Uneori, în mod miraculos, poveștile frumoase cu care ne hrănim imaginația în copilărie își fac loc în realitate și ne suprind: Da, minunile există!
O asemenea poveste complicată, cu întorsături de situație, este însăși existența omului pe pământ. Povestea virusului hepatitic C se împletește cu existența umană recentă și este, la acest moment, un exemplu de mare succes al geniului iscoditor al omului. Istoria e frumoasă, sinuoasă, și desigur că ar merita inclusiv un film artistic, care ar putea deveni chiar plin de suspans.
Poate prilejui însă și un moment de reflecție. Asupra modului cum rezultatele cercetării se reîntorc și ajung la oameni, pornind de la creierele dăruite ale savanților. Prin câte mâini trec, cum se reîntorc, cine sunt cei care beneficiază de pe urma lor. Cui trebuie să-i rămână numele scris în istoria omenirii. Să nu uităm că Nobel a inventat dinamita, care sfarmă piatra croind drumuri, dar îi ucide și pe oamenii care stau în cale.
Istoria omenirii arată că informația înseamnă putere. Și cine a avut-o primul nu ezita să și-o exercite, pentru că, așa cum se spune, “puterea se ia, nu se dă”.
Vorbesc de morală, și eu personal cred că asta va fi următorul nivel în evoluția științei, a omenirii însăși, un salt necesar, imperios chiar, atunci când omul are în mâna sa neexperimentată, șovăitoare, de copil care de-abia a descoperit A-ul din abecedar, instrumente atotputernice.