Medicii vor fi protejaţi împotriva agresiunilor ca şi poliţiştii sau jandarmii

0

Medicii şi cadrele medicale vor fi protejate şi împotriva agresiunilor fizice şi verbale ca şi poliţiştii sau jandarmii, conform unui act normativ promovat de Ministerul Sănătăţii şi aflat în dezbatere publică. Astfel, faptele de violenţă săvârşite împotriva personalului medical aflat în timpul serviciului sunt incriminate ca ultraj, reglementare care se referea până acum numai la poliţişti, jandarmi şi funcţionari publici. Deoarece practicarea medicinei este considerată o profesie liberală, medicii nu erau protejaţi de reglementările juridice anterioare.

Ameninţarea, lovirea, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite asupra cadrelor medicale vor putea fi considerate ultraj şi vor putea fi sancţionate cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă, ale cărei limite speciale se vor majora cu o treime. Faptele sunt sancţionate la fel de aspru dacă sunt săvârşite asupra unui membru al familiei cadrului medical, ca act de răzbunare.

De asemenea, sunt sancţionate drastic şi faptele de distrugere săvârşite asupra bunurilor unui cadru medical, în scop de intimidare sau de răzbunare.

Reglementarea vizează medicii, asistenţii medicali, şoferii de autosanitară, ambulanţierii sau de orice alt fel de personal din sistemul sanitar.

Modificările propuse vizează atât Codul Penal în vigoare, cât şi noul Cod Penal, care urmează să intre în vigoare pe 24 iulie 2011.

About Author

cornel-medica

Comments are closed.