Dan Jinga, Spitalul Universitar: Oncologia e o luptă de guerillă

0

Delia Budurcă

Dan Jinga, şeful Departamentului de Oncologie de la Spitalul Universitar Bucureşti şi preşedintele Comisiei de experţi din CNAS, vrea să aducă în ţară medicamentele esenţiale care lipsesc pacienţilor cu cancer, să repună România pe harta europeană a raportării în oncologie şi să extindă experienţa de standardizare şi raportare a Clujului la nivel de țară. Şi, în condiţiile grele de criză economică, să contribuie la performanţa supravieţuirii sistemului. Ca în oncologie. >>>

18_21_1

CV

Coordonator al Compartimentului de Oncologie Medicală și al Programului Naţional de Oncologie şi Hematologie din Spitalul Universitar

Preşedinte al Comisiei de experţi pentru oncologie şi hematologie din CNAS

1995 – UMF “Carol Davila”

sept. 2001 – specialist în oncologie medicală

ian 2005 – coordonator al Departamentului de Oncologie Medicală din Spitalul Universitar București

sept 2008 – medic primar

ian 2008 – doctor în medicină

– De ce ați ales această specialitate ?

M-am întâlnit cu specialitatea în 1991, ca student, şi nu m-am mai desprins de ea de-atunci. Mi s-a părut o specialitate de mare deschidere, o mare provocare, am simţit că e foarte mult de făcut, şi n-am greşit. La vremea res-pectivă era şi un suport extern destul de puternic pentru a aduce oncologia din România la nivel european, şi ca student şi rezident am beneficiat de multe granturi ale ESMO (European Society for Medical Onchology). La nivel european oncologia a fost și este extrem de organizată, practic toate ţările fac parte din ESMO și există un preşedinte pentru România. Preşedinţii din toate țările se întâlnesc în Elveţia, iau decizii comune.

– Ce s-a întâmplat în România de când sunteţi în acest domeniu ?

Au fost şi lucruri bune, şi mai puțin bune… Aş începe cu cele bune. În ’91, când am început stagiul în oncologie erau extrem de puţine citostatice în România, dureros de puţine. Nu existau foarte multe, ca astăzi, nici la nivel mondial, dar în România se găsea a zecea parte din citostaticele existente în lume. În toţi aceşti ani, prin efortul şi al societăţii oncologice dar şi al statului, numărul citostaticelor a ajuns să fie extrem de mare. M-am uitat în noua calitate pe care o am la Casă (Șeful Comisiei de oncologie, n. red.) câte medicamente s-au prescris anul trecut în ţară. Sunt 14 pagini de medicamente. De la medicamente care se scriau pe cel mult o jumătate de pagină A4, la 14 pagini! Eu zic că asta e partea cea mai bună, iar cine n-o recunoaşte zic eu că e răuvoitor. Între  timp a crescut şi finanţarea.

Tot o parte bună este faptul s-au mai deschis centre de oncologie, inclusiv acest Departament de la Spitalul Universitar. Sectoarele 5 şi 6 aveau o nevoie acută de un centru oncologic mare aproape de casă. A străbate Bucureştiul dinspre Militari către Institutul Oncologic este un dezastru. S-a organizat un nou Institut la Iași, centrele de la Timişoara şi Braşov au crescut, s-a dezvoltat mult domeniul paliaţiei.

– S-a tradus şi într-o creştere a speranţei de viaţă ?

– România nu iese din datele europene nici ca incidenţă, nici ca mortalitate. Suntem pe medie, cu o singură excepţie. Este bine că a crescut numărul cancerelor diagnosticate. Am aflat că există, şi am aflat că le putem trata. Acum doi ani erau
70 000 de pacienţi în tratament, iar în 2009 au fost 95 000.

Partea cea mai rea este mortalitatea prin cancer de col uterin. Şi programul de screening al Ministerului Sănătății încearcă să readucă depistarea de cancer de col uterin măcar la nivelul anilor ’90. Însă o politică inadecvat condusă în primii ani după ’90 a dus la creşterea mortalităţii pentru că a scăzut numărul cazurilor nou diagnosticate. România are un mare minus: se moare inacceptabil de mult prin cancer de col uterin, fără să avem mai multe cancere decât restul Europei. Dar cele diagnosticate târziu, mor. Rezultatele a ceea ce s-a început în 2008 mă aştept să apară abia în 2015 – 2016. Dar e bine că se face în sfârşit ceva, că în sfârşit am conştientizat ce înseamnă cancerul de col uterin măcar la nivel de specialişti, şi poate că şi populaţia, treptat, va înţelege. Pentru că deși tentaţia oncologului este de a drena banii către citostaticele pentru bolnavi, ca sistem trebuie să ai grijă în special de cei care sunt potenţial bolnavi, pentru că acolo salvezi mult mai multe vieţi.

