La porțile Europei, Turcia începe să își facă un nume ca destinație de turism medical, în special în domeniile chirurgiei plastice, stomatologiei și tratamentelor de fertilitate. Propriii cetățeni au acces la serviciile medicale oferite de spitalele de stat, dar și de cele private, în baza asigurării medicale care acoperă și serviciile stomatologice, și îngrijirile de urgență acordate de spitalele private.
Proceduri medicale care ar putea costa zeci sau sute de mii de dolari în Statele Unite sunt realizate în Turcia pentru doar câteva mii de dolari. Pacienții străini care vin să se trateze aici iau în considerare și faptul că țara este situată la marginea Uniunii Europene, regiune aflată printre cele mai dezvoltate din lume în ceea ce privește calitatea îngrijirilor medicale. Având în vizor accesul în UE, Turcia a făcut eforturi pentru modernizarea infrastructurii, inclusiv a celei din domeniul sanitar.
Faptul că aceste două calități recomandă Turcia drept destinație pentru pacienții care caută îngrijire ieftină și de calitate este dovedit de cifre. Doar în 2010, aproximativ 500.000 de străini au beneficiat de tratament în spitalele turcești, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Țara a câștigat 850 de milioane de dolari din turismul medical, potrivit Anatolia News Agency, o creștere de 70% față de 2007, iar specialiștii se așteaptă ca tendința să continue, pe fondul economiei globale slăbite și a creșterii costurilor îngrijirilor medicale în statele dezvoltate, potrivit turkey-medical-tourism.com.
Calitatea îngrijirilor, stimulată de competiția public-privat
Până în 2003, domeniul sănătății din Turcia a funcționat în cadrul unui sistem de stat centralizat, condus de Ministerul Sănătății. Ulterior, guvernul a introdus un program de reformă care și-a propus creșterea contribuției mediului privat la îngrijirile de sănătate și extinderea accesului populației la serviciile sanitare.
O mișcare favorabilă pentru că supraaglomerarea din spitalele de stat a făcut ca îngrijirile medicale private să se dezvolte extensiv în ultimii zece ani. Majoritatea spitalelor private au acum contracte cu diverse companii de asigurări, iar ca urmare a creșterii competiției din partea instituțiilor private a crescut calitatea îngrijirilor și în spitalele de stat.
Vremurile în care pacienții nu erau eliberați din spital dacă nu aveau bani să plătească serviciile medicale care le-au fost acordate sunt depășite. Una dintre reformele introduse în 2003 a reglementat faptul că este ilegal să refuzi externarea unui pacient care nu poate plăti – problematic nu doar în termeni etici, ci și medicali. În același an, serviciile oferite prin 112 au devenit gratuite, fiind extinse și la nivelul zonelor rurale, iar asigurarea medicală de stat a devenit validă și în spitalele private. De asemenea, noua legislație a introdus și un sistem de bonusuri bazat pe performanță pentru personalul medical din spitale, care i-a încurajat pe doctori să lucreze în spital și a redus vizitele pacienților la cabinetele private. În anul următor, guvernul a început să distribuie gratuit suplimente de fier și vitamina D pacienților care aveau nevoie și s-au deschis Centre de Educație și Screening pentru Cancer în fiecare dintre cele 81 de provincii ale Turciei.
Cheltuielile totale pentru sănătate (6,1% din PIB în 2008) fac ca Turcia să se situeze sub media statelor dezvoltate din acest punct de vedere, deși suma alocată sectorului medical a crescut constant în ultimii ani. În 1980 acest indicator era situat la 2,4% din PIB, potrivit ultimului raport al Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate.
Cheltuieli în creștere
Turcia își finanțează îngrijirile medicale prin mai multe surse: contribuțiile la asigurările sociale au întâietate, urmate de bugetul de stat, plățile suportate de pacienți și alte surse private. Potrivit celui mai recent Raport Național pentru Sănătate, 43% dintre fonduri reprezintă asigurările sociale de sănătate, 29% este procentul susținut de guvern, 17% partea plătită de pacienți și 9,6% din fonduri provin din surse private.
Cheltuielile cu îngrijirile medicale erau acoperite din surse publice în proporție de 73% la nivelul anului 2008. Acestea au crescut în ultimii ani, în special datorită reformelor care au vizat îmbunătățirea accesului la serviciile sanitare și realizarea de schimbări la nivelul sistemului de plată a furnizorilor. În anul 2001, Turcia avea 540 de ambulanțe de stat; în prezent, funcționează peste 2.547 de ambulanțe aparținând spitalelor publice, cu excepția celor 134 de ambulanțe pentru zăpadă, două avioane-ambulanță și 18 elicoptere.
