Până în 1878 Dobrogea a fost o provincie a Imperiului Otoman. Înalta Poartă și-a avut specialiștii săi în tratarea bolilor, având în spate școala și tradiția arabă. În a doua jumătate a veacului apar la Constanța unii medici de etnie greacă precum Papasaul, Kefalas sau Valindas, dar și doctorul italian Lorenzoni, fost revoluționar italian din timpul mișcării de la 1848 condusă de Garibaldi. Toți practicau medicină generală, tratând tot felul de afecțiuni și, probabil, și oftalmologice.
La finalul Războiului Crimeii, în 1856, Constanța, pe atunci Kiustenge, era un sat de păstori, cu doar câteva sute de suflete. Un an mai târziu, în 1857, consorțiul britanic DBSR (Danube Black Sea Railway) obține de la Imperiul Otoman o dublă concesiune: construirea căii ferate Kiustenge – Bogazchioi (Cernavodă) și exploatarea Portului Kiustenge. Britanicii vin și se stabilesc așadar la Kiustenge. DBSR trimite aici și un medic, pe care biograful Marin Ionescu-Dobrogianu îl numește în monografia sa “Tomi-Constanța” ca “doctorul Colen”, care își făcuse și o mică farmacie. “Colen” era William Henry Cullen (1813-1892), fost medic civil la Smyrna, în Războiul Crimeii, chirurg, dar și naturalist amator și colecționar de antichități, pasionat de vestigiile Dobrogei. Rezident aici timp de peste două decenii (1857-1878) Cullen a donat sau vândut piese antice de la Constanța unor mari muzee ale lumii, iar astăzi, la British Museum există o colecție Cullen de 44 de monede romane și grecești, dar și un altar funerar tomitan, Stela lui Agathandros, achiziționată de la el. A fost primul medic al comunității britanice (câteva sute de angajați ai DBSR și familiile lor), existentă între 1857 și 1882, când statul român a răscumpărat de la DBSR, cu 16,8 milioane lire sterline, cele două concesiuni – portul și calea ferată.
În 1870, DBSR mai angajează un medic, pe irlandezul Abraham Irwin Bolton (1838-1909), chirurg. Rămas la Constanța, împreună cu familia sa, după plecarea DBSR, Bolton va fonda așa-numita Farmacie Engleză a Constanței. Supranumit Kesedjek (Taie tot, în turcă), Bolton a fost un excelent diagnostician. De la el avem prima mărturie legată de tratarea unei afecțiuni oftalmologice. În 1870, la Constantinopol, îl tratează pe Sir John Stokes, reprezentantul britanic al Comisiei Europene a Dunării (CED), organismul internațional cu sedii la Galați și Sulina care exploata și administra zona Gurilor Dunării. Medicul irlandez, cu drept de a profesa în România primit chiar de la regele Carol I, a rămas la Constanța până la decesul său din 1909, când a fost înmormântat cu mari onoruri. Atât Bolton, cât și Cullen, au publicat numeroase articole științifice în reviste britanice de specialitate, iar din acestea reiese că tratau pacienți de diverse boli, inclusiv cele de ochi.
Întoarcerea la Patria Mamă şi regăsirea drumului spre progres
În 1878, pe 14 noiembrie, Dobrogea intră sub administrație românească. Conform primelor evaluări făcute de experții statului român după trecerea Dobrogei de la Imperiul Otoman la Regatul României, în urma Războiului de Independență, Dobrogea era descrisă drept “Ţinut de trecere, drum întins între Dunăre şi Mare, aşezat în calea tuturor invaziilor”, concluzionându-se că “era firesc ca din cauza aceasta dezvoltarea unei puternice vieţi populare să fie împiedicată.”
