Regele Mihai și Regina Ana – Gene românești

0

 

 

“Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.”  Nicolae Iorga

Preambul

Genealogia, considerată o știință auxiliară a istoriei, studiază geneza și evoluția familiilor, gradul de rudenie între anumite persoane, precum și rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în apariția și derularea unor evenimente istorice, putând explica cauzalitatea acestora.

Ascendența și descendența unei familii necesită eforturi susținute de studiere a arhivelor: acte de identitate, certificate de naștere și deces, acte de înnobilare sau de acordare de privilegii, registre bisericești sau sentințe judecătorești etc. În prezent există numeroase site-uri specializate în linii genealogice (www.ancenstry.com, www.wikitree.com, www.genealogy.com etc.) al căror studiu este interesant, deși conțin multe inadvertențe și “pagini albe”.

O abordare sistematică genealogică era deja constituită în vremea marilor imperii antice. În Evul Mediu genealogia a devenit extrem de importantă în vederea emiterii de pretenții la titluri regale sau nobiliare, dar și teritoriale. De regulă, lipsa unor dovezi clare în arborele genealogic al familiilor conducătoare determină apariția de conflicte sângeroase și războaie (războaie de succesiune). În aceste condiții, s-a impus apariția unor lucrări pertinente în domeniu. Prima lucrare genealogică a perioadei menționate a fost “Incunabulul anonim” (1467).

În țara noastră, genealogia este cunoscută încă din perioada medievală, din actele de cancelarie. O problemă particulară în Țările Române a constituit-o succesiunea neclară la tronurile de domnie. Spre deosebire de țările occidentale, în care succesiunea era strict determinată, la noi succesiunea era mai laxă, intrând în discuție și copiii din flori, frații etc. Primele cercetări genelogice cu caracter științific în Moldova le datorăm marelui cărturar Dimitrie Cantemir. Abia în secolul al XIX-lea apar primele tipărituri ce prezintă, de exemplu, istoria Cantacuzinilor.

În 1970 s-a înființat Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie din cadrul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” de la București, iar în 1999 un Institut Român de genealogie la Iași, instituții ce au demarat studii ample în acest domeniu.

Desigur că explozia informațiilor din domeniul geneticii umane a determinat o înțelegere mai profundă a genealogiilor, pornind de la premisa că, prin procesul eredității, variațiile genetice se acumulează treptat și pot duce la evoluția prin selecție naturală a unor fenotipuri.

Deși observații empirice au fost făcute de mii de ani, bazele științifice ale geneticii au fost puse de Gregor Mandel, prin celebrele sale studii cu privire la florile de mazăre. Genetica umană s-a dezvoltat într-o manieră uluitoare din a doua parte a secolului al XX-lea, odată cu descrierea structurilor implicate în ereditate: ADN, ARN, cromozomi, gene, alele, genotip, identificarea și stabilirea funcției organitelor celulare, descifrarea mecanismelor sintezei proteice etc. În 1990 a demarat proiectul gigantic de secvențiere a genomului uman. În prezent, după identificarea a peste 19.000 de gene, proiectul este considerat finalizat.

Genetica modernă se concentrează pe transmiterea ereditară a caracterelor și mecanismul molecular de transmitere al genelor, dar și pe studiul comportamentului genelor. Au fost dezvoltate diverse subramuri ale studiului genetic, precum genetica moleculară sau genetica populațiilor. Studiile de genetică populațională au la bază identificarea și clasificarea haplotipurilor și haplogrupurilor. Astfel, au fost dezvoltate teorii cu privire la  originea acestor populații și mixajul lor de-a lungul a zeci de mii de ani.

Haplotipul reprezintă un grup de alele din organism care sunt moștenite de la un singur părinte, iar haplogrupurile cuprind haplotipuri similare, ce împărtășesc un strămoș comun cu o mutație de tip SNP (single-nucleotide polymorphism), ce apare prin substituția unei singure nucleotide într-o poziție specifică a genomului. Pentru a fi caracteristică, este necesar ca substituția să apară într-un procent semnificativ de populație.

