Dăm la stat aproape jumătate din venituri. La 6.000 de lei brut, 2.625 lei sunt taxe. Taxe normale, pentru învățământ, apărare, sănătate, ordine publică, asistență socială. Ai zice că lucrurile ar trebui să meargă relativ normal – adică votăm niște cei mai buni dintre noi ca să ne degreveze, să facă lucrurile cu banii pe care îi dăm ca dijmă. Era să zic zeciuială, dar aia era a zecea parte și suntem deja departe. În fine, taxă, impozit, bir sau cum i-o mai spune, în marea sa înțelepciune, poporul român.
Însă ce constatăm în practică?! Când ai nevoie de stat, el nu‑i acolo să te sprijine, ci să te spolieze. Aleșii își văd de treburile lor, spectacolul rulează pentru cine îl crede, însă realitatea e departe de ceea ce spun vorbele și promisiunile. Una zic, alta se întâmplă! Când ai nevoie de stat, ia-l de unde nu-i! Ba te mai scoate tot pe tine vinovat și te pune să plătești! O altă taxă, specială pentru situația respectivă, că tot ce dădeai parcă nu era suficient. Și se mai și plâng permanent aleșii că statul nu are bani, desigur ca să-și poată justifica noile taxe.
Zic istoricii că statul e cea mai avansată formă de organizare, cea mai înaltă produsă de civilizația umană. Dar parcă prea multe aberații, anomalii și paradoxuri se întâmplă, și atunci poate că Sfatul bătrânilor ar fi mult mai indicat să conducă o comunitate, format din oameni care și-au demonstrat valoarea prin fapte, decât niște lupi tineri, înfometați și în cel mai bun caz cu ceva carismă, aleși în ordine pe listele unui oarecare partid.
