Pe urmele lui Mihai Eminescu, la Viena Confesiunile celui care nu se grăbește să creadă, fără să cerceteze!

0

Început de toamnă, la Viena. În decorul de basm și în ambianța unei seri înstelate, îmi propun o întâlnire în Prater, în faimoasa grădină “Schweizerhaus”, pentru a cunoaște un personaj aparte, un român stabilit în acest oraș, pe care îl întâlnisem într-o sală de expoziție. Îmi oferise un Dicționar cu biografiile românilor care, în cursul vremurilor, au ajuns să trăiască, să învețe sau să muncească în Austria, precum și o carte de vizită: Dan Toma Dulciu. Am aflat că este un pasionat admirator al Luceafărului poeziei românești, șederea sa la Viena fiind o oportunitate pentru a documenta scrierile dedicate lui Eminescu. Am cunoscut, în sfârșit, un pensionar fericit! Îmi vorbește despre Orient, unde în tinerețe a cunoscut hieroglifele egiptene și a învățat a citi versetele Coranului, ba chiar a scris primul curs de Drept Musulman, focalizat pe Statutul juridic al Cadiatelor din România. În urmă cu un deceniu, a dat la iveală o Istorie a Criptologiei Românești, fiind creatorul primului Muzeu Virtual dedicat geniului poporului român, o inițiativă premonitorie a epocii actuale. Are multe a-mi spune, dar timpul scurt nu ne-a permis să abordăm decât o mică parte dintre interesantele subiecte evocate de interlocutorul meu.

Dle Dan Dulciu, de unde această pasiune pentru cunoașterea operei și biografiei eminesciene?

Nu este o pasiune, este o reprehensiune! Da, un fel de mustrare, reproș, la adresa celor care au șocat bunul simț al celor care, asemenea mie, nu acceptă plasarea lui Eminescu într-o debara, sub formă de schelet anatomic!

 

Dar combaterea acestei turpitudini la adresa poetului de suflet al românilor nu conduce oare la nașterea unei idolatrii sau iconolatrii ce afectează imaginea adevărată, nefardată, a lui Eminescu?

Aveți dreptate, doar se spune adesea că excesul dăunează grav sănătății, însă “mutatis mutandis”, protestul contra stupidității face bine normalității, mai ales când demersul se încadrează în limitele unei abordări imparțiale și oneste în slujba adevărului.

 

Ce detestați mai mult astăzi, vis – à – vis de receptarea imaginii lui Eminescu?

În primul rând, mediocritatea educației și precaritatea instruirii oferite de școala contemporană – bulversată de manuale alternative, de reforme fără conținut și de proiecte educaționale pe hârtie. Toate acestea și multe altele au avut ca urmare un rușinos procent de peste 40% analfabeți funcționali. Cum să înțeleagă acești nefericiți, atinși de stigmatul ignoranței, semnificațiile Odei în metru antic sau ale Scrisorii V, ori să discearnă cât este legendă și cât adevăr în biografia poetului, când ei sunt obișnuiți doar cu gustul fructelor căzute din pomul cunoașterii internaute?! Nu generalizez, chiar sunt bucuros că avem numeroși tineri care  preferă “Noaptea muzeelor” unor cluburi de noapte, ori frecventarea bibliotecilor și nu răsfoirea fotografiilor de pe Twitter sau Instagram, ori pierderea timpului cu glumele de pe Tik-Tok. Pentru a vă răspunde, iată ce detest: incultura, subcultura, impostura.

 

Și care ar fi calea de urmat, în opinia unuia care nu crede… și cercetează, ca să descopere adevărul despre Eminescu?

În primul rând, aș îndrăzni să afirm că, pentru a îndepărta buruienile de pe ogor, dăunătorii ce au invadat cultura, trebuie alese metode și unelte potrivite. Manualele, din nefericire, nu slujesc acestui țel, păcătuind printr-o abordare excesiv scolastică, producând un fel de dezgust existențial și o repulsie în mintea elevilor și a studenților, care nu vor înțelege mai nimic din esența operei eminesciene. Chiar și unele studii, în principiu interesante, dar șchiopătând ca formă, etalează vizibil tentația de a șoca printr-un limbaj alambicat, sofisticat, nu întotdeauna pe placul consumatorului de pastile concentrate, oferite de facebook. Pentru a veni în sprijinul acestora este de preferat o exprimare holofrastică (o frază se poate exprima printr-un singur cuvânt), decât o poliloghie (polys-mult, lógos-cuvânt) redundantă și inutilă. Dar pentru aceasta avem nevoie de un alt G. Călinescu, un alt C. Noica, Tudor Arghezi, Nicolae Iorga ori Nichita Stănescu, ale căror fraze șlefuite și cizelate ca un diamant prețios rămân pe vecie în mintea noastră.

