Creșterea procentului din PIB alocat sănătății, remunerație după performanță și depolitizarea managementului spitalelor sunt primele trei măsuri pe care conf. dr. Diana Păun, endocrinolog, onsilier pe probleme de sănătate al Administrației Prezidențiale, consideră că trebuie luate pentru ca sistemul nostru de sănătate, un pacient care suferă de o “dereglare a echilibrului endocrin”, să se restabilească. Cu o abordare multidisciplinară și contribuția tuturor celor implicați, în numai 5 ani “pacientul” s-ar putea restabili, apreciază profesionistul de la Palatul Cotroceni, acum cu o proaspătă viziune macro, după nouă ani în care a condus Institutul de Endocrinologie CI Parhon.
Cum vă considerați – mai mult manager sau mai mult medic?
Înainte de toate, mă consider medic. A fi medic este mai mult decât o meserie, este o vocație, un har, este menirea celui care se îndreaptă către oameni cu dorința de a face bine, de a alina suferința. Un medic renunță la multe lucruri în cursul carierei sale, iar studiul continuu devine un mod de viață. Deși munca la patul bolnavului îți aduce cele mai mari satisfacții, întotdeauna un medic simte nevoia să se autodepășească și aceasta îl va determina să își extindă sfera preocupărilor. Există medici-poeți, medici-muzicieni şi medici-manageri.
Apetitul pentru management sanitar mi l-a deschis profesorul Constantin Dumitrache, mentorul meu. Încă din 2003, domnia sa m-a îndemnat să urmez masterul de management sanitar de la UMF, m-a implicat în activitatea Comisiei de Endocrinologie, pentru ca în 2006, când dumnealui, conform legii, nu a mai putut deține funcția de director al Institutului de Endocrinologie, m-a îndemnat să mă înscriu la concursul de manager. M-a susținut moral și m-a sfătuit ulterior în tot intervalul celor 9 ani de manageriat.
Din 2006 ați fost manager la Institutul Parhon; ce a însemnat acest lucru? Cum v-a completat viziunea din perspectiva profesională?
A fi manager într-un spital românesc este mai mult decât o simplă experiență de viață. Eu am avut însă șansa să cresc și să mă instruiesc ca tânăr medic într-un institut care reprezintă chintesența tradiției și profesionalismului, institut ce poartă numele părintelui endocrinologiei românești. Tot ce am făcut ulterior ca manager a stat sub semnul străduinței de a nu-mi dezamăgi maeștrii, pentru că ei sunt cei care ne inspiră și ne dau puterea de a duce mai departe stindardul cercetării, al cunoașterii, dorința de a căuta tainele adânci ale unei specialități care este de departe, și fără modestie, cea mai intelectuală dintre toate specialitățile medicale.
Rezultatele obţinute de Institutul Naţional de Endocrinologie în ultimii 9 ani au fost consecinţa unui management performant, bazat pe cheltuirea corectă şi transparentă a banului public, pe economisirea resurselor şi evitarea consumurilor inutile, pe diversificarea surselor de finanţare şi responsabilizarea personalului.
Nu există un model unic de succes, dovadă fiind faptul că multe spitale din România reuşesc să aibă un management eficient, deşi, din păcate, rezultatele bune nu sunt des prezentate şi nu sunt încurajate.
Din ceea ce ați realizat la Parhon, ca manager, cu ce vă mândriţi? Care este cea mai mare neîmplinire?
Cea mai mare realizare este construirea “Laboratorului de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară şi structurală” – ENDOCED – proiect cu finanțare europeană câștigat în urma accesării Axei II din cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Este un vis împlinit, rezultatul unei munci asidue de 3 ani. Printr-un efort de echipă, Institutul Parhon are astăzi o bază de cercetare în relaţie directă cu clinica şi catedra de endocrinologie, care prezintă avantaje de necontestat, dacă ne gândim că aici se pot desfăşura cercetări complexe de biologie celulară şi moleculară, imunologie, genetică, în endocrinologie şi domenii conexe.
Cea mai mare neîmplinire este legată de faptul că nu am reușit, din cauza restricțiilor din domeniul resurselor umane pe care le‑am trăit în ultimii ani, să completez echipa de profesioniști ai Institutului, pe măsură ce colegii în vârstă s-au pensionat sau au plecat dintre noi. Este o mare frustrare să-i vezi pe colegii tineri și plini de entuziasm pe care i-ai crescut și pregătit 5 ani la rând cum, la sfârșitul anilor de rezidențiat, iau drumul străinătății pentru că spitalul nu este capabil să le ofere un loc de muncă.
Posturile s-au deblocat acum un an. În iunie anul trecut, când am plecat eu, am reușit să dau drumul primului concurs după 7 – 8 ani în care posturile fuseseră blocate. Era acel principiu “la 7 plecați, unul venit” și n-am putut să facem angajări. Pe fiecare generație noi pregătim 5 – 6 – 7 rezidenți în endocrinologie în Institut și ei practic se pierd, nu pot să rămână în institut.
