Anual, în România se nasc 1500 de copii cu malformații cardiace care trebuie operați urgent pentru a supraviețui. Centrul de elită al țării pentru rezolvarea acestei probleme medicale este la Târgu Mureș, unde se pot opera teoretic maximum 300 de copii pe an, însă practic numărul lor nu depășește niciodată 150 din cauza lipsei de fonduri. Mulți părinți preferă să își opereze micuții în Germania, la o clinică de lângă Dortmund, unde lucrează chirurgul român Eugen Săndică, singurul medic din lume care a operat cu succes inima unui copil prematur care cântărea doar 660 de grame. Doctorul Săndică operează anual aproximativ o sută de copii din România, majoritatea fiind considerați inoperabili și aduși în stare critică la Centrul din Bad Oeynhausen.
Soluția pentru ca România să poată oferi o șansă la viață acestor copii este organizarea unui sistem integrat care să trateze malformațiile cardiace, consideră chirurgul român, mai ales în condițiile în care competența profesională poate compensa lipsurile la nivelul infrastructurii, însă dotarea de ultimă oră nu va putea niciodată acoperi lipsa pregătirii corespunzătoare în specialitate.
Când aţi plecat din România, cum şi de ce?
Am primit mai multe oferte din străinătate. Cu toate acestea, am considerat că trebuie să construim în România, fără să mă gândesc să plec din ţară, dar şi fără să îi critic pe colegii care au plecat. Am acceptat propunerea din Germania în 2004, decizia fiind deosebit de dificilă pentru că am lăsat în urmă un loc în care, plecând de la zero, am instituit într-un timp record un serviciu funcţional şi performant de chirurgie cardiacă în care, fără niciun avantaj, am investit multă muncă, energie şi entuziasm. A fost o hotărâre greu de luat, dar care s-a dovedit în timp şi după eforturi susţinute ca fiind cea corectă.
De ce aţi ales această specialitate chirurgicală?
De ce chirurgie cardiacă congenitală? Pe de o parte, pentru că dacă există un vârf în specialitate, acesta trebuie cucerit. Iar chirurgia malformaţiilor cardiace este vârful chirurgiei cardiace. Pe de altă parte, din dorinţa de a da o şansă la viaţă acestor copii, consideraţi de cei mai mulţi fără niciun viitor.
Care a fost parcursul dvs profesional?
Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Bucureşti în 1991. Am început chirurgia cardiovasculară în urma concursului de rezidenţiat din 1992 în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Fundeni Bucureşti, şeful clinicii fiind Prof. dr. doc. Ioan Pop de Popa. Provocarea de a înfiinţa un serviciu de chirurgie cardiovasculară la Iaşi am acceptat-o în 1995, când încă eram în Bucureşti, deşi primisem o propunere concretă pentru începerea unei cariere în SUA, în acelaşi an, în urma unui stagiu de pregătire efectuat acolo. Au trecut însă aproape trei ani până când lucrurile au demarat la Iaşi, în 1998. Împreună cu Prof. dr. Grigore Tinică am fost primii doi angajaţi ai noii Secţii de Chirurgie Cardiovasculară. După doi ani în care am pus la punct blocul operator, reanimarea, sterilizarea, circuitele medicale, am recrutat prin concurs şi am pregătit personalul medical, am efectuat pe data de 8 mai 2000 prima operaţie pe cord deschis în Iaşi. În 2003 am primit o ofertă în cel mai mare Centrul de chirurgie cardiacă din Europa, Herz-und Diabetes Zentrum NRW Bad Oeynhausen. Între 2006 şi 2008 am coordonat programul de chirurgie cardiacă pediatrică în cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiacă a Universităţii din Rostock. În 2008 am înfiinţat Centrul pentru Malformaţii Cardiace Congenitale în Herz-und Diabetes Zentrum – NRW Bad Oeynhausen. În prezent sunt Director medical al acestui centru şi şeful Clinicii de Chirurgie pentru malformaţii cardiace congenitale.
Câți copii operați lunar?
Sunt două operaţii planificate pe zi, la care se pot adăuga urgenţele, transplantul cardiac sau sistemele de asistare ventriculară, respectiv cordul artificial.
Câți dintre cei pe care îi operați provin din România?
Numărul copiilor din România a crescut continuu în ultima perioadă; în medie am operat în jur de o sută pe an în ultimii trei ani, cei mai mulţi dintre ei fiind consideraţi inoperabili şi aduşi în stare critică în Centrul din Bad Oeynhausen. Am reuşit să asigur pentru copiii din România şi pentru părinţi transportul gratuit de la aeroport la clinică, precum şi cazarea gratuită în pensiune pe durata spitalizării copilului. Aceste costuri nu sunt acoperite de formularul E 112.
Care consierati că este soluţia pentru a îmbunătăţi modul în care sunt trataţi aceşti copii în România?
Trebuie să se înţeleagă că este nevoie de un sistem funcţional, integrat, care să se ocupe de copiii cu malformaţii cardiace. De ce spun aceasta? Spre exemplu nu este suficient să se pună diagnosticul prenatal dacă ulterior gravida nu este îndrumată spre un centru de chirurgie cardiacă congenitală pentru nou-născuţi. Dacă este îndrumată şi ajunge acolo, dar copilul nu este operat bine şi în timp util, rezultatul este acelaşi ca şi când nu ar fi ajuns. Acelaşi lucru şi în cazul malformaţiilor diagnosticate după naştere. Dacă medicul cardiolog care îngrijeşte şi urmăreşte copilul nu are o legătură directă cu un chirurg cardiac specializat în chirurgia malformaţiilor congenitale, respectivul cardiolog nu va putea rezolva problema copilului, chiar dacă diagnosticul este exact. Diferitele specialităţi trebuie să lucreze împreună: ginecologi, neonatologi, pediatri cu specializare în cardiologie, chirurgi cardiaci specializaţi în chirurgia malformaţiilor cardiace congenitale, anestezişti, intensiviști. Pare un lucru subînţeles, dar în realitate nu funcţionează corespunzător. Apoi trebuie analizată performanța celor care se ocupă de aceşti copii în România. Pentru aceasta este nevoie de o anumită infrastructură şi de competență profesională. Competenţa profesională poate compensa într-o oarecare măsură o infrastructură suboptimală, dar niciodată dotarea materială – chiar şi de ultimă oră – nu va fi în stare să compenseze lipsa unei pregătiri corespunzătoare în specialitate.
Nu în ultimul rând trebuie să se clarifice ce se operează la ora actuală în mod real în România în domeniul malformaţiilor cardiace, iar pacienţilor care nu au soluţie în România să li se ofere o alternativă viabilă şi nu să fie rechemaţi pentru tot felul de controale şi amânaţi până când, de multe ori, nu se mai poate face nimic! Apoi sunt întrebaţi de către cei care i-au „tratat”- supravegheat – controlat de ce nu s-au prezentat mai devreme! Copiii cu malformaţii cardiace din România au acelaşi drept la sănătate ca şi copiii din celelalte state ale Uniunii Europene!
