RODICA NASSAR, Camera Deputaţilor: Sănătatea nu are culoare politică

0

Johana Toma

Rodica Nassar, Preşedinta Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, vorbeşte despre nevoia de a aborda corect şi coerent sistemul de sănătate din România, subliniind faptul că pentru a exista o continuitate a reformelor este nevoie de deschidere şi, mai ales, de acceptarea a tot ceea ce s-a construit bun în guvernarea anterioară.

p46_47

– Care este cea mai fierbinte problemă a sistemului de sănătate ?

– Dacă are cineva curiozitatea să compare programele de guvernare lansate de partidele politice în campaniile electorale, va constata faptul că sunt aproape identice. De ce? Pentru că sunt elaborate de specialişti care cunosc foarte bine problemele din sistemul sanitar. Sunt specialiştii fiecărui partid politic, al căror scop îl reprezintă rezolvarea problemelor cu care se confruntă  sistemul.

Aceştia abordează probleme ca îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei sau crearea strategiei naţionale de dezvoltare a serviciilor medicale pe o perioadă de opt ani. De asemenea, vorbesc despre redresarea asistenţei medicale în mediul rural, o problemă care doare în România la ora actuală. Se discută şi problema participării personalului sanitar la un program de educaţie medicală continuă garantat de stat şi, nu în ultimul rând, despre problema asigurării transparenţei în cheltuirea banilor publici.

Dacă facem o radiografie a ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, ne dăm seama că acestea sunt probleme a căror rezolvare a fost anunţată, dar pentru care nu s-a făcut mai nimic. Orice guvern sau, mai bine zis, dorinţa oricărui partid în momentul în care îşi lansează programele de campanie, este de‑a aloca cel puţin 6% din PIB pentru sănătate.

Şi eu mi-am dorit mult acest lucru, şi am făcut şi voi face toate eforturile ca împreună cu colegii mei să reuşim să trecem prin Parlament proiectul de lege care obligă guvernul să aloce 6% din PIB. Există aşa ceva în programul de lucru la Senat.

Sperăm să putem da un raport favorabil, pentru că de ani de zile vorbim despre subfinanţarea sistemului de sănătate. Din punctul meu de vedere, nu este suficient să ai foarte mulţi specialişti în sistemul sanitar. Este nevoie de mai mult. De mult mai mult.

– De ce anume este nevoie ?

– Este nevoie de finanţare şi nu de discuţii despre subfinanţare. S-a ajuns ca bugetul alocat pe 2010 să fie cel mai mic buget alocat sănătăţii după 1990. Din calculele făcute, ar fi 3,6% din PIB, dar după aplicarea coeficientului de inflaţie, ajungem la un 3,2% din PIB. Total insuficient! Nu trebuie să mai adaug şi eu acum, ştiam acest lucru încă din ianuarie, când am avut în dezbaterea Comisiei bugetul de sănătate.

p46_47_a

Preconizând faptul că acest buget va ajunge sistemului sanitar pentru subzistenţă – nu pentru dezvoltare – până cel târziu în luna iulie, au existat multe încercări disperate din partea decidenţilor din sistem de‑a atrage fonduri. Au fost lansate în dezbatere publică idei precum taxa pe fast food, coplata sau acel sistem de claw-back pe care îl cunoaştem cu toţii şi pe care, personal, nu l-am susţinut. Majoritatea a decis însă, iar sistemul a fost acceptat de Comisie.

Din fericire, în plenul Camerei Deputaţilor, grupul majoritar a primit indicaţii de a cere retrimiterea la Comisie. Sigur că vom vedea, în continuare, ce punct de vedere va avea Ministerul pe acest capitol al ordonanţei. Tot ceea ce se explică privitor la sistemul de claw-
-back este faptul că funcţionează în alte state. În ceea ce ne priveşte, acest sistem va afecta categoria de populaţie care are cel mai mult nevoie de asistenţă medicală, şi mă refer aici la vârsta a treia. Care, în acelaşi timp, reprezintă oamenii cu cele mai mici venituri. Noi trebuie să ne gândim şi la ansamblul condiţiilor care există în societatea românească. Ca şi idee, luăm în considerare că ar putea funcţiona şi în România, dar nu sunt de acord ca în această perioadă să introducem o povară în plus tocmai pe zona celor care au mai multă nevoie de asistenţă medicală şi, totodată, zona care se confruntă cu mari probleme financiare.

Ministrul Sănătăţii anunţa creşterea sumelor alocate pentru tratamente în străinatate. Cu siguranţă de aceste tratamente nu vor beneficia tocmai oamenii aceştia care abia reuşesc să facă un drum până la medicul de familie şi care nu au, probabil, un sistem de relaţii care să le permită să se informeze sau să fie primii beneficiari ai acestui program. Am mai spus-o şi îmi menţin părerea: De ce să ne trimitem oamenii la tratamente în străinătate, când România dispune şi de reţeaua de spitale, şi de mulţi specialişti.

Avem, este clar acest lucru, carenţe la capitolul dotare: nu sunt suficiente medicamente sau materiale sanitare, şi acest lucru este bine mediatizat. Cred că putem să rezolvăm mai întâi problemele interne astfel încât, în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecăruia, să putem primi asistenţă medicală la standarde europene.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

About Author

Medica Academica

Leave A Reply