 

Doar manualele sunt de vină?

Nu, mai sunt și alți factori. De exemplu, profesorii fără har sau programele școlare, întocmite după modele fără cap și cu eficiență pedagogică nulă. Eu cred că tânărul trebuie să participe la ora de literatură eminesciană ca la o liturghie a spiritului, ascultând o predică rostită cu solemnitate sau participând la un ritual de inițiere în vibrația versului eminescian, în muzica sa profundă. Momentele acestea sublime ar trebui să îi marcheze cugetul, să îi lumineze mintea și să îi insufle plăcerea de a vorbi o limbă literară melodică, pură, perfectă, niciodată searbădă și plicticoasă, o lecție fastuoasă pe care numai un profesor cu har de mistagog, și nu doar de pedagog, îl poate avea.

Ați spus mistagog?!

Da, e un epitet mai rar folosit, desemnând un ins înzestrat cu puterea de a pătrunde în profunzimea fenomenelor, de a cunoaște aspectele ascunse ale realității. Abia atunci îi vei deștepta celui care te ascultă dorința de a-l cunoaște pe Eminescu, de a-l iubi cu adevărat.

 

Să trecem la cercetările dvs., pentru care aș folosi sintagma “Pe urmele lui Mihai Eminescu”, asemenea unei colecții a Editurii Sport-Turism de acum câteva decenii. Care sunt chestiunile pe care ați dori să le devoalați cititorilor noștri?

Mai întâi aș spune despre mine că sunt un simplu călător în universul nemărginit al unei fabuloase lumi eminesciene. Nu sunt un hermeneut sau exeget al creației poetice, filosofice sau jurnalistice eminesciene, ci doar un scormonitor în vraful de file îngălbenite de timp, consemnând întâmplări sau situații mai puțin cunoscute din biografia Luceafărului. După un sfert de secol de răsfoit în arhive și colecții de ziare, constat că tot ceea ce știm noi despre Eminescu este doar 1% din ceea ce a trăit, simțit și pătimit acesta. Dat fiind că minusculele pietricele ale Caleidoscopului eminescian sunt atât de multe – încât cândva se va putea reface un tablou veridic al vieții sale – aș vrea să fac o selecție a acestora. Astfel, despre Eminescu se știu puține lucruri cu privire la prezența sa în Austria, timp de 2 luni, în vara anului 1887, încât mulți contemporani fac o regretabilă confuzie între orașele Halle din Germania și Hall-Bad din Austria (localitate în provincia Steyer, lângă Linz). Cercetând această chestiune, descopăr că un medic român, Dr. D. Boghean, ghidul lui Eminescu la Viena, este considerat un inventator faimos în lumea medicală de aici, dar și din SUA, fiind creatorul unui ingenios Atmungsstuhl (scaun de respirat), folosit timp de decenii de către serviciile de pneumologie și cardiologie din Austria. De la Viena, poetul este preluat de doctorandul Focșa și însoțit la Hall-Bad, unde a fost în îngrijirea Dr. Johann Rabl și B.W. Pollac. În fișele medicale ale pacienților stațiunii Hall-Bad din acea epocă, respectiv în Jurnalul dr. Johann Rabl, există date despre Mihai Eminescu, documente inedite de arhivă, nepuse încă în valoare de către biografii poetului. Un alt detaliu necunoscut până în prezent este devoalat de documentele pe care le-am cercetat în Arhivele de Stat din Viena, unde am identificat cu stupoare, în persoana lui Grigore Ventura, principalul agent al Vienei, care l-a urmărit îndeaproape pe Mihai Eminescu, dar și pe mulți politicieni români de la București.

 

Ce alte surprize ați aflat în arhivele austriece?

