Ulcerele cronice, adică leziunile de continuitate tegumentară care nu au tendința de vindecare pe parcursul a 6 săptămâni, reprezintă o mare provocare pentru medicul care se ocupă de această patologie (chirurg, plastician, dermatolog, chiar medic de familie).
Dificultatea constă în faptul că trebuie să sesizeze factorii care provoacă apariția ulcerației și ce condiții întârzie cicatrizarea. Cel mai frecvent ne întâlnim cu factori de stază cronică, cu arteriopatie pe vase mici sau mari (ca în diabet, ateroscleroză, sclerodermie, etc), sau cu tulburări neurologice în teritoriul cu tegument ulcerat (alcoolism, traumatisme neurologice, etc). Mai există un capitol de alte cauze care produc ulcerații cronice: înțepături de insecte veninoase (adesea pe modificări ale circulației locale), agresiuni fizice sau chimice care deteriorează țesuturile, circulația locală sau nervii locali, degerături, arsuri chimice, infecții (ectima, lepra), micoze profunde, tulburări ale mecanismelor de coagulare (genetice sau dobândite), modificări ale peretelui vascular (prin mecanisme imune, fragilitate vasculară, etc), modificări perivasculare, leziuni neoplazice.
Când decelăm cauza ulcerului cronic și inițiem un tratament corect, sunt necesare perioade lungi de tratament local până la obținerea epitelizării; aceasta datorită faptului că terenul deficitar pe care apar aceste ulcere se ameliorează (am în vedere sindromul posttrombotic, ateromatoza avansată, diabet), acest fapt prelungind perioada de epitelizare. Nu trebuie uitat că preparatele tradiționale pot provoca o reacție locală, ceea ce ar complica evoluția vindecării.
Sunt multiple variante de tratament local, în funcție de cultura și posibilitățile materiale ale pacientului, dar toate cer timp îndelungat de aplicare. Oricare ar fi varianta terapeutică, o primă etapă ar putea fi debridarea unora dintre plăgi (tehnici chirurgicale, chimice); apoi se pot utiliza antiseptice. Trebuie menținut un mediu umed, antiseptic, care permite reepitelizarea. Dacă plaga este extinsă, curată și burjonată, se poate accelera vindecarea prin grefare de piele autologă. Problema ar consta în faptul că necesită spitalizare, conducând implicit la incapacitate de muncă prelungită.
O ulcerație poate persista de la 2 luni până la câțiva ani, necesitând păstrarea unei poziții care ușurează circulația locală, fără presiune exterioară pe teritoriul afectat (pantof, ciorap strâns), cu pansamente schimbate zilnic sau la două zile, în funcție de cantitatea de exudat, vizite la medic pentru evaluări săptămânale, materialele necesare fiecărui pansament fiind numeroase și costisitoare. În acest fel este afectat bugetul pacientului cu ulcer cronic și toate acestea impietează asupra managementului timpului său și a celui al aparținătorilor.
Textul integral al materialului poate fi citit in varianta print a revistei Medica Academica.