“În sec. XIV Mircea-cel-Bătrân îşi întinde domnia până la „Marea cea mare», cuprinzând Constanţa. Sub urmaşii lui oraşul căzu, ca şi întreg ţinutul, în puterea turcilor. Sub turci, oraşul cunoscu o treptată decădere, până a nu mai fi decât un sat.” Așa prezentau trimişii noii administrații, aceea a Regatului României, situația constatată în teren la Constanța.
În 1893, Raportul Primăriei Constanța adresat Ministerului de Interne cu privire la realizările de ordin gospodăresc-edilitar menționează: “Pentru spital am construit iarăși un local, în condițiunile cerute, după un plan aprobat de serviciul tehnic și de minister, în care tot zilele aceste s-a și instalat. Noul local s-a mobilat cu totul din nou. Neintroducînd în el nimic din vechiul local al spitalului, astfel că ne putem felicita că spitalul cu noua lui instalațiune poate cu drept cuvînt să fie considerat ca adevărată casă de sănătate.”
La capitolul reactualizat privind sănătatea publică, analiza guvernamentală menționează existența mai multor instituții medicale: “Spitalul de stat «Prof. Dr. V. Sion», Spitalul militar, Sanatoriul Diaconeselor, Sanatoriul «Caritatea», Dispensar antiveneric (de stat), Dispensarul Serviciului sanitar al portului, Dispensarul Casei Muncii, C.F.R., Dispensarul S.M.R.”
Dr. Ibrahim Themo, figură centrală a medicinei dobrogene
Prin ordinul nr. 9259 din 11.08.1919 – Ministerul de Război dispune înființarea unui Spital Militar în garnizoana Constanța.”, care este deschis la 09.01.1920. La 01.04.1921 se înființează serviciul oculistic instalat în 3 barăci, dar care va înceta să funcționeze din 1931, această activitate urmând a fi reluată după niște ani.
Dar chiar înainte de 1921, în afara rețelei medicale militare, un prim nume ce se asociază onorant cu oftalmologia la Constanța este cel al doctorului Ibrahim Themo. Luptător și intelectual cu adevărat european, a purtat în destinul său valori din trei țări. Se simţea albanez în Albania – țara de origine, pentru a cărei independenţă a luptat, turc în Imperiul Otoman (a fost membru fondator în “Mișcarea Junilor Turci”, organizaţie ce avea ca model societatea carbonarilor italieni) și român în România – ţara sa de adopţie, în care și-a continuat lupta, și-a exercitat meseria, unde a murit și a dorit să fie îngropat.
Ibrahim EHTEM – numele adevărat al doctorului Ibrahim THEMO – s-a născut în martie 1865, la Struga, în sudul Macedoniei, într-o familie de albanezi. A urmat școala primară și doi ani de școală medie în orașul natal, continuă studiile la Liceul Militar de Medicină din Istanbul, unde ia contact cu scrierile politice ilegale împotriva administraţiei sultanului Abdul Hamid II. Este absolvent al Facultăţii de Medicină Militară “Gühane” din Istanbul. A terminat facultatea în 1892 și a lucrat la spitalul Haydarpaşa din Istanbul. Pentru convingerile și activitatea sa împotriva regimului, a fost arestat de patru ori. Implicat fiind în mişcarea de eliberare a “Junilor turci” din Imperiul Otoman și presimţind pericolul unor represalii, în 1895, Ibrahim Ethem se refugiază la Constanţa. La hotărârea lui de a se stabili în Dobrogea au contribuit şi semnalele pe care le primise referitoare la simpatia pe care o manifestă românii faţă de mișcările de eliberare naţională a popoarelor din Imperiul Otoman. Datorită relaţiilor sale cu prietenii români din Istanbul, după o perioadă de practică la clinica oftalmologică a Spitalului “Colţea”, Ibrahim Ethem a reuşit să-și echivaleze diploma de medic și să obţină dreptul de liberă practică în România. Peste doi ani, a obţinut cetăţenia română. S-a stabilit în Medgidia, ajungând medic oficial, arătând foarte multă bunăvoință de-a lungul anilor și oferind servicii medicale gratuite pentru cei care nu își permiteau acest lucru.