În genetica umană, cele mai cunoscute sunt haplogrupurile cromozomului Y (Y-ADN), respectiv ADN mitocondrial (mtADN). Haplogrupul Y-ADN se transmite pe linie masculină, în timp ce mtADN se transmite pe linie maternă la descendenții de ambele sexe.

Haplogrupurile Y-ADN sunt clasificate de către Y Chromosome Consortium de la A la T, fiecare având subdiviziuni notate cu numere și litere mici (Figura 1).

În țara noastră s-au individualizat mai multe haplogrupuri. Pe primul loc ca frecvență se situează haplogrupul I-M438 (numit și I2), care se pare că a luat naștere în Europa (mai precis în Balcani) în perioada 26.000-31.000 î.e.n. Pe parcursul timpului haplogrupul I a suferit mutații și, odată cu încheierea epocii glaciare, s-a răspândit în restul Europei, majoritar în Scandinavia (I1).

Dezvoltarea remarcabilă a geneticii umane a contribuit la înțelegerea mai profundă a genealogiilor. Deși țara noastră nu a avut o veritabilă tradiție heraldică, în spirit occidental, cele două puternice ramuri nobiliare (în Valahia Basarabii, iar în Moldova Mușatinii) au dominat istoria poporului nostru, și-au împletit destinele și au influențat evoluția genetică a numeroase case regale și princiare ale Europei.

Astfel, încă din vremuri demult trecute sau mai apropiate au existat legături dinastice prin gene plecate de la strămoșii noștri, conducători, spre țările mai apropiate, vecine sau mai îndepărtate, din Europa și de peste Ocean – gene strămoșești ce au ajuns în genomul a numeroși prinți/ prințese, duci/ ducese, arhiduci/ arhiducese, regi/ regine, împărați/ împărătese, gene românești ce se regăsesc până astăzi în genomul urmașilor celor enumerați.

Genele au plecat din arealul carpato-danubiano-pontic spre alte meleaguri în majoritate prin femei, fiice ale lui: Gudila (Cothelas) – Rege Get; Menumorut – Duce al Bihorului; Basarab I – Primul Domn al Valahiei, Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab, cât și printr-un nepot și un stră-strănepot, Mircea cel Bătrân, respectiv Vlad Țepeș; Ștefan cel Mare – Domn al Moldovei și Ieremia Movilă, strănepot; cât și Vasile Lupu, dar și prin fiice de boieri: Maria Elena Catargi și Natalia Cheșcu. Există o excepție în care printr-un bărbat genele românești au ajuns pe un tron străin – Matei Corvin, fiu al lui Iancu de Hunedoara.

În urma cercetărilor noastre, am constatat că cea mai mare răspândire prin Istoria Europei și de peste Ocean au avut-o și încă o au genele plecate de la Ieremia Movilă, prin Maria Amalia, una dintre fiicele domnitorului moldovean și ale Elisaftei (Elisabeta), soția sa. Astfel, prin Katarzyna Potocka și Anna Potocka, fiicele Mariei Movilă (Mohylanka) și ale lui Ștefan Potocki, șleahtic (nobil polonez), s-au instituit două filiere majore de răspândire ale genelor mușatine: filiera germană și filiera franceză. Gene mușatine ce au pornit de la Bogdan, Voievod al Maramureșului și Domn al Moldovei (1359-1363/ 1365-1367) (Figura 2), trecute la fata sa Mușata – Margareta (~1330-~1394) (de la care dinastia a împrumutat numele), apoi la Roman I (?-1400; 1391-1394), Alexandru cel Bun (?-1433;1400-1432), Bogdan al II-lea (1409-1451;1449-1451), Ștefan cel Mare (1438/1439-1504;1457-1504) (Figura 3), Petru Rareș (1483-1546;1527-1538, 1541-1546), iar de la el prin fiica sa Maria Rareș, genele au ajuns în Genomul lui Ieremia Movilă (1555‑1606;1595 – aug. 1600, sept. 1600-1606) (Figura 4).