Numirea Dvs. la Cotroceni a reprezentat o surpriză. Ce reprezintă această poziție? Ce v-a învăţat nou?
Pentru mine, numirea în funcția de Consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale a însemnat deopotrivă încununarea unei vieți de muncă în sistemul sanitar, dar și încrederea acordată la cel mai înalt nivel, încredere de care sunt mândră și pe care o prețuiesc la întreaga ei valoare.
Ca mediator între factorii de decizie din sfera sănătății publice și societate, Președintele României este dator să cunoască marile probleme de sănătate publică și felul în care decidenții politici răspund la acestea.
Departamentul Sănătate Publică pe care îl conduc contribuie la realizarea funcţiei de mediere între factorii de decizie din domeniul sănătăţii publice şi societate şi are rolul de a analiza funcţionalitatea sistemului sanitar românesc, de a monitoriza şi evalua Strategia de sănătate publică şi de a-l informa pe Preşedintele României cu privire la principale probleme de sănătate publică.
Această funcție îmi oferă o nouă perspectivă, macro, asupra sistemului sanitar, și mă face să privesc acest sistem, în care mi-am desfășurat activitatea timp de mai bine de 20 de ani ca practician, ca pe un tot unitar, ca pe un organism bolnav căruia trebuie să-i pun un diagnostic corect și să-i prescriu un tratament eficient și fără reacții adverse.
Care ar fi diagnosticul?
Cred că e vorba de o dereglare a echilibrului endocrin, eu așa o apreciez… poate pentru că e specialitatea mea.
Cu un tratament corect, în cât tip se poate restabili?
Dacă abordarea e multidisciplinară și vor contribui toți cei care trebuie să contribuie la reabilitarea lui, sper că într-un mandat de 5 ani se poate reabilita.
Cum se poate implica Instituția Prezidențială în sănătate?
Așa cum a precizat Domnul Președinte Klaus Iohannis în repetate rânduri, sănătatea populaţiei nu are culoare politică, dar ea marchează în mod semnificativ viitorul acestei ţări. Cu toate acestea, domeniul sănătăţii publice suferă de pe urma unei vechi probleme din spaţiul nostru public: aceea a lucrurilor începute şi neterminate, a intenţiilor neconcretizate şi a planurilor care nu au o viziune pe termen mediu şi lung. Stăm bine la capitolul documente şi strategii dar, din păcate, lipseşte aplicarea lor, pentru că strategiile şi planurile naţionale existente nu sunt urmate de acţiuni şi structuri instituţionale sau, dacă acestea există, ele funcţionează doar pe hârtie.
În acest context, instituția prezidenţială, conform atribuțiilor constituționale, trebuie să devină un catalizator al tuturor inițiativelor, să creeze acea platformă de dialog cu toţi actorii politici şi între organizaţiile de medici, personal medical şi pacienţi, instituţii sanitare publice, private și mediul academic, în scopul găsirii direcțiilor de acțiune, de reformare reală a sistemului sanitar romanesc.
Spuneți că sunt instituții care funcționează doar pe hârtie. Puteți să ne dați niște exemple?
Da, Strategia Națională de Sănătate, care e foarte bine făcută, foarte corectă, dar nu are plan de implementare și nu a fost încă implementată deși este apărută de doi ani de zile și era o condiționalitate ex-ante. Strategia a fost elaborată, merge mult pe prevenție, pe zonele noastre de interes, dar la momentul actual nu există plan de implementare al Strategiei.
Cine trebuie să-l facă?
Ministerul Sănătății are atribuții clare în acest sens. Și a avut și finanțarea necesară pentru elaborarea planului de implementare. Este condiție ex-ante care nu a fost îndeplinită. Strategia există, a fost aprobată prin HG, după ea ar trebui să funcționăm până în 2020, “Sănătate pentru prosperitate”. Aplicarea ei ține de Guvern și de MS.
Ați organizat evenimente pe diverse teme – migrația medicilor, educația pentru sănătate, Pacientul – centrul sistemului, eveniment pe care am avut plăcerea să îl moderăm împreună. Ce au adus nou faţă de viziunea pe care o aveați? Ce rol au avut ele?
Prima conferinţă organizată la Palatul Cotroceni a fost pe tema resurselor umane din sănătate, la iniţiativa Biroului pentru România al OMS. Odată cu intrarea în UE, fenomenul migrației personalului medical s-a intensificat, astfel că o mare parte dintre colegii medici iau calea Europei de Vest, atrași fiind de salarii mai mari, de condiții de lucru mai bune și de valorizare profesională. În acest context, consider oportun să găsim soluții viabile pentru a fideliza personalul medical și pentru a găsi totodată programe de reîntoarcere către sistemul sanitar din România pentru cei plecați deja.
