Congresul Societății Europene de Chirurgie Oculoplastică și Reparatorie (ESOPRS), eveniment științific internațional cu participanți din peste 6o de țări, a avut loc pentru prima dată la București, în luna septembrie, cu sprijinul Societății Române de Oftalmologie. Este o ocazie de a atrage atenția asupra supraspecializării în domeniul chirurgiei oculoplastice, a explicat prof. dr. Dan Georgescu, președintele Congresului ESOPRS 2018, profesor de Oftalmologie și Chirurgie Oculoplastică în Statele Unite, membru al societățiilor europene (ESOPRS) și americane (ASOPRS) de chirurgie oculoplastică și reparatorie. Prof. Georgescu ne-a vorbit despre posibilitatea de a începe un fellowship în domeniul chirurgiei oculo-plastice în România, despre diferențele de formare medicală între Statele Unite și Europa și despre provocările unui domeniu în care echilibrul dintre estetic și funcțional este extrem de fin.
Cum a evoluat domeniul oculoplastiei în ultimii ani?
Chirurgia oculoplastică – chirurgia de pleoape, orbite și căi lacrimale, a apărut în urmă cu 40-50 de ani în Statele Unite, mai târziu și în Europa, și este o supraspecializare a oftalmologiei care se realizează prin unul sau doi ani de practică în plus față de rezidențiat. În țările anglo-saxone – Statele Unite, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Australia – există supraspecializări în toate domeniile medicinii; în oftalmologie sunt opt supraspecializări, una dintre ele este chirurgia oculoplastică. În țările francofone – unde ne încadrăm și noi, dar și în Germania, Austria, nu există supraspecializări, sunt medici specialiști care fac un pic din toate; din păcate, astăzi nu se mai poate să le faci pe toate bine pentru că medicina a evoluat enorm și evoluează în continuare, chiar și în domeniul oculoplasticii, acum există supra-supraspecialiști. La acest congres îl avem pe cel mai mare specialist în căi lacrimale. Este oculoplastician, dar nu face decât operații de căi lacrimale. Avem specialiști care fac doar orbită și apoi chirurgi care fac doar estetică oculofacială. Scopul congresului și dorința mea a fost de a sensibiliza medicii tineri oftalmolgi să se orienteze spre această supraspecializare.
Diferența majoră în țările anglo‑saxone este că există această formare. În România, din păcate, nu avem fellowhipuri în domeniu, suntem foarte la început. Eu am avut șansa să fiu format în SUA. Am plecat acum 20 de ani, m-am întors de cinci ani și mi-am făcut rezidențiatul, doctoratul și supraspecializarea în SUA. Sper ca pe viitor să avem și în România un program de fellowship.
Ați revenit permanent în România?
Sunt foarte puțini medici care lucrează doar într‑un anumit centru. Și în SUA și în Franța toți lucrăm în mai multe centre și în mai multe țări, în special acum, când este extrem de ușor de călătorit. În urmă cu cinci ani de zile, lucram în cinci țări diferite în același timp. Acum lucrez două săptămâni în SUA, în Miami, două săptămâni în București. Familia mea este în București, de aceea mi-am și dorit să vin, pentru a-i vedea mai des.
Ce reprezintă acest eveniment pentru comunitatea medicală din România, faptul că se organizează pentru prima dată la București Congresul de Chirurgie Oculoplastică?
Ne dorim să fie o sensibilizare a medicilor privind această supraspecializare. Să se gândească la faptul că le poate oferi satisfacții profesionale. Sigur că necesită sacrificii – un an, doi de fellowship pentru care trebuie să meargă într-o altă țară.
În România, aveți un rol în formarea noii generații de medici oftalmologi?
Timp de șase ani am prezentat în fiecare an la Congresul de Oftalmologie de la Sinaia; de asemenea, am rezidenți care lucrează cu mine o săptămână, două pe lună; unii au terminat deja, unii pleacă acum la fellowship în străintate.
