Cea mai neserioasă persoană…

0

CEA MAI NESERIOASĂ PERSOANĂ din România sunt EU. În urmă cu trei ani mă întâlneam la Geneva cu fostul şef al diviziei Ehealth al OMS, actualmente consultant internaţional pe informatizarea sistemelor de sănătate, care era de acord să vină în România şi să ajute decidenţii în ceea ce priveşte stabilirea unei strategii pentru sistemul nostru sanitar. Eu îi explicam la acea vreme că trebuie să mai aşteptăm puţin pentru a putea discuta cu key opinion leaders pentru că urma să fie schimbat ministrul sănătăţii… până să avanseze discuţiile noastre, pe email şi skype… i-am comunicat ca sunt din nou schimbări în România. Îmi propun în luna decembrie a anului ce tocmai s-a încheiat să plec la Londra şi Madrid în scopul de a discuta cu specialişti locali despre noua lege a sănătăţii, cum au făcut ei reforma sănătăţii, cât a durat, ce probleme au întâmpinat, cum le-au rezolvat sau nu. Am vrut să identific acolo acele persoane pe care să le invit în România şi să creez o platformă de dezbateri între aceşti specialişti şi cei români, interesaţi în ale sănătăţii schimbări. După ce am luat proiectul de lege şi am încercat să explic diverse aspecte, atât în timpul întâlnirilor cât şi pe email ulterior… se petrec aici (în România) lucruri pe care le cataloghez cel puţin… interesante… între timp… prietenii mei de dincolo aşteaptă veşti de la mine… Tocmai le voi comunica despre retragerea proiectului legii… şi încercarea de conturare a uneia noi… şi atât… pentru că nu vreau să induc lumea/străinii în eroare… până cel puţin nu mă lămuresc eu care este adevărul şi cine este the bad wolf… Nu sunt sigură că mă va mai crede cineva… probabil ei au impresia că sufăr de vreo afecţiune ce-mi dă tulburări de înţelegere a realităţii… Lăsând realităţile româneşti la o parte, revin puţin la cele din Spania, mai exact structuri de sănătate din Madrid. Am vizitat acolo spitale cu 700 de paturi şi spitale mici, spitale-fundaţie cu management privat şi spitale complet private, laboratoare private, farmacii independente, farmacii de spital, companii de asigurări şi, binenţeles, o expoziţie Yves Saint Laurent. Concluzia vizitei mele în Spania (concluzie care este şi a specialiştilor de acolo) a fost că nici sistemul lor de sănătate nu este măcar aproape de perfecţiune. Au introdus asigurările complementare de sănătate, o parte din serviciile de sănătate (de bază) sunt gratuite şi restul în sistem de franşiză, fiecare procedură care nu intră în pachetul de bază având un preţ fix. Ca urmare a concurenţei, societăţile de asigurări introduc în pachete servicii de la stocare de celule stem până la masaj şi spa. “Nu se grăbeşte nimeni să acopere costuri pentru chimioterapie, de exemplu. La medicul de familie nu te poţi duce de mai mult de trei ori pe lună per patologie. Consecinţa a fost că medicii au schimbat patologia, evident pentru a obţine mai mulţi bani. Prin cardul electronic, au încercat să controleze sistemul însă nu au reuşit 100% pentru că nu pot controla patologiile, ci doar vizitele la medic. Medicii de familie nu sunt motivaţi (nu există stimulente) – dacă eşti eficient ai “norocul” să primeşti mai mulţi pacienţi, dar scade preţul per vizită de la 6 la 4 euro, de exemplu. Aici se lovesc însă de lipsa timpului şi de acordarea de consultaţii destul de superficial. Unii medici ajung să vadă şi 2500 de pacienţi/lună. Ideea este că în ceea ce priveşte calitatea îngrijirilor, aceasta a rămas aceeaşi în urma introducerii asigurărilor private. Singurul beneficiu este că s-au redus listele de aşteptare”, spunea Ana Villanueva, directorul medical al uneia dintre cele mai mari companii de reasigurare din Spania. Persoanele care se asigură privat plătesc contribuţia lunar sau la trimestru. Avantajos este să plăteşti o dată pe an, beneficiind astfel şi de un discount semnificativ. Companiile de asigurări însă plătesc medicii la 90 de zile. Doctorii sunt destul de nemulţumiţi. În cadrul unei întâlniri între renumiţi profesori şi o companie de asigurări, un profesor de urologie a afirmat că medicii ar trebui plătiţi mai bine. Reprezentantul companiei de asigurări a replicat grav şi detaşat că în sistem sunt înscrişi 50.000 de doctori, iar dacă nu le convine, ei pot rămâne şi cu jumătate dintre aceştia. Oricum, la cei mai buni medici poţi ajunge doar dacă ai asigurări private de sănătate. Urmează şi în România o perioadă de regândire a reformei în sănătate pe care o vom dezbate şi noi în cadrul unor mese rotunde cu stakeholderi. Vom aduce din nou la Bucureşti specialişti străini din UK, Olanda, Spania, Franţa, care au bunăvoinţa de a explica mai ales ce nu a mers la ei, ce greşeli să evităm şi să nu mai pierdem timpul cu lecşii deja învăţate şi binenţeles să adaptăm corect. În final, aud zilele acestea de investitori dornici de a face business corect în România, în sănătate. Să fim deci optimişti… mai avem o şansă!

About Author

Comments are closed.