Dincolo de cutiile pe care le vedem pe raft în farmacie și în care ne punem uneori chiar ultima speranță sunt mii de ore de muncă în laborator și gânduri preocupante și acasă ale oamenilor care ,,desenează pe planșetă” și apoi testează în laborator noile medicamente. Nu-i vedem decât prea rar în lumină, pentru că nu multă lume înțelege limbajul secret al moleculelor cu semnături care se întind pe mai mult de o pagină și nici cu ce se confruntă cercetătorii acestui spațiu. În schimb, ne dorim medicamente care să ne vindece perfect și să nu producă niciun disconfort. Dorințele sunt legitime, dar… realitatea diferă de atotputernicia copilăriei.
Vorbim cu Prof. Ovidiu Oniga, specialist în chimie farmaceutică la UMF ,,Iuliu Hațieganu”, autor a 18 cărți de specialitate și a peste 120 de articole științifice, despre lumea fascinantă a creării medicamentelor, dar și despre cum ar trebui să ne raportăm la conținutul cutiei pe care o luăm de la farmacie, ca medic sau ca simplu cetățean în căutarea sănătății.
Cum s-a schimbat chimia farmaceutică în România în ultimele trei decenii, din perspectiva profesionistului care a trăit toate etapele transformării?
În ultimele trei decenii, chimia farmaceutică din România s-a aliniat treptat standardelor internaționale, atât din punct de vedere al abordării teoretice, cât și al cercetării. Dacă la începutul anilor 90 cercetarea era bazată aproape în totalitate pe metoda sinteză-testare, astăzi vorbim despre designul rațional de molecule bioactive prin utilizarea unor metode computaționale pentru crearea de molecule, inițial virtuale, cu potențial ridicat de modulare a unor ținte implicate în apariția unor boli. Urmează apoi sinteza și testarea acestora pentru potențialul de a modula activitatea acelor ținte. În laboratorul de cercetare al disciplinei, din cadrul Facultății de Farmacie din Cluj‑Napoca, cercetarea este direcționată spre descoperirea de noi molecule leader cu activitate antimicrobiană, anticanceroasă, antioxidantă. Sunt direcții prioritare ale cercetării farmaceutice din zilele noastre.
Care este cea mai mare provocare astăzi în dezvoltarea de noi molecule?
Cea mai mare provocare în dezvoltarea unei noi molecule cu potențial de a deveni medicament o constituie identificarea modelului structural optim pentru a interacționa cu o țintă biologică, dar care să nu producă, pe cât posibil, și efecte off-target. Alte provocări sunt legate de farmacocinetica optimală și profilul de siguranță ridicat pe care trebuie să le îndeplinească noua moleculă originală. Se caută mereu găsirea unui echilibru între inovație, siguranță, posibilități de ordin tehnologic și costuri.
Ce nu știe publicul despre cum se creează, de fapt, un medicament?
Publicul nu cunoaște, de obicei, cât de lung și de dificil este drumul unui medicament de la ideea descoperirii lui până la autorizarea lui. În spatele unui medicament original nou stau ani de muncă, mii de molecule testate și o mulțime de etape pe care le urmează cercetătorii: modelare computațională, sinteză, analize structurale, toxicologice, farmacocinetice, biofarmaceutice, studii clinice, studii de farmacovigilență. Este o cercetare extrem de complexă, dar și fascinantă în același timp.
Câtă intuiție și câtă știință intră în designul unei molecule noi?
Designul unei molecule noi este, în esență, un proces științific, bazat pe date, modele și principii clare de chimie și biologie. Totuși, experiența acumulată și intuiția joacă un rol real în alegerea direcțiilor promițătoare. Aș spune că fundamentul este știința – modele QSAR, docking molecular, cunoașterea mecanismelor de acțiune – dar decizia de a te concentra pe un model structural bine gândit, de a modifica un fragment sau a introduce în structură o anumită grupă funcțională se bazează uneori și pe intuiția și experiența care se formează în ani de cercetare.
Care sunt momentele principale care au marcat cariera Dvs. de cercetător?
Cariera mea de cercetător a fost marcată de mai multe momente-cheie, însă cele mai importante au fost primele doctorate pe care le-am coordonat și, mai recent, ca urmare a unor proiecte și granturi câștigate, dotarea laboratorului de cercetare la standarde europene.
În cercetările pe care le coordonați, ce tip de compuși considerați că au cel mai promițător viitor în tratamentul bolilor infecțioase sau oncologice?
Consider că cei mai promițători compuși în terapia bolilor infecțioase – bacteriene, virale, fungice, parazitare – vor fi cei capabili să contracareze sau să reverseze mecanismele de rezistență ale microbilor și paraziților. În acest grup se încadrează potențiatorii și adjuvanții antibioticelor actuale. Desigur, nu trebuie renunțat nici la cercetările direcționate pe descoperirea unor noi antibiotice, cu structură mimetică față de cele cunoscute, dar și cu structuri originale.
În oncologie, viitorul va aparține mult timp, foarte probabil, compușilor cu acțiune țintită (molecule mici, anticorpi monoclonali, molecule de tip conjugat), capabili să interacționeze selectiv cu ținte moleculare bine definite (enzime, receptori).
Cum se construiește o școală de cercetare într‑un domeniu atât de competitiv? Ce diferențiază Clujul în peisajul academic românesc? Unde este România în cercetarea de medicamente?
O școală de cercetare se construiește prin continuitate, rigoare și cultură a colaborării. Nu este suficient să avem câțiva cercetători buni și dotare la standarde foarte ridicate a laboratoarelor. Este nevoie de o tradiție de mentorat, de proiecte coerente, de standarde clare de calitate, de o echipă bine motivată și închegată. România, în cercetarea farmaceutică, este încă la periferia marilor centre de cercetare din lume, dar are totuși câteva nuclee de excelență și cercetători pasionați. Provocarea trebuie să fie extinderea acestor nuclee în colaborări mai largi. În plus, trebuie să reușim să accesăm surse de finanțare, fiindcă cercetarea în domeniul nostru este foarte costisitoare.