În această primă lucrare a noastră, vom arăta și demonstra cum și când genele mușatine, prin filiera franceză, s-au reîntors în patrie. S-au reîntors în România în două rânduri, prima dată prin Regele Ferdinand I, care le-a transmis urmașilor: Carol II, viitor rege, și prinților Nicolae și Mircea, și urmașelor Elisabeta, Mărioara și Ileana, primele două viitoare Regine ale Greciei și Iugoslaviei, iar a treia viitoare Arhiducesă de Austria. A doua întoarcere a avut loc prin Ana de Bourbon Parma, viitoare soție a Regelui Mihai I. Așa încât, fiicele Regelui Mihai și ale Reginei Ana: Majestatea sa Margareta, custode al Coroanei României, cât și surorile sale, Principesele Elena, Sofia și Maria, precum și Irina Walker, au în Genomul lor gene românești mușatine atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă.

 

 

 

  1. Regina Ana

La început de august 2021, s-au împlinit 5 ani de când Regina Ana a fost condusă de către români pe ultimul drum spre necropola regală de la Curtea de Argeș, pentru a avea odihnă veșnică.

Nu știm câți români știu că Regele și Regina (Figura 5) aveau în genomul lor gene românești, mai precis mușatine, pornite de la Bogdan I, Voievod al Maramureșului și Domn al Moldovei. Nu credem că știu prea mulți, nu avem cunoștință că ar fi știut chiar perechea regală. În ultimii ani, am căutat dovezi în sprijinul bănuielii pe care unul dintre noi (nr. – autorii) o avea de mult timp. O să vi le prezentăm succesiv începând cu Regina Ana, deși a fost ultima dintre cercetările pe care le-am întreprins. (vezi Anexa I)

După cum știți, prin naștere, cea care urma să fie soția Regelui Mihai a fost Prințesă de Bourbon Parma. Tatăl ei a fost Prințul Rene (1894-1962) (Figura 6), mamă fiindu‑i Prințesa Margareta de Danemarca (1895-1992) (Figura 7), iar bunic și bunică paterni i-au fost Ducele Robert I de Parma (1848-1907; 1854-1859) și Infanta Maria Antonia de Portugalia (1862-1959). Străbunicii și străbunicele, pe linie paternă, ai Prințesei Ana au fost: Carlo III (1823-1854), Duce de Parma (1849-1854) și Loris Marie d’Artois (1819-1864), precum și Miguel I (1802-1866), Rege al Portugaliei (1828-1834), respectiv Prințesa Adelaide de Lowenstein – Wertheim Rosenberg (1831-1809).

Mergând pe ascendența străbunicului patern Carlo III, ajungem la Carlo II (1799-1883), Rege al Etruriei sub numele de Louis II (1803-1807), Duce de Luca (Carlo I – 1824-1847), Duce de Parma și Piacența (1847-1849), fiu al lui Louis I (1773-1803), Rege al Etruriei (1800-1803); în cele din urmă întâlnim pe Ferdinand (1751-1802), Duce de Parma (1765-1802). Ferdinand avea drept tată pe Infantele de Spania Filip (1720-1765), Duce de Parma (1748-1765), iar mamă pe Prințesa Marie Louise Elisabeta de Franța (1727-1759), Ducesă de Parma (1748-1759) – purtătoare de gene românești în GENOM. Gene pe care le-a moștenit de la mama ei MARIA LESZCZYNSKA (1703-1768) (Figura 8), Regina Franței (1723-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), Rege al Franței (1715-1774).

