Medicul Alin Știrban, director al Departamentului de Endocrinologie și Complicații Diabetice la Institutul pentru Cercetări Metabolice Profil din Neuss (Germania) și membru fondator al Neurodiab în România, a fost recompensat recent cu premiul de cercetare Fritz Wörwag pentru contribuțiile sale științifice importante în utilizarea preventivă și terapeutică a biofactorilor în cazul complicațiilor provocate de diabet. Datele obținute deschid calea unor noi tratamente pentru disfuncţia endotelială, una dintre primele modificări care conduc la apariţia aterosclerozei, demonstrând o dată în plus necesitatea și importanța prevenției.
Ce înseamnă premiul Fritz Wörwag pentru Dvs? De ce v-a fost acordat?
Premiul Fritz Wörwag este acordat din 1988 pentru cercetare inovativă în domeniul vitaminelor, substanţelor minerale şi microelementelor. Printre laureaţii acestui premiu se află persoane binecunoscute la nivel internațional, cum ar fi Prof. Hans Peter Hammes (Germania) sau Prof. Paul Thornalley (Marea Britanie). Am primit acest premiu pentru cercetarea în domeniul efectelor benfotiaminei (un precursor al tiaminei, vitaminei B1) asupra funcţiei endoteliale.
În ce constau cercetările Dvs, ce aduc ca noutate?
Endoteliul este unul dintre principalii “protectori” ai vaselor de sânge, iar disfuncţia endotelială este una dintre primele modificări ce duc la apariţia aterosclerozei. Integritatea funcţiei endoteliale poate fi măsurată neinvaziv, de exemplu cu ajutorul sonografiei sau a technicii laser-Doppler (Stirban et al., Diabetes Care 29:2064-2071, 2006). De fiecare dată când apare disfuncţie endotelială, vasele sunt expuse unor modificări ce pot duce în timp la formarea plăcilor de ateroscleroză. Atât grupa noastră de cercetare (Negrean et al., Am J Clin Nutr 85:1236-43, 2007), cât şi alte grupe, am demonstrat o profundă disfuncţie endotelială postprandială care apare la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, care durează cel puţin 6 ore. Aceste scăderi repetate ale funcţiei protective endoteliale sunt probabil cauza riscului cardiovascular crescut al acestor pacienţi. Cauzele sunt multiple (hiperglicemie, hiperlipidemie, hipersinsulinemie, respectiv prezenţa unor toxine alimentare, de exemplu aşa-numiţii advanced glycation endproducts – AGE) (Stirban et al., Diabetes Care 36:1278-82, 2013). În căutarea unor metode de tratament a disfuncţiei endoteliale, ne-am concentrat asupra benfotiaminei şi acizilor omega 3 polinesaturaţi (Stirban et al., Am J Clin Nutr 91:808-13, 2010).
Grupa noastră de cercetare a reușit să demonstreze că benfotiamina este în măsură să reducă disfuncţia endotelială postprandială la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 (Stirban et al., Diabetes Care 29:2064-2071, 2006; Stirban et al., Diabet Med 30:1204-1208, 2013), respectiv disfuncţia vasculară indusă de fumat la persoane sănătoase (Stirban et al., Int J Vasc Med 2012:968761, 2012).
Care sunt concluziile studiilor Dvs?
Datele noastre deschid calea pentru un nou posibil tratament al disfuncţiei endoteliale, arătând totodată că efectele benfotiaminei sunt vizibile în special la pacienţi cu afectare mai redusă vasculară, şi nu are efect la pacienţi cu afectare vasculară avansată, sugerând necesitatea măsurilor de prevenţie în stadii incipiente ale acesteia.
Care este obiectivul în continuare al cercetărilor dvs, ce vă propuneți să descoperiți?
Scopul nostru este să găsim tratamente care să reducă disfuncţia vasculară produsă de noxe, de exemplu cea postprandială sau cea apărută în urma fumatului, şi astfel să se diminueze riscul cardiovascular la pacienţii în cauză. Sperăm să putem efectua studii de mai mare anvergură, nu doar cu benfotiamină şi acizi omega 3 polinesaturaţi, ci mai ales cu intervenţii dietetice care să vizeze reducerea de toxine (de ex. AGE) în alimentaţie şi urmărind criterii cardiovasculare cu relevanţă clinică, de exemplu reducerea ratei de infarct miocardic sau a mortalității.
Ce ați dori să transmiteți medicilor români, referitor la rezultatele și la aplicabilitatea practică a cercetărilor dvs?
Cu privire la benfotiamină, datele noastre sugerează deocamdată efecte vasculare, iar acestea vor trebui reproduse în studii clinice de mai mare anvergură. Benfotiamina este însă un “candidat fierbinte”, având în vedere faptul că este folosită şi în tratamentul neuropatiei diabetice, iar mulţi pacienţi cu diabet par să prezinte o hipovitaminoză B1.