Forumul Pacientul – centrul sistemului de sănătate, organizat la Palatul Cotroceni, a pornit de la ideea că este de datoria noastră să redăm cetăţenilor încrederea în sistemul naţional de sănătate, prin garantarea accesibilităţii reale la serviciile medicale de care aceștia au nevoie şi a calităţii actului medical, prin finanţarea adecvată şi administrarea eficientă a resurselor în domeniul sanitar, prin redarea demnităţii profesionale personalului medical.
În sfârșit, am organizat evenimentul Educație pentru sănătate, împreună cu Departamentul Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, pornind de la faptul că promovarea prevenţiei trebuie să constituie un obiectiv central al oricărui sistem de sănătate.
Vă ocupați şi de problemele legate de sănătate cu care se adresează cetățenii președintelui Iohannis? Cu ce fel de asemenea probleme se confruntă cetățenii? Care a fost cea mai gravă, care v-a impresionat?
În calitate de consilier de stat pe probleme de sănătate publică, analizez petițiile și memoriile pe care cetățenii le adresează instituției prezidențiale. Multe dintre acestea vin dinspre pacienți și aduc în discuție multiple situații cu care se confruntă. Ca medic și ca om, cel mai mult mă impresionează situațiile unor pacienți care trimit către noi strigătul de disperare în confruntarea cu boli necruțătoare. Văd însă multe inițiative lăudabile și aș putea spune că cel mai mult m-a impresionat dedicarea tinerilor supraviețuitori de cancer, adolescenți, care au învins o cruntă boală, cancerul, și care doresc să împărtășească și altor copii bolnavi ideea că în lupta cu boala, perseverența și gândirea pozitivă duc întotdeauna la vindecare.
Cum vedeți viitorul sistemului sanitar în România?
Sunt o optimistă incurabilă și am convingerea că oamenii pot schimba lucrurile dacă într-adevăr vor. Problemele actuale ale sistemului sanitar din România sunt multiple şi ţin nu numai de sfera financiară ci şi de cea organizatorică, legislativă şi, nu în ultimul rând, de domeniul resurselor umane. Fără îndoială, prioritatea acordată sănătății trebuie să se reflecte într-o creștere a finanțării de la bugetul de stat. Dar aceasta trebuie însoțită de instituirea unor mecanisme legislative, de management, de control și sancțiune care să constituie garanția că banii publici sunt cheltuiți corect și eficient. Fondurile trebuie alocate în primul rând pentru creșterea salarizării personalului medical, dar şi pentru investiţii, programe naţionale de sănătate şi de prevenţie, susţinerea medicinei primare, creşterea bugetelor spitalelor, creşterea accesului la medicamente. De asemenea, este necesară introducerea unui pachet preferențial stimulativ pentru medicii care se stabilesc în mediul rural. Să nu uităm însă că principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea, ci faptul că evoluţia profesională nu se face întotdeauna pe criterii de profesionalism şi competenţă, problemă care trebuie remediată. Trebuie garantate în egală măsură condiţii de asigurare a accesului la specializare şi perfecţionare, iar recompensa financiară trebuie gândită în raport cu nivelul de instruire şi performanţă.
La noi în spitale pe grila salarială toți medicii primari în specialitate au același salariu pe grilă indiferent de câți pacienți văd – un medic care vede sute de pacienți și aduce spitalului venituri de milioane nu se poate compara cu un coleg care vede doi pacienți, în rest stă pe calculator și la ora 12 a plecat la cabinetul lui privat. Nu e echitabil!
Acum vreo doi ani am fost solicitați de la MS (n.red. managerii din București) să facem un set de criterii în funcție de care să se facă salarizarea – ideea era să fie un salariu de bază egal la toată lumea și o parte variabilă, corelată cu numărul de pacienți, complexitatea cazurilor, numărul de reclamanții, nivelul de competențe suplimentare.
Dacă ați avea puterea să luați mâine trei decizii care să se şi aplice imediat în sistemul de sănătate, care ar fi acelea?
Pornind de la subfinanțarea cronică a sistemului, prima decizie s-ar referi cu certitudine la creșterea finanțării, a cotei din PIB alocată sănătății, care să se reflecte atât în creșterea salarială, cât și în investiția în infrastructura medicală.
A doua decizie s-ar materializa în stimularea acelor măsuri pe linia resurselor umane care să încurajeze competiția reală și să încurajeze munca și dedicarea. Spre exemplu, aș propune desființarea contractului de muncă pe perioadă nedeterminată în spitalul public și aș încuraja angajările medicilor pe perioadă determinată, cu evaluare periodică a rezultatelor.
În al treilea rând, aș milita pentru depolitizarea managementului spitalelor, încurajând pregătirea și angajarea directorilor care fac dovada aptitudinilor manageriale, printr-un proces corect de selecție, atât la nivelul funcțiilor din comitetul director al spitalelor, cât şi la nivelul șefilor de secție.
Un sistem sanitar normal finanțat, populat de profesioniști și condus performant are toate premisele să devină sistemul sanitar pe care ni-l dorim.