 

 

Tatăl Mariei a fost Stanislaw Leszczynski (1676-1766) (Figura 9), Rege al Poloniei în două rânduri (1704-1709; 1733-1736), stră-stră-strănepot a lui Ieremia Movilă, prin mama sa Anna Jablonowska-Leszczynski (1660-1727), fiica Mariei Anna Kazanowska (1643-1687) și nepoată a Annei Potocka, căsătorită cu Alexander Dominik Kazanowski (1605-1648). Părinții Annei erau Ștefan Potocki (1568-1631), Voievod de Bratslav, și Maria (Amalia) Mohylanka (1591-1638) (Figura 10), una dintre fiicele lui Ieremia Movilă și Elisaftei (1571-1617) (Figura 11).

În urma analizei foarte atente a ascendenților apropiați ai Reginei Ana, am constatat o încărcătură cvadruplă cu gene românești. Prima este cea prezentată până acum, linie genetică care primește o întărire colaterală la ultimul Duce de Parma, Robert I, prin mama sa, Louise Marie d’Artois. Prințesa Franceză a moștenit genele mușatine de la tată, Charles Ferdinand, Duce de Berry (1778-1820), fiul cel mic al lui Carol al X-lea (1757-1836), Rege al Franței (1824-1830), frate cu alți doi regi francezi: Ludovic al XVI‑lea (1754-1793; 1774-1792) și Ludovic al XVIII-lea (1755-1824; 3 mai 1814-20 martie 1815, 8 iulie 1815-16 septembrie 1824). Toți cei trei regi erau nepoții Mariei Leszcziynska.

O a treia sușă genetică întoarsă în buclă a venit spre nepoata Ana prin bunica Maria Antonia, Infantă de Portugalia (1862-1959; 1884-1907), a doua soție a Ducelui Robert I. Spunem întoarsă în buclă deoarece gena românească plecase tot din Parma prin Maria Luiza de Parma (1759-1819), fiica mai mică a Ducesei – Prințesa Maria Luiza Elizabeta de Franța, fiică care a devenit Regină a Spaniei (1788-1808). Cea mai îndepărtată în timp zestre genetică vine tot în buclă, de la Maria Luiza, Regina Spaniei, mai sus-amintită, prin fiica sa Maria Luiza de Spania (1782-1824; 1801-1803) căsătorită cu Louis I, Regele Etruriei (1801-1803).

Este demn de reținut că sora mai mare a Mariei Luiza, Isabela Maria de Parma (1741-1763) avea să fie nora Împărătesei austriece Maria Tereza (1717-1780; 1740-1780), prin căsătoria cu Arhiducele Iosif (1741-1790), viitor Împărat sub numele Iosif al II-lea (1780-1790).

Revenim la linia genetică mușatină ajunsă la curtea regală a Spaniei prin Maria Luiza, care prin urmașii și urmașele ei și ale Regelui Carol al IV-lea (1748-1819; 1788-1808) a ajuns la curtea regală a Portugaliei prin Ioaquina Carlotta, în regatul Celor Două Sicilii prin Maria Isabela (1789-1848; 1825-1830), în Etruria prin Maria Luiza (1782-1824; 1801-1803), continuând în Spania prin Ferdinand al VII-lea (1784-1833, 19 martie 1808-06 mai 1808, 1813-1833).

Așa cum am scris mai sus, Ioaquina Carlotta (1775-1830) s-a căsătorit la curtea regală a Portugaliei cu viitorul rege Ioan al VI-lea (1767-1826; 1816-1826), ajungând regină între anii 1816-1826. Perechea regală a avut nouă copii, din care doi dintre cei trei băieți au ajuns capete încoronate. Cel mai mare, Pedro I/IV (1798-1834), a fost primul Împărat al Braziliei (1822-1831) și Rege al Portugaliei (10 martie 1826-28 martie 1826). Miguel I (1802-1866), fratele mai mic, a fost Rege al Portugaliei (1828-1834) după detronarea nepoatei de frate și logodnică Maria a II-a (1819-1853; 1826-1828, 1834-1853). În urma câștigării războiului civil (războiul liberal, querra miguelista, războiul Celor Doi Frați; 1828-1834), de către nepoata Maria a II-a, aceasta își detronează unchiul și îl trimite în exil în Germania.