Există două surse importante de detalii privind prezența lui Mihai Eminescu și a membrilor familiei sale în Austria: presa epocii, respectiv arhivele. Cercetând ziarele, am descoperit de pildă foarte multe adrese unde a funcționat Cabinetul de Lectură al Societății România Jună, localuri unde se întâlneau studenții români, respectiv listele de călători români cazați la hotelurile din țară. Astfel, putem stabili cu mai multă precizie reperele temporale și itinerariile acestuia, ale membrilor familiei lui Eminescu, ale prietenilor și cunoscuților săi, precum în zilele noastre se păstrează în memoria internetului date felurite, relevante, foarte amănunțite, un tezaur fabulos pentru cercetătorii de mai târziu ai acestei epoci. Astfel, ziare de provincie, datate 1865, au consemnat prezența lui Șerban Eminovici, fratele Luceafărului, în selecta stațiune a protipendadei din Austria, Gleichenberg, ceea ce demonstrează oarecum potențialul financiar al familiei Poetului, faptul că acesta a preferat posturii de fiu de hidalgo botoșănean pe aceea de sufleur sau artist ambulant, deși părinții săi erau capabili să îi finanțeze studiile. Tot din ziare aflăm că un alt frate al lui Eminescu, ofițerul George (Iorgu Eminovici), se afla împreună cu Mihai Eminescu, în toamna anului 1869, la Viena, fiind cazat la un hotel din Taborstrasse. Cele două informații nu sunt cunoscute în biografia lui Eminescu.

O a doua categorie de informații inedite le-am cules din diferite arhive. De exemplu, am aflat că exemplare din cărțile Societății România Jună, sechestrate în 1916, se găsesc în prezent la Biblioteca Națională a Austriei, deci nu s-au pierdut. De asemenea, am elucidat chestiunea studiilor și instituțiilor de învățământ urmate de dr. Șerban Eminovici în Germania, arătând că în Anuarele universităților din sudul Germaniei apare numele studentului, apoi doctorandului Șerban Eminovici, deci dovada situației sale școlare, aspecte ce fuseseră puse sub semnul întrebării de către biografii lui Eminescu. Tot din evidențele municipale vieneze am identificat adresa actriței F. Bognar, care locuia în Wiedner Hauptstrasse 55, în prezent Cafeneaua F. Wortner, în saloanele căreia își făcea veacul și admiratorul ei, tânărul student Mihai Eminescu. Se credea până acum că poetul frecventa locuința acestei actrițe celebre a vremii, care s-ar fi aflat în sectorul 3 al Capitalei, confundându-se însă Landstrasse Hauptstrasse cu o altă arteră centrală, Wiedner Hauptstrasse. În ceea ce privește adresele unde a locuit studentul Mihai Eminescu, aceleași arhive ne-au demonstrat faptul că locuința din Kollergasse nr. 3, pe zidul căreia s-a pus o placă cu caracter comemorativ, nu exista în realitate la 1871, încât textul actual (“În această casă a locuit din aprilie până în octombrie 1871 marele poet român, Mihai Eminescu”) trebuie modificat în sensul următor: “Aici a fost casa unde a locuit”… etc.

 

Ce alte locuri interesante din Viena v-au atras atenția?

Desigur, întreaga Vienă păstrează numeroase urme românești. În secolul al XIX-lea prințul Alexandru Ioan Cuza își cumpăra o locuință impozantă în apropiere de Grinzing. Cercetând documente cadastrale, am stabilit că vis-a-vis de reședința acestuia, care astăzi nu mai există, se află casa în care a locuit Maria Obrenovici, mama celor doi copii ai domnitorului. Am identificat tot în centrul Vienei, în Bezirkul 3, primul sediu al redacției ziarului românesc “Albina”, unde și Eminescu a trimis materiale, redacție care începând cu anul 1866 se afla în Reisnerstrasse 3, în proximitatea Parcului Municipal. De asemenea, am identificat încă o statuie aparținând sculptorului Josef Müllner, aflată în dr. Karl Lueger Platz, despre care legendele spun că ar fi avut ca model chipul de student al lui Mihai Eminescu.

 

Ați cercetat existența unor prezențe insolite în sectorul 2 al Vienei. Despre ce este vorba?

În cel mai populat cartier al Vienei au existat, la cumpăna dintre sec. XIX și XX, un hotel și o cafenea cu numele România. De asemenea, o echipă de fotbal care activa în campionatul austriac purta numele F.C. ROMANIA. Iată, cea mai veche echipă de fotbal purtând un nume cât se poate de elocvent s-a născut la Viena, la începutul secolului trecut!

 

Ce ar trebui făcut pentru mai buna cunoaștere a prezenței românești în Capitala Austriei?

