Dr. Valeriu Lupu Medic primar pediatru, doctor în științe medicale, Spitalul Județean Vaslui “De altfel, cu ignoranța sa de care cu greu își dă seama și cu modul său prea defectuos de a raționa, omul n-ar fi putut interveni în acte de o gingășie și de o finalitate atât de minunate, fără să producă dezordinile cele mai grave.” Nicolae C. Paulescu Actuala pandemie de coronavirus (SARS CoV 2 sau COVID 19), aflată în multe zone ale lumii deja pe panta descendentă, a pus la grea încercare sistemele de sănătate publică din majoritatea țărilor lumii, chiar și pe cele considerate…
Author: Valeriu Lupu
Dincolo de rezistenţa la antibiotice, care tinde să bulverseze una din cele mai mari realizări ale medicinii din toate timpurile în domeniul terapeuticii, există şi alte tipuri de rezistenţă pe care organismul însuşi le dezvoltă împotriva unor agenţi terapeutici, cum sunt de exemplu factorii inhibitori ce apar ca urmare a utilizării îndelungate a unui preparat medicamentos. Dacă în prima situaţie ţinta terapiei este una etiologică, adică de combatere a agentului infecţios, care este întotdeauna un microorganism – bacterie, virus sau parazit, prin urmare tot o fiinţă vieţuitoare, în cea de-a doua situaţie este vorba de un mecanism imunologic care se…
Problema costurilor mari pe care profilaxia le presupune a suscitat interesul cercetărilor, în ideea de a găsi soluţii care să permită cuprinderea cât mai largă a pacienţilor. Sunt disputate trei viziuni. Prima variantă este aşa-zisul tratament „on demand” (la nevoie), de trei ori mai ieftin decât profilaxia regulată din ţările dezvoltate, care rămâne singura modalitate pentru majoritatea populaţiei globului. A doua variantă este utilizarea protocoalelor suedeze sau daneze, cu administrare de 2-3 ori/săptămână de factor VIII, respectiv 6-8 u/per capita, ceea ce înseamnă costuri mari, ce nu pot fi asumate de foarte multe state. O a treia variantă este utilizarea…
Boală hemoragică gravă, hemofilia este cunoscută încă de medicina antică, primele mărturii datând de peste 3000 de ani. Este delimitată ca entitate nozologică în 1803 de către John Otto, denumită hemofilie de către Schonlein în 1839, pentru ca în 1953 Mikael Biggs şi Apeler să facă distincţia între entităţile hemofilice A şi B. În 1963 a fost izolat şi purificat factorul VIII, pentru ca şapte ani mai târziu să se realizeze şi izolarea factorului IX. Ambii sunt factori plasmatici ai coagulării, implicaţi direct în cascada enzimatică a formării chea-gului sangvin, absenţa sau deficitul lor soldându-se cu grave consecinţe hemoragice, în…