Miguel I se va căsători cu Prințesa Adelaide de Lowenstein-Wertheim-Rosenberg în anul 1851, 24 septembrie. Cuplul va avea șapte copii; una dintre cele șase fete este Maria Antonia, care prin căsătoria cu Robert I va deveni Ducesă de Parma. Maria Antonia a fost bunica Reginei Ana a României (1923-2016) și mama ultimei Împărătese a Austro-Ungariei, Zitta (1892-1989; 21 noiembrie 1916-11 noiembrie 1918), respectiv bunica Prințului moștenitor Otto von Habsburg (1912-2011), Rege de facto al Ungariei (1 aprilie 1922-1 februarie 1946), regatul Ungariei fiind abolit de către comuniști. Regina Ana și Otto von Habsburg erau veri primari, cât și cu surorile și frații săi, arhiducese și arhiduci de Austria: Adelaide (1914-1971), Robert (1915-1996), Felix (1916-2011), Carl Ludwig (1918-2007), Rudolf (1919-2010), Charlotte (1921-1989) și Elisabeth (1922-1993).

De asemenea, tot prin bunicul Robert I, purtător de gene românești, și prin fiica sa din prima căsătorie, Maria Luiza de Bourbon Parma (1870-1899), Prințesă consortă de Bulgaria (1893-1899), Regina Ana este verișoară de rang I cu Boris III (1894-1943), Țar al Bulgariei (1918-1943); în Bulgaria a urmat la tron Simeon al II-lea, născut la 16 iunie 1937, Țar sub regență (1943-1946) și Prim-ministru al Guvernului Bulgar (24 iulie 2001-17 august 2005) după căderea comunismului. Veri primari vitregi ai Anei de Bourbon Parma sunt și Prințul de Preslav, Kiril (1895-1945), Regent al Bulgariei (28 august 1943 – 9 septembrie 1944), cât și Prințesele Eudoxia Augusta (1898-1985) și Nadezhda Klementine (1899-1958), Ducesă de Wurttenberg.

Prin Elias, de facto Duce de Parma (1880-1959; 1950-1959), frate vitreg al lui Rene, Ana era vară primară cu prințesele și prinții: Elisabeta (1904-1983), Carlo Luigi (1905-1912), Maria Francesca (1906-1994), Robert Hugo (1909-1974) – Duce de facto (1959-1974), Francesco Alfonso (1913-1939), Giovana Isabela (1916-1949), Alicia (1917-2017) – căsătorită cu Infantele Alfonso (1901-1964), Duce de Calabria, Prinț de Burbon și Două Sicilii (1960-1964) și Maria Cristina (1925-2009).

Prin fratele bun al Prințului Rene, Xavier (1889-1977), Duce de facto de Parma (1974-1977), Rege de facto, carlist, al Spaniei (Javier I, 1952-1957), de asemenea Regina Ana a fost verișoară primară și cu prinții și prințesele: Maria Francisca (n. 1928), Carlos Hugo (1930-2010) – Duce de facto al Parmei (1977-2010), Maria Theresa (1933-2020) – victimă COVID, Cecilia Maria (1935-2021), Maria des Neiges (n. 1937), Sixtus Henric (n.1940) – Regent carlist, Enrique V. Iar prin unchiul Gaetano (1905-1958), Ana de Burbon Parma era vară primară cu Prințesa Diana (1932-2020), căsătorită cu Franz Josef von Hohenzollern (1926-1996), fiu al lui Frederic (1891-1965), nepot de frate (Wilhelm, 1864-1927) al Regelui Ferdinand al României (1865-1927).