Urmărit de oamenii sultanului, şi-a schimbat numele în Ibrahim Themo. Faptul că acţiunile și personalitatea lui Ibrahim Themo reprezentau o ameninţare pentru regimul otoman o dovedesc și tentativele repetate de asasinat, întreprinse de oameni ai sultanului în mai multe rânduri. Cu toate acestea, Ibrahim Themo şi-a continuat activitatea pe două coordonate: una legală (a practicat medicina, a înfiinţat școli în localităţile dobrogene, a adus cadre didactice, a îndemnat populaţia să-și trimită copiii la școală, a militat pentru emanciparea femeii) și o alta, ilegală (cea politică).
Pentru acţiunile sale împotriva sultanului, în 1901, a fost condamnat în contumacie la moarte de un tribunal militar turc. În 1902, Ibrahim Themo și-a dat demisia de la spitalul din Medgidia și a plecat pentru un an la Paris, cu scopul de a-și aprofunda practica medicală, dar și pentru a lua contact cu membri ai “Junilor turci”. Întors în România, în 1903, dr. Ibrahim Themo a fost repartizat la spitalul din Hârşova, unde a înfiinţat și o școală.
În 1906 se mută la Constanţa, profesând medicina și oftalmologia în cartierul Anadalchioi. În 1908 îl găsim ţinând un discurs la o întrunire a Partidului Conservator Democrat al lui Tache Ionescu. Era, așadar, deja înscris și în viaţa politică a României.
Victoria “Junilor turci” din 1908 i-a intensificat activitatea. În 1909 pleacă la Istanbul, unde i s-a propus să fie candidat în Parlamentul turc. În urma insistenţelor colegilor săi de luptă de a rămâne în Turcia, se întoarce la Constanţa, își dă demisia de la spital, își vinde casa din Anadalchioi și pleacă, cu familia, la Istanbul, unde e numit șeful Inspectoratului Sanitar al orașului și apoi director al Institutului de Caritate. În urma unor conflicte cu partidul de guvernământ, simţindu-se trădat, își dă demisia de la conducerea Institutului de Caritate şi din partid. Scârbit de acest “război”, în ciuda insistenţelor ministrului turc de interne, Talat Bey, şi a propunerii unui fost coleg de facultate – medic atunci în Afganistan – de a deveni medicul familiei regale din Turcia şi de a organiza sectorul oftalmologic, Ibrahim Themo se întoarce la Constanţa, în ianuarie 1911, primindu-şi vechiul post. Un cunoscut avocat al vremii spune despre doctorul Themo că «era pe lângă un bun curant și un bun doctor al sufletului. Era blând, se apropia de oameni și le alina suferințele, fiind iubit de toată populațiunea”.
În Primul Război Mondial, maiorul Ibrahim Themo a fost mobilizat în Moldova, unde populaţia se confrunta cu tifosul exantematic. Şi-a luat și familia. După declararea armistiţiului, acesta s-a întors singur în Dobrogea, care era ocupată de armatele bulgărești și turcești.
Administraţia bulgară, care urmărea anexarea Dobrogei la Bulgaria, l-a delegat pe doctorul Ibrahim Themo să participe la Congresul de la Babadag, organizat de aceasta; mai mult, autorităţile bulgare i-au oferit conducerea Inspectoratului sanitar al Dobrogei, propunere care a fost respinsă. După război, împreună cu familia, medicul s-a întors la Medgidia, unde şi-a reluat activitatea la spital. Ibrahim Themo a participat și la Conferinţa de Pace de la Paris, făcând parte din delegaţia albaneză, ce urmărea o trasare corectă a graniţelor ţării.
