesională și a aptitudinilor unui medic de a fi specialist al statului francez în domeniul în care s-a susținut concursul.
Care sunt colaborările pe care le aveţi cu România ?
Păstrez în continuare o colaborare foarte strânsă cu Institutul Clinic Fundeni, cu Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic, cu prof. dr. Irinel Popescu şi echipa de chirurgie, pentru că am reuşit să obţinem finanţare pentru un proiect european de cercetare. Este un proiect de cercetare în chirurgia toracică, la care participă două spitale din Paris și unul din Viena: Spitalul “George Pompidou” din Paris, Secţia de chirurgie toracică condusă de prof. Riquet, Spitalul “Hôtel Dieu” din Paris, Secţia de chirurgie toracică condusă de prof. Regnard și Spitalul Allgemeines Krankenhaus Universitätkliniken din Viena, şeful Secţiei de chirurgie toracică fiind prof. Walter Klepetko. Proiectul îşi propune să determine profilul genomului cancerului pulmonar cu celule non-mici şi invazia ganglionilor mediastinali, şi este finanţat de către Ministerul Cercetării din România prin fonduri structurale europene. Practic, pacienţii introduşi în studiu sunt selecţionaţi în spitalele din Franţa şi Austria, iar profilul genomic va fi studiat şi determinat pe Platforma de genomică a Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, București, şef de centru fiind prof. dr. Irinel Popescu.
Este un proiect important, atât ca finanţare, cât mai ales din punct de vedere al deschiderii pe care o oferă Institutului Clinic Fundeni către partenerii și mediile de cercetare științifică europene.
Cum se vede sistemul românesc de sănătate din Franţa ?
Sistemul românesc de sănătate nu este cunoscut în Franţa. De vreo câteva ori colegi francezi m-au întrebat dacă avem asigurări de sănătate în România, şi cam atât. În schimb, cred că prin numărul mare de medici români care caută să se instaleze în Franţa, sistemul românesc de sănătate oferă o imagine destul de grăitoare. Acum câteva luni auzeam la televizor că 12% din medicii generalişti din Franţa sunt români.
Anul trecut, la Paris, la un congres internaţional de chirurgie toracică, eram cel puțin zece chirurgi toracici români care lucram în Franţa. Majoritatea sunt foarte tineri. Aproape o generaţie de chirurgi toracici pleacă din România. Aceeași situație este și în celelalte specialități. Probabil că acest lucru este destul de edificator pentru colegii francezi.
Se vorbeşte în România de reformă. Cum vedeţi aceste încercări ?
Îmi pare rău, dar nu sunt la zi cu actualitatea sistemului medical şi a reformei din România. Cred însă că problema majoră a sistemului românesc de sănătate este bugetul. Nimic nou! Mai mult, această problemă nu este specific românească. Chiar şi bilanțul sistemul medical de sănătate francez este negativ, afișând deficite de miliarde de euro în fiecare an (10,6 miliarde în 2009), și asta cu toate că nivelul de bugetare al sistemului francez de sănătate este incomparabil mai mare decât în România… Însă, în România, impresia mea este că guvernul ar dori ca acest sistem să funcţioneze, dacă s-ar putea, pe gratis. Din păcate, indiferent de sistemul de bugetare, public sau privat, medicina costă bani. Trist este faptul că din această lipsă de bani se creează impresia unei lipse majore de consideraţie a statului român în raport cu medicii pe care îi formează, precum și față de oamenii bolnavi. De aceea, fiecare se descurcă apoi cum poate. Medicii aleg de multe ori să plece în străinătate.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica, luna Iunie 2011.