Ilustru endocrinolog și psihiatru, prof. Constantin Ion Parhon (1874 -1969) a fost membru și președinte de onoare al Academiei Române, precum și al altor Academii şi societăţi ştiinţifice din blocul socialist. Ca și militant socialist, influențat în tinerețe de filosofia lui Karl Marx, a fost unul dintre fondatorii Partidului Muncitor, un grup politic care fuzionat cu Partidul Țărănesc în 1919. Între 1948-1952 a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române. În iunie 1952 renunță la politică, dedicându-și restul vieții cercetării științifice. Contestat de unele voci pentru activitatea sa politică, savantul rămâne o personalitate a endocrinologiei româneşti, îmbinând medicina cu ştiinţele naturii.
S-a născut în Câmpulung Muscel, la 15 octombrie 1874. Tatăl său era învățător, originar din ținutul secuiesc. Studiile secundare le-a făcut la Focșani, Buzău și Ploiești. A studiat medicina la București (1893-1900) și devine în 1900 doctor în medicină cu teza „Contribuțiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie”. În timpul studiilor a lucrat ca extern și intern (1897-1900) al spitalelor din București, perioadă în care a publicat câteva lucrări, în special asupra localizărilor medulare; a demonstrat existenţa în scoarţa cerebrală a unor centri vegetativi şi a adunat un foarte bogat material clinic privitor la psihozele afective, sifilisul nervos, epilepsie, halucinaţiile multiple.
Despre perioada de formare, Parhon a spus: „Socotesc că o formaţie sufletească echilibrată se dezvoltă din armonia dintre lectură şi viaţă, dintre teorie şi experienţă. Experienţa mea de viaţă a fost de la început bogată. Am trecut prin mai multe oraşe, prin mai multe medii, prin mai multe şcoli. Şi am avut tăria şi perseverenţa, despre care vorbeşte naturalistul francez Cuvier, ca «prin studiu şi atenţie să alungi dezgustul pe care ţi-l inspiră un vierme, pentru a putea analiza astfel viaţa şi fiinţele, chiar cele mai puţin simpatice».”
Director al Spitalului Socola și al Institutului pentru boli nervoase București
După doctorat, profesează ca medic la Spitalul Rural „Rallet” din județul Dâmbovița (1901-1902) și apoi ca medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909). În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din București (1903), urmând și un stagiu de perfecționare la München (1906). Devine medic primar la Ospiciul Mărcuța (1909-1912). În 1909, publică un volum (împreună cu M.Goldstein) de peste 800 de pagini despre glandele cu secreţie internă – „Les secretions internes”, fiind al treilea român, după Victor Babeş şi Gh. Marinescu, care contribuie cu un tratat de sinteză la patrimoniul tratatelor de bază ale ştiinţelor medicale.
Este profesor universitar de neurologie și psihiatrie la Facultatea de Medicină din Iași între 1913-1933 și de clinică endocrinologică la Facultatea de Medicină din București (1933-1940 și 1944-1958). În perioada 1917 -1930 este director al Spitalului Socola din Iași și apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale și endocrinologice din București (1930-1940). În acest interval publică peste 400 de lucrări din cele mai diverse domenii: neurologie, psihiatrie, endocrinologie, genetică, ereditate, organogeneză, biologia vârstei, culturile in vitro, terapeutica, grafologia. Între 1915 şi 1916 a fost preşedintele Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi. A fost primul preşedinte al Societăţii române de Biologie și membru fondator al Societății de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie din România, al Societății de Anatomie din București. În 1946, regele Mihai înființează Institutul de Endocrinologie cu numele „C. I. Parhon”.
Activitatea politică
La scurtă vreme după fuzionarea Partidului Muncitor, pe care îl fondase, cu Partidul Țărănesc, Parhon s-a separat de formațiune, devenind susţinător al Partidului Comunist. În primăvara anului 1944, este primul semnatar al memoriului-protest al intelectualilor pentru ieşirea României din coaliţia militară fascistă. A fost ales preşedinte provizoriu al Prezidiului Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, în ziua în care Regele Mihai I a fost obligat de către comunişti să abdice. Preşedinţia Prezidiului R.P.R. a durat până la 3 aprilie 1948, când C. I. Parhon a fost ales preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţie pe care a ocupat-o până în 1952, când a renunţat la activitatea politică.
Preocupat de procesele îmbătrânirii, pe care o considera o stare patologică, Parhon a fost mentorul Anei Aslan. Se cunoaște foarte puțin faptul că prof. Parhon a descoperit şapte plante – busuiocul, menta, anasonul, valeriana, chimenul, levănţica și nucul – care ar putea fi utilizate în lupta contra cancerului, pornind de la observația că anumite specii de ierburi medicinale sunt invulnerabile la tumori.