eHealthNews.eu este un portal de ştiri şi noutăți on-line în limba engleză, care mixează informaţiile din industria de e-sănătate cu cele din cercetare şi din industria farmaceutică şi de aparatură medicală, dar fără a neglija informaţiile din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.
“Scopul proiectului este să disemineze cele mai avansate realizări din domeniul eHealth la nivel european”, spune Ruslan David, administratorul portalului. Acesta apreciază că proiectul se diferenţiază prin mixul inedit de informaţii din domenii aparent diferite şi incompatibile. “Spre exemplu, prezentăm noutăţile din cercetare alături de cele din industria eHealth. Acesta, de fapt, este unul din mesajele noastre cheie: industria poate beneficia de rezultatele din cercetarea ştiinţifică şi vice-versa”, explică David. Portalul oferă noutăţi zilnic, uneori chiar în fiecare oră, acordând atenţie domeniului de eHealth în toată complexitatea sa, în rubrici tematice: industrie, cercetare, publicaţii, evenimente şi conferinţe etc. În ceea ce priveşte implementarea tehnologiilor IT în sistemul de sănătate din România şi, implicit, a platformei e-sănătate, Ruslan David consideră că domeniul rămâne influenţat foarte mult de politică. Totuşi românii sunt profesionişti şi au realizări care nu sunt suficient cunoscute şi promovate. “Am un mesaj pentru România. Cunosc foarte multe realizări şi proiecte de succes ale românilor. România are profesionişti experimentaţi şi talentaţi şi este, de multă vreme, în centrul comunităţii eHealth din Europa. Se pare doar că realizările românilor sunt prea puţin mediatizate. Nu ne rămâne decât să ne ocupăm de aceasta”, comentează administratorul ehealthnews.eu.
Johana Toma, redactor