Datele noastre arată de asemenea că unul dintre factorii cei mai importanţi care afectează funcţia endotelială postprandială sunt AGE absorbiţi din alimente. Având în vedere că prin metode simple cum ar fi scăderea temperaturii de preparare a alimentelor, prin creşterea umidităţii şi scăderea pH-ului putem reduce în mod substanţial concentraţia de AGE alimentari, recomandăm pacienţilor să modifice nu doar felul mâncării – cu reducerea grăsimilor, de exemplu – ci şi modul de preparare al acesteia. Grupa de cercetare condusă de Jaime Uribarri şi Helen Vlassara (Mount Sinai, New York) a publicat un excelent ghid care conţine date legate de concentraţia AGE în diverse alimente, precum şi recomandări de reducere a acesteia (Uribarri et al., J Am Diet Assoc. 110:911-16, 2010).
Ce înseamnă să fii cercetător şi medic român în Germania?
Să ai posibilitatea să faci cercetare pe care, din păcate, nu o poţi face, încă, în România. Să lucrezi ca medic într-un sistem în care atât medicii, cât şi pacienţii se respectă reciproc şi mai ales să ai convingerea, atunci când te uiţi la sfârşitul lunii pe statul de plată, că munca ta este apreciată şi de către angajator.
Cum este privit acolo faptul ca președintele ales al României este de origine germană?
Nu cred că originea are importanţă, ci mai ales ceea ce persoana în cauză a realizat până acum – şi mulţi ştiu că Sibiul a fost capitală culturală europeană în 2007.
Sunteți un expert al complicațiilor diabetului și membru fondator al Neurodiab în România. Cum stăm în România din punct de vedere al managementului complicațiilor diabetului, comparativ cu Germania? Ce ne-ar trebui ca să îmbunătățim situația?
Au fost făcute publice, de curând, date legate de calitatea îngrijirii pacienţilor cu diabet la nivel european. România ocupă al patrulea loc de la coadă, din 30 de ţări. Germania e şi ea doar pe locul 10, iar pe primul loc se află Suedia. Mai mult nu cred că trebuie spus. Sunt multe lucruri de făcut, în primul rând cred că trebuie schimbată gândirea în sistem. Atâta vreme cât medicii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează – şi nu mă refer doar la salariu – ci și la activităţi cum ar fi, de exemplu, remunerarea unor investigaţii vizând screeningul pentru complicaţii ale diabetului, care este mai mult simbolică, situația se va schimba foarte puţin. De asemenea, cred că este o mare problemă faptul că mulţi medici, şi de multe ori foarte buni, părăsesc ţara, iar cei care sunt în străinătate nu sunt încurajaţi să se întoarcă. Cred că cel mai important ar fi ca în România să înţelegem cât de importanţi sunt medicii, precum şi faptul că avem un sistem de învăţământ medical foarte bun, care pregăteşte oameni de mare valoare pe care trebuie să îi păstrăm în ţară, şi nu să îi “împrumutăm”. Cunosc mulţi medici români care s-ar fi întors sau s-ar întoarce, dacă ar avea şansa să practice în condiţii decente. O altă modalitate este aceea de a întări colaborările cu românii plecaţi; există deja proiecte în România. Eu personal sunt recunoscător sistemului român de învăţământ care m-a format şi consider colaborarea strânsă cu colegii din România şi ca o şansă de a mă “revanşa”, cel puţin parţial.
Cunoașteți și sistemul românesc medical și de cercetare medicală, și pe cel german. Din perspectiva acestei experiențe, de ce ar fi nevoie pentru ca să dezvoltăm în România cercetarea științifică medicală? Se poate face acum în România cercetare medicală de vârf?
Cum spuneam, România dispune de medici şi tineri cu un potenţial fantastic, iar în ultimul timp şi de unităţi de cercetare la cel mai înalt nivel. De curând am vizitat la Cluj-Napoca un proaspăt inaugurat centru de cercetare, de studii avansate, fundamentale şi clinico-imagistice, condus de Dr. Florin Stamatian şi de Dr. Bogdan Florea. Sincer, rar am văzut un centru care să dispună de o dotare atât de bună şi îmi exprim admiraţia pentru cele realizate la Cluj. Problema este însă de a găsi şi a forma cercetători care să utilizeze la întreaga capacitate astfel de facilităţi. Cred că România are nevoie de un program guvernamental coerent care să susţină şi să organizeze cooperări cu universităţi din occident în măsură să modeleze cercetători, oferindu-le însă acestora de la bun început posibilitatea de a se întoarce în România pe un post concret care să corespundă nivelului lor de pregătire.
Proiecte de viitor? Eventual colaborări internaționale, inclusiv cu colegi din România?
Colaborez în mod strâns cu colegii diabetologi din România şi în ultimii ani am reuşit chiar să acordăm, cu sprijinul firmei Wörwag Pharma România, câtorva medici români, burse de scurtă durată în Germania. Aceşti colegi s-au şi întors în România. Dorinţa mea ar fi însă punerea pe picioare a unui program – cel menţionat mai sus – care să se bucure de sprijin guvernamental şi care să aibă o amploare mult mai mare.