Prin Felix de Bourbon Parma (1893-1970), căsătorit cu Charlotte, Mare Ducesă de Luxembourg (1896-1985; 1919-1964), frate bun cu Rene, tatăl Reginei Ana, aceasta a fost verișoară primară și cu Jean (1921-2019), Mare Duce de Luxembourg (1964-2000) și cu surorile sale, Prințesele de Luxemburg: Elizabeth (1922-2011), Marie Adelaide (1924-2007), Marie Gabrielle (n. 1925), Alix (1929-2019), precum și cu Prințul Charles (1927-1977); în prezent Mare Duce este Henri, născut la 16 aprilie 1955.

Mama Reginei Ana a fost Margareta de Danemarca (1895-1992), al cărui tată, Prințul Valdemar (1859-1939), era frate cu Frederik al VIII-lea (1843-1912), viitor Rege al Danemarcei (1906-1912); cu Alexandra (1844-1925), Regină consortă a Regatului Unit (1901-1910), prin căsătoria din 1863 cu Eduard al VII-lea (1841-1910; 1901-1910); cu George I (1845-1913), Rege al Grecilor (1863-1913); cu Dagmar (1843-1928), viitoarea Țarină Maria Feodorovna (1881-1894), căsătorită cu Alexandru al III-lea (1845- 1849; 1881-1894); cu Tyra (1853-1933), Prințesă de Coroană a fostului Regat al Hanovrei, (anexat de către Prusia în anul 1866), prin căsătoria cu Ernest Augustus (1845-1923), Prinț Moștenitor.

În Epocă, Regelui Cristian al IX-lea (1818-1906; 1863-1906), bunicul Anei de Bourbon Parma, i se spunea “Socrul Europei”; în același timp Regina Victoria era numită “Soacra Europei”. În anii 20 ai secolului XX, Reginei Maria a României i se va atribui apelativul de “Soacră a Balcanilor”.

Astfel, pe linie maternă, viitoarea soție a Regelui Mihai era verișoară de rangul II cu Christian al X-lea (1870-1947), Rege al Danemarcei (1912-1947) și Rege al Islandei (1918-1944), Haaokon VII (1872-1957), Rege al Norvegiei (1905-1957), cu Eduard al VIII-lea (1894-1972; 20 ianuarie 1936 – 11 decembrie 1936) și George al VI-lea (1895-1952; 1936-1952), regi ai Marii Britanii și Irlandei; cu frații Alexandru I (1893-1920; 1917-1920), George al II-lea (1890-1947; 1922-1924, 1935-1947) și Paul I (1901-1964; 1947-1964), regi ai Greciei; cu prinții britanici: George, Duce de Kent (1902-1942), Henry, Duce de Gloucester (1900-1974), John (1905-1999) și Prințesa Regală britanică Mary (1897-1965); cu prințesele și prinții de Grecia și Danemarca: Elena (1896-1982) – mama Regelui Mihai, Irene (1903-1997), Elisabeta (1904-1905), Katherina (1913-2007), Eugenia (1910-1939), Marina (1906-1968) – Ducesă de Kent, Nina (1901-1974), Xenia (1903-1965), Petru (1908-1980), Michael (n. 7 ianuarie 1939) – scriitor; cu prințesele și prinții de Danemarca: Harald (1876-1949), Inceborg (1878-1958), Thyra (1880-1945), Gustav (1887-1944) și Dagmar (1890-1961); cu Țareviciul Alexei Nicolaievici al Rusiei (1904-1918) și cu cele patru surori ale sale, Marile Ducese Olga Nicolaevna (1895-1918), Tatiana Nicolaevna (1897-1918), Maria Nicolaevna (1899-1918) și Anastasia Nicolaevna (1901-1918), cât și cu Marele Duce Dimitri Pavlovici (1891-1941) și Marea Ducesă Maria Pavlovna (1890-1950), precum și cu încă nouă prinți și prințese ruse, dar și cu Prințul Filip de Grecia și Danemarca (1921-2021) și cele patru surori ale sale: Margareta (1905-1981), Theodora (1906-1969), Cecilia (1911-1937) și Sofia (1914-2001).