Deja comunitatea românească, care a devenit a doua ca număr în Austria, a făcut pași curajoși în afirmarea propriei identități: în fața Bisericii OrtodoxeÎnvierea Domnului și Sf. Apostol Andrei”, din Simmeringer Hauptstrasse 161, a fost amplasat bustul lui Mihai Eminescu, precum și Teiul lui Eminescu, plantat în anul 2017 în Stadt Park, la care se pot adăuga numeroase alte manifestări culturale, folclorice șamd. Mă gândesc la faptul că ar trebui analizate noi oportunități, cum ar fi posibilitatea amplasării unei plăci comemorative, dedicată tot lui Eminescu, pe peretele Judecătoriei din Grinzing, fostul spital unde a fost tratat și vindecat poetul, în perioada 1883-1884, fiindcă acolo există deja o placă similară, evocând numele celui mai mare poet romantic austriac din sec. al XIX-lea, născut în România: Nikolaus Lenau. În acest fel, cei doi mari poeți ai României și Austriei ar putea fi celebrați împreună, la 15 ianuarie și 15 iunie.

 

E o inițiativă temerară, dar ținând cont de procedurile administrative, foarte laborioase, ar putea fi implementată peste ceva timp. Ce altceva s-ar putea face, fără astfel de implicări birocratice și administrative?!

Bună întrebare. O idee inovatoare ar putea fi de a realiza o hartă interactivă, cu indicarea tuturor locațiilor ce au tangență cu istoria românească în Austria, trecută sau prezentă. O altă idee ar fi ca Academia Română, care are relații foarte bune cu instituții similare din Austria și în curtea căreia se află, din 2010, un monument realizat de artistul Mihai Rusen, dedicat lui Conrad Haas (1509-1579), cetățean austriac, inventatorul primelor rachete cu ardere în trepte, la Sibiu, să intervină pe lângă autoritățile austriece ca acestea să-și țină promisiunea făcută de vice-primarul Vienei, la București, în 2010, care a făgăduit la inaugurarea monumentului din curtea Academiei că va organiza amplasarea unui monument identic în capitala Austriei. Este cazul ca această promisiune să se materializeze.

 

Dle Dulciu, unde ați vedea Dvs. o locație pentru o copie a acestui monument sau a altei personalități, evocând relațiile culturale româno – austriece, atât de generoase în oameni și fapte?

Ofer doar o variantă: în incinta Muzeului Armatei Austriece (Clădirea Arsenalului), care are o curte cât un parc, ar putea fi amplasate nu unul, ci două monumente – al lui Conrad Haas și al lui Aurel Vlaicu. Și fiindcă am vorbit de Aurel Vlaicu, doresc să obțin copii digitalizate după filmul documentar Aurel Vlaicu la Viena (1912), în sinopsisul căruia este descris mitingul aerian de la Aspern, dar mai ales după două prețioase filme documentare, din același an, care înfățișează vizita la Viena a unui ansamblu bucureștean – Liedertafel – format din artiști de limbă germană. Pelicula prezintă ceremonia de depunere de către membrii ansamblului a unor coroane de flori la statuia lui Franz Schubert din Viena, precum și priveliștea gării centrale la 1912, respectiv ceremoniile de primire a oaspeților bucureșteni de către Ansamblul funcționarilor publici. Este un veritabil tezaur cinematografic, dar pentru mine mai înseamnă ceva. Regizorul filmului este cunoscutul Victor de Bon, cel care ne-a lăsat o capodoperă cinematografică – documentarul dedicat lui Eminescu, Veronica, Creangă, din 1914.

 

Sunteți pasionat de tot ceea ce este legat de universul eminescian. Mai sunt oare și alte domenii de care sunteți atras?

Desigur, însă acum aș dori să vă vorbesc doar despre două: criptografia și implicarea lui Mihai Eminescu în cunoașterea tainelor scrierilor secrete. Acum 15 ani am publicat o carte în care am arătat că pe coperta Ediției Princeps de Poesii eminesciene, editate de T. Maiorescu și tipărite la Socec (1884), pe când poetul era internat încă la Ober-Döbling, se află o scriere steganografică ascunzând numele iubitei sale, Veronica Micle. Anul acesta am publicat în Revista Muzeul Presei Românești un articol în care am arătat că între documentele eminesciene păstrate la Biblioteca Academiei Române se află și o filă conținând un exercițiu de cifrare cu un sistem criptografic utilizat de masonerie, ceea ce demonstrează cunoștințele sale și în acest domeniu.

 

De fiecare dată aduceți în discuție numele lui Eminescu. Sunt curios să aflu dacă, referitor la domeniul medicinei, aveți ceva anume să ne vorbiți.

