Fondurile europene – instrumente pentru dezvoltare, nu pentru interese de moment

0

Pe parcursul procesului de pre-aderare, cetăţenii României au asigurat un procent foarte ridicat de susţinere a proiectului aderării la Uniunea Europeană. Programele finanţate de Bruxelles, care trebuiau să ducă la un grad cât mai înalt de compatibilizare a societăţii româneşti cu standardele şi politicile europene, au fost un argument important. Dar cel mai frecvent se spunea că aderarea la Uniunea Europeană ar trebui să fie un fapt firesc, deoarece istoria şi cultura românească erau europeane. Să nu mai vorbim de geografie!

Auto-proclamata noastră elită post-1989 (politică şi intelectuală) nu a explicat însă că aderarea la Uniunea Europeană însemna şi adoptarea spiritului european, aşa cum îl definea şi Paul Valery: ”maximum de nevoi, maximum de muncă, maximum de capital, maximum de randament, maximum de ambiţie, maximum de putere, maximum de modificare a naturii exterioare, maximum de relaţii şi de schimburi”. Acest “ansamblu de maximum” trebuia realizat prin pregătirea noastră internă, susţinută şi prin fondurile de pre-aderare!

Amintiri despre trecut

La începutul verii anului 2007, între România – ca stat membru al Uniunii Europene – şi Comisia Europeană s-a convenit asupra Cadrului Strategic Naţional de Referinţă care, prin intermediul Instrumentelor Structurale, urmărea aplicarea în România a politicilor europene de coeziune economică şi socială. La acea dată, guvernul de la Bucureşti nu elaborase nici o strategie post-aderare a României. Semnând acel document, guvernul se obliga să facă din politicile europene de coeziune economică şi socială o prioritate naţională de bază. Pe lângă aspectele economice, semnatarii au analizat şi situaţia din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale. S-a constatat, iarăşi şi iarăşi, că ratele naşterii, mortalităţii şi speranţa de viaţă în România erau sub indicatorii din UE-15.

De asemenea, că sistemul de tratamente şi prevenţie era în gravă suferinţă, iar infrastructura pentru serviciile medicale, managementul acestora şi investiţiile erau mult sub standardele europene. Existau nu doar condiţii precare pentru asistenţa sanitară, dar şi o extinsă inechitate în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale (urban si rural), diferenţe regionale semnificative şi largi categorii de cetăţeni care nu erau înregistraţi la medicii de familie.

Amintiri despre viitor

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă menţionat avea ca scenariu de bază absorbţia fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. De aceea, obiectivul general al Cadrului Strategic era ca disparităţile econo-
mico-sociale între România şi statele membre ale Uniunii Europene să se diminueze, prin creşterea PIB cu 15-20%, până în 2015 (“Instrumentele Structurale sunt cea mai importantă resursă care va ajuta România să facă faţă provocărilor şi să aibă succes în procesul modernizării”). De aceea, aproape întreaga viziune care dă suport strategic Cadrului insistă asupra creşterii economice. Domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale ocupa doar un spatiu foarte redus, făcân-du-se o trimitere la Strategia Naţională a Sănătăţii şi menţionându-se posibilitatea reabilitarii unor spitale, prin finanţare cu fonduri structurale, din şapte regiuni ale ţării. De asemenea, se arată că tot prin fonduri structurale s-ar putea asigura finanţarea modernizării echipamentelor şi infrastructurii pentru reţeaua naţională de urgenţe.

Un viitor nu prea îndepărtat

Deşi politicile de sănătate, în Uniunea Europeană, continuă să fie atributul statelor membre, odată cu cetăţenia europeană şi creşterea mobilităţii pe piaţa muncii se observă o solicitare tot mai intensă pentru cooperare şi coordonare. Mai mult, Tratatul Lisabona înscrie, între obiectivele Uniunii, binele cetăţenilor, ceea ce înseamnă şi dreptul la îngrijire preventivă şi tratament medical. Dar dacă vorbele exprimă dreptul la îngrijire medicală, guvernul de la Bucureşti şi autorităţile locale nu văd întotdeauna în cheltuielile de sănătate nişte investiţii vitale în sănătatea cetăţenilor şi naţiunii, în eficientizarea resurselor umane şi creşterea productivităţii economice. Dacă ar fi aşa, probabil guvernul şi autorităţile locale ar insista pentru o redistribuire a alocărilor fondurilor structurale, în aşa fel încât domeniului sănătăţii să i se deschidă mai multe posibilităţi de finanţare. Aceasta cu atât mai mult cu cât procentul absorbţiei acestor fonduri este sub-modest – la jumătatea perioadei exerciţiului bugetar european –, iar sistemul de sănătate este într-o nevoie imensă de investiţii.