– Cu câţi ani suntem noi în urmă la modul cum este gestionată problema cancerului, comparativ cu Europa? Există încă un decalaj ?

– Consider că e greu de cuantificat. Oncologia în Europa funcţionează datorită a cinci state, și în 1978, România a făcut parte din cele cinci. Nu degeaba Institutul Oncologic se numeşte prof. Trestioreanu. Ce face Europa astăzi este şi parte din ce a gândit acest profesor. Comisia de indicaţie terapeutică, prima încercare de stadializare sunt priorităţi româneşti care sunt extrem de puţin cunoscute. Deci poate că nu este nevoie să vorbim de cât de în urmă suntem. Suferim cel mai tare pentru că, avem legi bune, deşi le respectăm extrem de greu.

– De Registrul Național de Cancer se vorbește de câțiva ani. De este atât de complicată crearea lui ?

– Registrul Naţional a existat, dar după ’90 toată lumea a crezut – în aburii de atunci ai democraţiei – că nu trebuie să mai raportăm şi că raportarea este proastă. La fel, ce
s-a făcut între ’90 şi ’95 s-a văzut după 2000. Dacă te uiţi pe o raportare europeană, constaţi că România e aproape singurul stat care nu mai raportează la nivel european date despre cancer de ceva vreme. Ultimele conduceri de la nivelul Ministerului au încercat să reactiveze ordinul de raportare. Ordinul de raportare este din 1978, a fost înnoit de nenumărate ori, ultima dată în 2007. În continuare raportarea nu a funcţionat şi funcţionează greu. Pentru a rezolva cu raportarea am legat raportarea de finanţare. Cine nu raportează, nu primește banii! Nu aveam, practic, altă soluție.

În două luni, când vor începe datele să se acumuleze – pentru că de la 1 septembrie nu se va mai putea trata un pacient oncologic fără să îl raportezi – odată cu finanţarea se va face şi raportarea. Acum se raportează sporadic. Legarea de finanţare se face de la 1 iulie, însă am hotărât să lăsăm o perioadă de graţie, pentru că este vorba de 95 000 de pacienţi, şi nici un computer nu va putea primi în mai puţin de două luni toată această informaţie.

Poate dacă am urât ceva în viaţă a fost legenda meșterului Manole, în care munca este zadarnică și ești silit să o iei de la capăt. Și când am ajuns la nivelul Casei am zis: “hai să vedem care sunt ordinele în vigoare pentru oncologie din ultimii 20 de ani, nu din ultimii doi ani, şi cum putem clădi ceva bun pornind de la ordinele existente”.

Am fost surprins văzând ce au făcut celelalte comisii înaintea mea, faptul că toată lumea a mers pe ideea corectă: au adoptat ghidurile ESMO, avem scrisoare de aprobare din partea lor de a le publica şi utiliza în România, sunt traduse, s-a mers pe ideea de raportare – şi raportarea a crescut în calitate extrem de mult -, dar totul nu s-a finalizat. Actuala Comisie și-a propus să strângă ce s-a făcut până acum bun, să le pună una lângă alta şi să le ducă spre ceea ce dorim: finanţarea fiecărui caz, individual, şi raportarea acestui caz.

Să nu uităm că şi la Cluj există un Institut de același calibru ca în București, că şi prof. Chiricuţă a fost alături de prof. Trestioreanu în ceea ce s-a-ntâmplat bun în România, iar actualul model al CNAS se aşează pe ceea ce Clujul face din 1997. Am preluat datele existente acolo şi le vom duce la scară naţională. Clujul a standardizat toate schemele terapeutice pentru fiecare localizare, fiecare doctor intră într-un program de computer, astfel încât computerul păstrează datele cu ce s-a făcut pentru fiecare individ în parte, şi se poate face o statistică. Ei sunt singurii care raportează date pentru România. La nivel european nu apare România, apare Cluj County (Judeţul Cluj, n.red.). Deci dacă a apărut Cluj County pe acest sistem, trebuie ca într-un an, cel mult, să apară România cu toate datele.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

About Author

Medica Academica

Comments are closed.