Fără îndoială, și aici există un spațiu vast de cercetare. Mai întâi, aș vrea să spun că Mihai Eminescu a fost unul dintre primii jurnaliști din țara noastră care a abordat, în urmă cu aproape 150 de ani, chestiuni legate de istoria pandemiilor. A scris și a făcut judicioase observații, unele valabile și în zilele noastre, despre molimele care au lovit lumea, în decursul istoriei. În al doilea rând, aflând că unul dintre marii neurologi ai Austriei, Prof. Constantin von Economu (1876-1931), născut în țara noastră și revendicat cu mândrie de istorici ai medicinei din două țări – Grecia și Austria, mai puțin de România – este cercetătorul care a prezentat lumii științifice o perfidă maladie, cu milioane de victime, ca va purta numele “Sindromul von Economo” sau “Encefalitis letargica”. Am constatat cu surprindere, analizând ultimele 2000 de zile ale vieții lui Eminescu, existența unui tablou clinic de manifestări similar celor descrise de savantul von Economo. Și, conform celor ce mă ghidează în eminescologie, din punct de vedere euristic (euristica este o metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a aduce o dispută în discuție, cu scopul de a descoperi adevărul) conchid: cred doar ceea ce cercetez! Așadar, înainte de a ajunge la o concluzie în ceea ce privește cauzele colapsului lui Eminescu, sunt obligat să cercetez toate ipotezele, inclusiv acelea care pun în prim plan “encefalita letargica”, pentru a putea spune, în final, că poetul a fost victimă a unui virus ucigător, necunoscut lumii medicale, la sfârșitul veacului al XIX-lea, dar studiat de Constantin von Economo.

 

Discuțiile noastre ating un palier vast de subiecte, încât în final aș vrea să vă întreb:ce părere aveți despre această pandemie, ca nespecialist, dar și în calitate de cercetător, care priviți întotdeauna fără prejudecăți fenomene paradoxal inexplicabile?

Văzând eforturile conjugate de a preveni răspândirea coronavirusului SARS CoV2, dintre care unele nu au niciun fel de tangență cu știința medicală (consemnarea la domiciliu pe timpul nopții, prezentarea unei declarații pe proprie răspundere privind motivele deplasării, pașaportul de călătorie etc.), cine ne împiedică să ne imaginăm și folosirea altor metode? Astfel, s-a născut propunerea unei metode care identifică automat perioada de vulnerabilitate a stării de sănătate a oricărui individ dintr-o comunitate, mijloc modern care fructifică cercetările oamenilor de știință care au primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2017: Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young, evidențiind legătura dintre sănătatea unei persoane  și  bioritmul personal, respectiv între  bioritm și imunitate, precum și pe cercetările profesorului de psihologie de la Universitatea din Viena, Hermann Swoboda (1873-1963).

În esență, metoda propusă pornește de la o constatare obiectivă: este demonstrat cu instrumente statistice că fenomenul epidemiologic, respectiv pandemia, au un caracter ciclic, că suntem în situația fenomenului de “ciclicitate”, “periodicitate”, atât în ceea ce privește gripa sezonieră, cât și pandemia SARS CoV2 (valul 1, valul 2, valul 3, valul 4 etc). În ceea ce privește persoana umană, și aici observăm aceleași fenomene. Procedeul imaginat de mine, care în esență este o aplicație informatică, nu înlocuiește sau contrazice măsurile anterioare, ci le completează și le amplifică, folosind capabilitățile tehnologice existente (programe informatice și sisteme de telecomunicații prin telefonie mobilă). Cu ajutorul acestora se identifică în mod automat, obiectiv, dar selectiv, perioada de vulnerabilitate a oricărei persoane, indiferent de vârstă, sex sau stare de sănătate (comorbidități), timp în care aceasta evită deplasările, contactele, astfel încât să nu fie nevoie de lockdown colectiv, carantină, izolarea unei întregi comunități, localități sau focalizarea predilectă pe persoanele în vârstă, evitându-se efectele economice, psihologice, sociale sau medicale negative care decurg din acesta. Dar mai multe despre această aplicație cu altă ocazie.

 

Vă mulțumesc și aștept și alte știri privitoare la cercetările Dvs.

Desigur, și eu mulțumesc pentru amabilitatea de a prezenta cititorilor revistei Medica Academica detaliile dialogului nostru.

 

About Author

Valentin Norbert Tarus

Leave A Reply