Capacitatea unor personalități puternice din punct de vedere profesional și spiritual de a coagula echipe, de a crea discipoli și de a inspira generațiile care urmează reprezintă unul dintre elementele pe care se sprijină valoarea medicinei românești. O astfel de personalitate capabilă să inspire și să creeze o echipă a fost Iuliu Hațieganu (1885-1959), medic internist recunoscut pentru cercetările sale în domeniul tuberculozei, care a format la Cluj o valoroasă școală de medicină internă și al cărui nume îl poartă astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie din localitate. >>>
Iuliu Hațieganu s-a născut în 1885, în familia unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului. A absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, urmând apoi cursurile Facultății de Medicină a Universității din Cluj. În 1910 îşi încheie studiile universitare cu un strălucit doctorat. Telentul său extraordinar a fost recunoscut încă de la început, fiind apreciat şi susţinut de marele său maestru, profesorul Zsigmond Puryesz. În 1914 se face cunoscut în literatura de specialitate publicând în “Jurnalul Medical” din Budapesta un studiu asupra galactozuriei alimentare. A fost un eminent clinician, autor a numeroase lucrări şi articole de specialitate, şi un extraordinar diagnostician.
Este unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și susține în fața Consiliului Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității din Cluj. La 34 de ani ține prima prelegere universitară în limba română din Ardeal, “Problema icterului cataral“, punând bazele învățământului superior medical clujean.
Facultatea de Medicină clujeană cu limba de predare română a fost înfiinţată în anul 1919, în cadrul “Universităţii Daciei Superioare”, primul ei decan fiind Iuliu Haţieganu. Reuşeşte să formeze la Cluj o echipă excepţională, facultatea dobândind rapid o amplă recunoaştere naţională şi chiar internaţională prin activitatea unor profesori de prestigiu precum Victor Babeş, Constantin Levaditi, Iacob Iacobovici, Iuliu Moldovan, Victor Papilian, rămaşi în istorie sub numele de „generaţia de aur”. Sunt create, pentru prima dată în România, catedrele de Semiologie Medicală (Ion Goia, 1930) şi de Balneologie (Marius Sturza, 1930). Între 1930 şi 1940, Emil Racoviţă, care era profesor titular la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii “Regele Ferdinand” din Cluj, a susţinut cursurile de biologie-genetică pentru studenţii de la Medicină.
După Dictatul de la Viena, în perioada 1940 – 1945, Universitatea este nevoită să se mute la Sibiu, însă prin grija lui Iuliu Haţieganu, rector (1941 – 1945), şi a lui Victor Papilian, decan la Medicină (1940-1944) activitatea se menţine la aceleaşi înalte standarde.
Haţieganu a fost ani la rând directorul Clinicii din Cluj, rector al Universităţii „Regele Ferdinand I” şi ministru în câteva guverne interbelice. După cel de-al II-lea Război Mondial a organizat serviciul medical din Transilvania. O preocupare consecventă a lui Hațieganu a fost și stabilirea pediatriei sociale drept normă profesională.
Raluca Băjenaru
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica luna Decembrie 2010