Cum vedeți rolul inteligenței artificiale în cercetarea farmaceutică? Cât ajută, cât complică lucrurile?
Inteligența artificială are un rol tot mai important în identificarea de ținte, în documentare, în screeningul virtual de molecule, în analiza datelor din studiile clinice și din farmacovigilență. Poate accelera enorm parcurgerea anumitor etape, reducând costuri și timp. Cu toate aceste avantaje, deși personal o văd ca pe un instrument care ne ajută mult, nu consider că poate substitui în totalitate logica și creativitatea umană în zona științei.
Farmacovigilența pare un domeniu tehnic.
De ce ar trebui să intereseze pe oricine?
Farmacovigilența este un domeniu care studiază siguranța medicamentului, în condițiile utilizării la scară populațională largă. În activitatea de farmacovigilență sunt implicați tot mai mulți farmaciști, și este normal să fie așa din moment ce ei sunt specialiștii cei mai pregătiți în acest domeniu. Orice persoană care utilizează un medicament este, direct sau indirect, beneficiarul unui sistem de farmacovigilență care trebuie să fie cât mai funcțional, care să asigure că reacțiile adverse sunt rapid identificate, raportate și analizate. Informațiile despre siguranță se actualizează continuu, iar deciziile care se iau de către agențiile de reglementare se bazează pe date reale, nu pe presupuneri.
Cum a schimbat pandemia modul în care privim siguranța medicamentelor?
Pandemia COVID-19 a adus în prim-plan, într-un mod fără precedent în perioada modernă, discuții uneori contradictorii despre raportul risc-beneficiu al unor terapii medicamentoase, inclusiv despre siguranța vaccinurilor. A crescut interesul pentru transparență, pentru date de siguranță, dar a crescut din păcate și nivelul de neîncredere și de polarizare a societății. Pentru farmacovigilență, pandemia a fost un test de stres, fiindcă a trebuit monitorizată rapid, la scară globală, siguranța unor intervenții terapeutice utilizate intensiv și în regim de urgență, fapt explicabil în contextul nevoii urgente de a se găsi o soluție cât mai eficientă și sigură pentru protejarea vieții. În opinia mea, fără vaccinarea anti-COVID, s-ar mai fi pierdut alte câteva milioane de vieți la nivel global.
Ce mit despre medicamente v-ar plăcea să dispară definitiv?
Există foarte multe mituri care sunt vehiculate în spațiul public. Unul dintre mituri este că vaccinurile dezvoltate prin tehnologia ARN-ului mesager produc cancer. Un altul este că statinele nu ar mai trebui utilizate, fiind toxice. Mi-ar plăcea să dispară și mitul că „dacă un medicament este pe piață, înseamnă că este complet sigur”. Niciun medicament nu este în mod inerent lipsit de riscuri. Medicația actuală care este disponibilă pentru terapia bolilor acute sau cronice se încadrează într-un echilibru acceptabil între beneficii și riscuri, pentru anumite indicații și anumite categorii de pacienți. Înțelegerea acestui lucru ne ajută să folosim medicamentele cu responsabilitate.
Ați format generații întregi de farmaciști. Cum sunt acum provocările unui tânăr farmacist față de decenii în urmă?
Un tânăr farmacist de astăzi se confruntă cu o dublă provocare: pe de o parte, cu complexitatea crescândă a noilor terapii – biologice, personalizate, combinate, pe de altă parte, cu așteptările pacienților care sunt mai informați, nefiind însă întotdeauna informați corect. Față de anii 1990-2010, consider că rolul farmacistului s-a extins de la simpla eliberare de medicamente și consiliere la oficină, la educația pacientului și la participarea activă în cadrul ,,echipei de îngrijire” a acestuia. Aici excelează farmacistul clinician. La modul general însă, pentru toți farmaciștii este nevoie de competențe mai bune de comunicare, de gândire critică și de actualizarea continuă a cunoștințelor de specialitate.
Care ar fi mesajul pe care ați vrea să-l transmiteți medicilor, cititorii noștri, despre medicamente? Dar publicului larg?
Către medici, mesajul meu ar fi: priviți medicamentul nu doar ca pe un instrument terapeutic, ci ca pe un element într-un sistem complex, în care siguranța și eficacitatea depind de colaborarea dintre prescriptor, farmacist și pacient. Raportarea reacțiilor adverse și dialogul cu farmacistul sunt esențiale.
Către publicul larg: medicamentele sunt resurse valoroase, dar nu sunt preparate banale. Citiți informațiile, respectați indicațiile, discutați cu medicul și farmacistul și nu vă bazați pe surse nevalidate științific. Un medicament bine utilizat este un aliat foarte important în lupta cu boala, dar folosit necorespunzător, poate deveni un risc.
Cea mai mare provocare în dezvoltarea unui medicament e identificarea modelului structural optim pentru a interacționa cu o țintă biologică, dar care să nu producă, pe cât posibil, și efecte off-target.
Prof. dr. Ovidiu Oniga
- Cadru didactic la Facultatea de Farmacie, UMF ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, din 1990
- Profesor din 2005
- Șef al disciplinei de Chimie farmaceutică din 1998
- Președinte al Societății de Științe farmaceutice Cluj-Napoca, din 2016
- Autor a 18 cărți de specialitate și a peste 120 de articole științifice publicate în reviste internaționale (Q1 și Q2)
- Conducător de doctorat din 2010
- 16 teze de doctorat coordonate.