Ce avem şi ce putem?

Pentru prima dată, în exerciţiul bugetar European 2007-2013, Comisia Europeană a propus domeniul sănătăţii între primele zece priorităţi ale Fondurilor Structurale. Chiar dacă guvernul României nu a avut în considerare această orientare a Uniunii Europene, ar putea fi identificate circa 400-500 de milioane de euro care să fie îndreptaţi către acest sector:

a. prin măsuri specifice ale unor programe orizontale dedicate special sănătăţii;

b. prin stabilirea unor priorităţi în cadrul programelor de dezvoltare regională;

c. prin proiecte operaţionale selectate de Autoritatea de Management a unui anume Program Operaţional. Aceasta înseamnă că, din alocarea programată pentru 2007-2013, potenţialii beneficiari din domeniul sănătăţii ar putea utiliza finanţări europene pentru dezvoltarea infrastructurii şi eficientizării serviciilor de sănătate, pentru cercetare-dezvoltare-inovare, pentru susţinerea cunoaşterii şi societăţii informaţionale (IT&C), pentru informare şi comunicare, pentru prevenţie şi avertizare, pregătirea resurselor umane, eliminarea inechităţilor accesului la serviciile medicale, medicina muncii, îngrijirea sănătăţii persoanelor vârstnice, pentru proiecte transfrontaliere etc.

La modul concret, potenţialii beneficiari din România – publici şi privaţi – au posibilitatea de-a accesa:

1. Programul Operaţional Regional (infrastructură – spitale, policlinici, dar şi centre social-medicale sau facilităţi pentru spa şi sănătate –, echipamente pentru servicii medicale de urgenţă, micro-firme pentru servicii medicale generale sau specializate, suport pentru structuri de afaceri etc.);

2. Programul Operaţional pentru Competitivitate (cercetare ştiinţifico-tehnologică, inovare, E-Health,
IMM-uri);

3. Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (pregătire profesională, educaţie, schimburi de experienţă, platforme IT etc.).

Există şi calea accesării altor fonduri şi programe, convergente obiectivelor sănătăţii. De exemplu, măsura 312, pentru programe de dezvoltare rurală, dar şi altele, precum protecţia consumatorilor ori siguranţa alimentară.

Ce-i de făcut?

În primul rând trebuie părăsită mentalitatea conform căreia Fondurile Structurale ar fi doar nişte surse de finanţare pentru poftele şi interesele momentane, individuale şi instituţionale. Aceste fonduri europene sunt şi trebuie să fie considerate instrumente pentru crearea bunurilor publice şi private care contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Dacă vor fi tratate ca atare, potenţialii beneficiari vor fi în măsură să iniţieze şi să identifice corect proiecte eligibile. Iar în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor, aspectele tehnice, operaţionale, financiare, instituţionale etc., semnalăm că între sumele eligibile pot fi înscrise şi cele destinate consultanţei. Implementarea activităţii proiectului, în concordanţă cu obiectivele şi cronologia agreate, este parte a managementului oricărei investiţii serioase. Adiţional acestor Instrumente Structurale, potenţialii beneficiari se pot îndrepta şi spre alte forme de suport financiar, precum cei 4J ai Băncii Europene de Investiţii (iniţiativele Jeremie, Jessica, Jaspers, Jasmine) sau Parteneriatul Public Privat, care este tot mai frecvent utilizat pentru investiţiile sociale ale municipalităţilor.

Dar, mai mult ca orice, este nevoie de o gândire şi acţiune partenerială a celor care intenţionează să utilizeze Fonduri Structurale, Autorităţi de Management, Consultanţă şi Instituţii Financiar-Bancare. Şi, nu în ultimul rând, de un mediu de evoluţie socio-economică predictibil, transparent, susţinut de un stat de drept funcţional, determinat să aplice politicile europene în interesul cetăţenilor.

Prof. Vasile Puşcaş, Institutul pentru Studii Internaţionale, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca

About Author

Medica Academica

Leave A Reply