Conf. dr. Mihnea Ionescu i-a fost alături prof. Irinel Popescu încă de la început, şi s-a lăsat convins şi atras de acest vis, care părea aproape irealizabil. Îl compară pe Irinel Popescu cu un buldozer, care nu s-a împiedicat de nimic şi a depăşit toate greutăţile, fie ele legate de dotare sau de mentalităţi.
“A fost foarte greu să convingem lumea, mai ales lumea medicală, că este nevoie şi de transplant hepatic, majoritatea spunând că noi nu avem algocalmin şi alcool sanitar, ce nevoie am avea de transplant, care costă foarte mult. Însă medicina modernă presupune şi aşa ceva. Lumea medicală ne-a privit cu neîncredere, de-abia după ce s-au reuşit primele transplanturi au început să spună: <<Da domnule, se poate face şi la noi şi trebuie făcut, deşi costă!>>”, îşi aminteşte dr. Ionescu.
Spune că nu s-a gândit niciodată că va ajunge chirurg de transplant hepatic, însă încet-încet a prins “gust de transplant”, nu numai din cauza “frumuseţii” operaţiei în sine, dar şi prin prisma rezultatelor remarcabile la nivel de pacient: “La început nu credeam că rezultatele pot fi aşa de spectaculoase. Dar într-adevăr, să vezi un om muribund făcându-se bine şi supravieţuind în condiţii excelente, atât din punct de vedere fizic, dar şi al integrării sociale, este un lucru minunat”.
Mihnea Ionescu se ocupă de rezecţia hepatică la primitor şi, deşi marea majoritate a transplanturilor au fost făcute de Irinel Popescu, preia coordonarea echipei de transplant în lipsa acestuia. Menţionează că un moment de mare satisfacţie a fost primul transplant pe care l-a făcut personal, acum patru ani.
Pe listele de așteptare:
2000 de pacienți pentru transplant de rinichi
300 de pacienți pentru transplant de ficat
50 de pacienți pentru transplant de inimă
20 de pacienți pentru transplant de plămâni (care nu se face încă în România)
Sursa ANT
(D.B.) <<<
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