Filip va fi viitor Duce de Edinburgh și Prinț consort (1947-2021), prin mariajul cu Elisabeta a II-a, născută la data de 21 aprilie 1926, căsătorită la 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey și încoronată Regină a Regatului Unit la 2 iunie 1953, la peste un an după urcarea pe tronul britanic (6 februarie 1952).

După părerea noastră, este de subliniat și de reliefat zestrea genetică românească ce am descoperit-o atât la soț, cât și la soție, venită pe filiera franceză, dar și pe filiera germană. Astfel, pe linie franceză, ambii soți aveau gene mușatine: Maria Luiza de Spania și Louis I, Regele Etruriei; Carlo III, Duce de Parma și Louise Marie d’Artois; Robert I, Duce de Parma și prima soție – Maria Pia de Bourbon – Două Sicilii (1849-1882; 1869-1882), cât și a doua soție – Maria Antonia, Infantă de Portugalia.

Zitta, Ducesă de Parma, fiica lui Robert I, se căsătorește cu Arhiducele austriac Carol, viitor împărat, la 21 octombrie 1911, la Castelul Schwarzau. Arhiducele Carol avea în genomul său gene mușatine pe filiera germană, ce au fost aduse în Austria de către străbunica sa Sofia de Bavaria (1805-1872), fiica Regelui bavarez Maximilian I (1756-1825; 1806-1825).

Genele românești mușatine au intrat în Casa Germană Wittelsbach prin Ludovika Karolina Radzwil (1667-1695), străbunică a lui Maximilian I de Bavaria și nepoată a Katarzynei Potocka (1619-1642), care era soră cu Anna Potocka, ambele fiice ale Mariei (Amalia) Movilă – Mohylanka și ale lui Ștefan Potocki.

Viitorul Carol I/IV (1887-1922), Împărat austriac și Rege maghiar (1916-1918), avea și o moștenire dublă de gene românești pe filiera franceză, prin bunica paternă și mamă. Astfel, bunica Maria Annunciata de Bourbon și Două Sicilii (1843-1871) era fiica Regelui Ferdinand II (1810-1859; 1830-1859), nepoată a Mariei Isabela de Spania (1784-1848; 1825-1830) și strănepoată a Mariei Luiza de Parma. Mama lui Carol a fost Maria Josepha de Saxonia (1864-1944), a cărei mamă era Infanta Maria Ana de Portugalia (1843-1884), fiică a Mariei a II-a de Portugalia și soră cu Infanta Antonia, mama Regelui Ferdinand I a României. Soțul Mariei Ana și bunic al Împăratului/Rege Carol I/IV era Prințul George (1832-1904), Rege al Saxoniei (1902-1904), purtător de gene mușatine – filiera germană – moștenite de la mamă, Amalia Augusta de Bavaria (1801-1877), fiica Regelui Maximilian I.

Deci, cele două străbunici ale lui Carol I/IV pe linie paternă – Sofia de Bavaria, cât și pe linie maternă – Amalia Augusta de Bavaria, erau surori și fiice ale lui Maximilian I, strănepot al Ludovikăi Karolina Radzwil și stră-stră-stră-stră-strănepot al lui Ieremia Movilă și al Elisaftei.

Soția lui Felix de Parma, unchiul Reginei Ana, Marea Ducesă de Luxemburg Charlotte avea în genom gene mușatine, pe filiera franceză, moștenite de la mamă, Infanta Maria Ana de Portugalia (1861-1942; Mare Ducesă, 1905-1912), fiică a Regelui Miguel I și a Adelaidei de Loevenstein – Wertheim Rosenberg, linie genetică preluată de la Ioaquina Carlotta, Regină a Portugaliei și fiică a Mariei Luiza de Parma, Regină a Spaniei. Maria Ana era soră cu Maria Antonia de Portugalia, bunica Anei de Bourbon Parma.