De la 2,9% din PIB în 1999, cheltuielile publice au crescut la 4,4% din PIB în 2008, evoluție explicată prin dezvoltarea serviciilor medicale de stat și prin îmbunătățirea strategiei de finanțare a sănătății care au redus partea plătită de pacienți din propriul buzunar, notează Observatorul European.
Pacienții scot mai puțini bani din propriul buzunar
Finanțarea asigurată prin plățile pacienților – directe sau prin mecanisme de împărțire a costurilor (cost-sharing) era de 17,4% din totalul cheltuielilor în 2008, în scădere față de 27,6% cât fusese în anul 2000. Plățile directe reprezintă co-plățile pentru rețete, dispozitive medicale și îngrijiri în ambulatoriu. Prețurile de referință și taxarea suplimentară reprezintă metode indirecte de cost-sharing, introduse după 2003. Sunt exceptate de la plată îngrijirile de urgență, terapia intensivă și tratamentul persoanelor suferind de boli cronice, cum ar fi diabetul sau cancerul.
Asigurarea voluntară acoperă o parte relativ mică a îngrijirilor de sănătate, s-a estimat că doar aproximativ 3,7%. În prezent, nu există scheme complementare de asigurare privată de sănătate. Pacienții sau companiile cumpără asigurări private pentru angajați, iar serviciile oferite, durata și condițiile de acoperire sunt stabilite individual, prin intermediul polițelor.
Detașarea obligatorie a medicilor pentru echilibrarea distribuției în teritoriu
O analiză comparativă cu alte state europene indică în Turcia un deficit de personal raportat la populație. Deși numărul de medici la suta de mii de locuitori (167 în 2010) a avut o creștere moderată, dar constantă, de la începutul anilor 1990, acesta este încă semnificativ mai redus față de alte țări mediteraneene, cum ar fi Grecia, Italia, Spania și Portugalia, dar și raportat la media UE. De asemenea, numărul asistentelor medicale la suta de mii de locuitori (156 în 2010) se situează în Turcia la cel mai redus nivel din țările menționate.
În ciuda deficitului evident de personal, în ultimii ani s-a îmbunătățit distribuția teritorială a profesioniștilor din domeniul medical, în special a medicilor generaliști – serviciul obligatoriu și regulile strict aplicate de transfer al personalului au dus la echilibrarea accesului la îngrijire.
Deficitul de medici sabotează rolul de „gatekeeper”
al medicinei de familie
Reformele recente s-au concentrat în special pe reorganizarea și consolidarea îngrijirilor primare. Un sistem de medicină de familie a fost introdus inițial ca un program pilot și a fost, apoi, extins la nivelul întregii țări la finalul lui 2010.
Ca și în România, medicii de familie sunt plătiți în funcție de numărul de pacienți, însă primesc și stimulente pentru activitățile de prevenție desfășurate.
Principala problemă a acestui program este lipsa unui sistem prin care medicul de familie poate da trimiteri pacientului către medicii specialiști sau către spitale. Cu alte cuvinte, pacienții pot accesa sistemul la orice nivel doresc. Totuși, cei care se adresează medicului de familie sunt scutiți de co-plata pentru consultație, măsură introdusă recent cu scopul de a-i stimula pe pacienți să își viziteze mai întâi medicul de familie.
Principalul motiv pentru care sistemul de trimiteri între medicii de familie și specialiști nu funcționează este deficitul de medici din țară și, în special, numărul insuficient de doctori la nivelul primar de îngrijire care să poată juca rolul de „gatekeepers”.
O treime dintre spitale
sunt private
În 2010, în Turcia funcționau 1439 de spitale, dintre care 843 deținute de Ministerul Sănătății, 62 de către universități, 489 (aproximativ o treime) aparțineau sectorului privat, iar restul altor organizații publice, cum ar fi Ministerul Apărării Naționale.
Compania națională de asigurări de sănătate are contracte atât cu spitalele publice, cât și cu cele private. Există planuri pentru acordarea autonomiei spitalelor publice, dar deocamdată demersurile nu au avut succes. În cursul anilor, numărul de paturi destinate îngrijirilor acute a crescut treptat, de la aproximativ 145.000 în 2000 la 191.000 în 2010.
Îngrijirile stomatologice sunt acordate în clinici publice, dar și private, aproximativ 70% dintre dentiști lucrând în sectorul privat. Pachetul de asigurare din partea statului acoperă tratamentele stomatologice în ambele sectoare, cu anumite restricții în sectorul privat, unde pacienții trebuie să contribuie și din propriul buzunar.
Medicamentele sunt eliberate prin intermediul farmaciilor private, iar eliberarea de rețete de către farmaciile spitalelor este interzisă, cu excepția celor destinate pacienților internați. Funcționarea lanțurilor de farmacii și vânzarea de medicamente fără prescripție medicală în alte locații decât farmaciile nu sunt permise în Turcia.
