A fost şi este încă un caz dramatic, cum mor bebelușii arși în incubatoare, unul după altul. S-a întâmplat la Maternitatea Giulești, floarea maternităților din Capitală. Un caz trist în care s-a adunat laolaltă o succesiune nefericită de evenimente cu lipsa de responsabilitate cu care mulţi dintre noi ne facem treaba, specifică anilor de comunism sau detașării mioritice, și cu racilele adânci ale sistemului de sănătate. Sistem care crapă unde nu te aştepţi, ca o haină veche făcută dintr-un material mult prea purtat, rărit, care se rupe oricând, oriunde. La CF2, la Slatina, la Giuleşti, la Constanţa…şi mulţi oameni, inclusiv din sistem, spun că în orice moment se poate întâmpla ceva…
Procurorii pot scoate vinovații direcţi, acarii Păun de la macaz: asistenta supraaglomerată, cu prea mulți copii în grijă, lipsa unei alte asistente care să o înlocuiască, muncitorul iresponsabil care nu a izolat două fire într-o cameră unde se lucra cu oxigen, ideea sinistră de a încuia copiii cu cartela magnetică.
Ora la care s-a petrecut totul e, iarăși, absolut halucinantă: șase seara. Să ardă copiii și nimeni să nu-i vadă!
Am născut de două ori. Prima dată n-am știut să verific asistentele și, când am desfășat copilul acasă, era plin de bube cu puroi la funduleț. A doua oară nu m-am dezlipit de copil, a fost și la incubator pentru un scurt timp, ușa era deschisă și mă duceam permanent acolo să verific cum e, dacă respiră sau plânge.
Da, eram în spital, erau acolo niște oameni care pot şi trebuie să te ajute, care de multe ori te şi ajută, dar unde, de fapt, eşti pe cont propriu. Şi uneori, singur împotriva tuturor, cu Dumnezeu alături…
Am auzit medici care spun că ştiu că se fac operaţii cu instrumentar nesterilizat. Şi care îşi sfătuiesc apropiaţii să se opereze în Israel sau la Viena. Dar ceilalţi?…
Am vorbit acum câteva săptămâni cu o persoană care își aștepta de doi ani rândul la coadă pentru transplant. Nu uit lipsa de speranţă din ochii ei…Spunea că a fost infectată cu virusul hepatitei C la o operație banală, în anii ’80, într-un spital din Transilvania. În contrast, o știre din SUA spune că s-au stabilit despăgubiri de 500 de milioane de dolari într-un caz în care un pacient a fost infectat în spital cu virusul hepatitei C.
Responsabilitatea, de fapt lipsa ei, e prima cauză a tuturor catastrofelor. Nenorociri se întâmplă-n fiecare clipă, coincidenţe tragice, mai ceva ca în filme…dar responsabilitatea poate să le limiteze, să-ţi dea confortul de a şti că ai făcut tot ce e omeneşte posibil.
Sunt profesionişti care se luptă cu firicelul de viaţă şi copilaşi care au norocul să trăiască…Nimic nu se compară cu satisfacţia de a auzi plânsetul mic al bebeluşului după ce a stat inert pe masă…Îmi spunea un medic neonatolog: “Noi facem munca cea mai grea şi care nu se vede, pe ginecologi nu-i interesează copilul, ci să-l scoată oricum şi să ia banii… Şi noi ne chinuim să-i facem să trăiască…”
E trist că munca profesioniştilor nu se mai vede din cauza găurilor din halat. Prin ele se vede sistemul, gol şi schilod.
Totuşi, despre profesionişti continuăm să scriem. Despre cei care reuşesc, acolo unde majoritatea dau greş. Despre cei care perseverează, acolo unde cei mai mulţi renunţă. Despre performanţe, despre cei care continuă să viseze, să-şi dorească şi să croiască, printr-o muncă minuţioasă, un sistem bun, acolo unde asemenea catastrofe nu rămân decât un trist moment de aducere aminte.
Delia Budurcă
redactor șef
delia.budurca@tarus.eu