Mai este de menționat că verii de rangul II, Regii Christian al X-lea al Danemarcei și Haakon al VII-lea al Norvegiei, cât și toți Prinții și Prințesele daneze cu același grad de înrudire cu Ana de Bourbon Parma aveau în genom gene mușatine preluate pe filiera germană de la Louise de Suedia (1851-1926), Regină consortă a Danemarcei (1906-1912), prin căsătoria cu Regele Frederik al VIII-lea. Louise era fiica Regelui Suediei și Norvegiei Carol al XV-lea (1826-1872; 1859-1872) a cărui mamă, Josephine de Leuchtenberg (1807-1876; 1844-1849), a adus în Casa Bernadotte gene românești. Părinții Josephinei au fost Augusta de Bavaria (1788-1951) și Eugene de Beauharnais (1781-1824), fiu adoptiv al lui Napoleon Bonaparte și natural al Josephinei; tatăl Augustei era Maximilian I, Rege al Bavariei.

Asupra Reginei Ana a României, născută Prințesă de Burbon Parma, și fraților săi Prinții Jacques (1922-1964), Michel (1926-2018) și Andre (1928-2011), o să revenim în ultima parte a lucrării noastre.

În urma cercetărilor noastre am descoperit că cei enumerați mai sus erau rude de diverse grade și cu viitorul soț al Anei, Regele Mihai, prin intermediul Reginei Mamă Elena, Prințesă de Grecia și Danemarca și bunica Regina Maria a României.

Continuarea în numărul următor

 

Bibliografie SELECTIVĂ:

Berciu-Draghicescu Adina: Arhivistică și documentaristică. Universitatea București 2002. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/arhivistica/11capVI.htm

Nițu Florentina: Curs de ştiinţe auxiliare ale istoriei, p. 100. https://www.scribd.com/document/522122896/CURS-STIINTE-AUXILIARE

The Human Genome Project In Stanford Encyclopedia of Philosophy https://plato.stanford.edu/entries/human-genome/

Rootsi S, Magri C, Kivisild T et al: Phylogeography of Y-Chromosome Haplogroup reveals distinct domains of prehistoric gene flow in Europe Am J Hum Genet 2004, 73:128-137

Y Chromosome Consortium https://isogg.org/wiki/Y_Chromosome_Consortium

Ureche Grigore: Letopisețul Țării Moldovei, https://www.bibliotecapemobil.ro>pdf

Costin Miron: Letopisețul Țării Moldove de la Aron Vodă încoace – Ediție critică de P.P. Panaitescu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București 1944, https://upload.wikipedia.org!pdf

Neculce Ion: Letopisețul Țării Moldovei, https://gawrylytza.f.res.worldpress.com.pdf

Giurăscu C. Constantin – Istoria Românilor, vol. I „Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun 1432”, Editura BIC ALL 2007

Lungu Radu “Domnitori și Principi ai Țărilor Române – Cronologie ilustrată”, Editura Paidea 2010

Mohyla, Movilla, dynastia hospodarov moldawiskich, kulturalnie i politycznie zwiazana z Polska, Polska Enciklopedya PWN; http://enciklopedya PWN

Stanislaw Leszcsynsky, kral Polsky – Enciklopedya PWN

*** Dochy of Parma, https://en.wikipedia.org

*** History of the Kingdom of Etruria, https://www.regno.org

*** Regno d”e Ddoje Sicilie, https://wikipedia.org

Radu de Hohenzollern – Veringen, Ana a României – un război, un exil, o viață, Ed. Humanitas 2000

***Mihai I de Hohenzollern – Sigmaringen – enciclopediaromaniei.ro

Scurtu Ioan – “Istoria Românilor în timpul celor patru regi – Mihai I”, Editura Enciclopedică, 2011

 

About Author

Teodor Horvat Alexandru Nicodin Alin Burlacu

Leave A Reply