S-a înscris în Partidul Poporului condus de generalul Averescu, fiind ales senator în Parlamentul României în 1920. În calitate de senator, a luptat atât pentru interesele ţării sale adoptive, România, cât și pentru drepturile musulmanilor din România. A făcut propagandă în Senat pentru ca insula Ada-Kaleh – ce aparţinuse Turciei (din păcate acum o bijuterie geografică și etnografică pierdută sub apele Porților De Fier), care în acel moment era pretinsă de Iugoslavia, să revină României. A organizat o delegaţie de localnici care a cerut, în faţa Senatului, revenirea insulei la România și protecţia statului român.
Pe lângă condiția sa de medic, Ibrahim Themo a luptat pentru scoaterea din ignoranţă, a participat activ la modificarea și completarea programei analitice a școlilor primare din Dobrogea, a recomandat cadre didactice cu vederi progresiste. A fost el însuși cadru didactic timp de 15 ani (1908-1923), predând Medicină populară, Reguli de îngrijire a sănătăţii și a impus un conţinut știinţific programei școlare.
A murit în 1945 și, conform scrisorii pe care a lăsat-o pentru a fi deschisă după decesul său, a fost înmormântat, într-un “sicriu căptuşit cu tablă de zinc şi învelit cu tricolorul patriei mele adoptive”, în Cimitirul musulman din Medgidia. A fost condus, cum și-a dorit, de “elevii mei pe care i-am iubit” și de mulți dintre pacienții cărora le redase vederea sau pe care îi vindecase de boli. Tot în scrisoare și-a manifestat dorinţa de a nu se face “obişnuita pomană”; “În locul mesei de pomană, vreau să împărţiţi săracilor din localitate, timp de trei zile, câte 100 de pâini calde şi câte un sfert de kg. de caşcaval pentru fiecare din ei, chiar la brutărie”.
Contribuțiile tuturor acestor “părinți” ai oftalmologiei actuale trebuie onorate, privite și prin prisma posibilităților tehnice limitate de atunci, dar mai ales prin prisma inegalabilei bucurii pe care vindecarea o aducea unor pacienți cu alternative minime, având drept unică șansă de supraviețuire capacitatea de a munci. Adeseori, singura plată pentru medici a fost recunoștința și respectul oamenilor.
Pentru Constanța și Dobrogea, un asemenea predecesor a fost doctorul Ibrahim Themo. Oriunde a fost, și-a făcut datoria de om, de albanez, de turc și de român, punând totodată piatra de temelie a oftalmologiei dobrogene moderne.
Fiul doctorului Ibrahim Themo, Naim Themo, devenind practician al oftalmologiei în orașul Constanța, avea să transmită totodată peste timp bogata activitate a tatălui, prin donarea unei vaste colecții de documente și fotografii ale familiei către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Doctorul Naim Themo va face parte din prima echipă de oftalmologi a spitalului orășenesc Constanța, împreună cu doctorul Eduard Caracașian, reprezentant al comunității armenilor.
Scurt parcurs spre contemporaneitate
Un prim moment de mare cotitură l-a constituit finalizarea în 1969 a Spitalului Județean Constanța, un spital competitiv la momentul acela, motiv de mândrie națională, prezentat tuturor delegațiilor străine. Secția de oftalmologie avea să funcționeze în această nouă locație aproape un deceniu, apoi urma să fie mutată într-o altă cladire nou-construită, situată chiar pe locul pavilionului ce adăpostise cândva prima secție de oftalmologie a Constanței.
Cel de-al doilea moment de cotitură în evoluția oftalmologiei constănțene a fost înființarea în 1990 a Facultății de medicină din Constanța. Urmarea acestui eveniment social și medical a fost pentru oftalmologi câștigarea de către secția spitalului constănțean a statutului de clinică universitară, cu responsabilități noi.
Construcția sistemului medical în Constanța a trebuit să se facă pe nimic, recuperând cu greu lipsa acelui fundament de creștere progresivă pe care l-au oferit altor orașe secolele succesive de cunoaștere.
Conf Dr Sanda Jurja
Clinica de oftalmologie Constanța
Dr Cristian Cealera
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