Credeți că România ar trebui să transforme într-un avantaj faptul că mulți medici români s-au pregătit în afara țării și au ajuns la un nivel foarte înalt, încercând să-i aducă din când în când pentru a practica și în România?
Categoric! Am văzut asta la spanioli și italieni. Pentru că nu au avut o școală care să le asigure supraspecializări și un nivel înalt de pregătire, au fost nevoiți să plece să se formeze, majoritatea în SUA, și au venit cu un nivel superior școlilor europene în domeniul oculoplastiei.
Formarea medicilor români – o necesitate în oculoplastie
În România ce ne lipsește? Pregătirea personalului? Bănuiesc că sunt foarte puțini medici care operează. Tehnologia?
Sunt foarte puțini medici care operează, dar tehnologia este exact aceeași. Aparatele și tehnologia pe care o aveam în SUA e aceeași cu cea din România. Problema este de formare a medicilor, iar oculoplastia este cea care a rămas foarte în urmă în oftalmologie – nu a existat o școală, persoane interesate care să predea mai departe.
Eu operez la două clinici – la Clinica Oftapro și la Centrul ProVita. Cam în 30% din cazuri fac intervenții pro bono.
Știu că ați și călătorit foarte mult în acest scop, în Nepal, Cambodgia, India.
Mi-am dat seama după ce am făcut aceste lucruri că nu trebuie să mergi foarte departe ca să faci intervenții pro bono. Dacă ne uităm în dreapta și în stânga ne dăm seama că în fiecare zi poți să faci o groază de lucruri bune; atât în România, cât și în SUA – sunt pacienți care nu au posibilități. În SUA sunt pacienți care nu au asigurare sau nu au acte și au nevoie de ajutor.
Există o diferență de patologie în funcție de zona lumii în care ați mers să faceți intervenții?
Absolut. Chiar de la o zonă la alta în aceeași țară. Patologiile de căi lacrimale sunt foarte frecvente în zonele uscate. Am locuit în Salt Lake City, în SUA, dar și în Spania, unde era foarte uscat. În zonele umede sunt mai puțin frecvente. În România sunt destul de frecvente, poate nu la fel ca într-o zonă deșertică, dar sunt frecvente din cauza uscăciunii și a prafului. Poluarea afectează foarte mult fosa nazală și produce patologii de căi lacrimale. Problemele de căi lacrimale apar la orice vârstă – la copii, la nou-născuți. Cam 3% dintre nou născuți nu au canalul lacrimal deschis, se deschide în primul an de viață. La 10% dintre ei nu se deschide și trebuie să facem o mică intervenție chirurgicală să o deschidem. Se rezolvă foarte ușor până la vârsta de un an, apoi e mai complicat. La fel și la adult – dacă ai obstrucție de căi lacrimale care nu este operată la timp poate duce la un abces care poate invada ochiul creierul și poate fi fatal. Orice problemă a ochilor trebuie rezolvată. De asemenea, tumorile ochiului țin de chirurgia oculoplastică; atât la copii cât și la adulți sunt foarte multe tumori care afectează cavitatea ochiului și pot duce la orbire, la metastaze, dar pot fi tratate foarte eficient în faza incipientă.
Îmbinarea estetic‑funțional, o provocare
Ce ne puteți spune despre intervențiile în scop estetic? A crescut numărul lor?
Orice persoană de orice vârstă vrea să arate bine, mai puțin obosită, mai tânără. Chirurgia plastică oculofacială adresează toate problemele estetice ale feței – formarea profesională din SUA implică toate tipurile de lifting ale feței, tratamente cu acid hialouronic, laser, etc. Orice pacient, indiferent dacă vine pentru o problemă funcțională, medicală, își dorește să arate mai bine după operație. E domeniul în care e cel mai greu de făcut diferența între estetic și funcțional. Nici o persoană care vine pentru o problemă estetică nu se așteaptă ca fața sau pleoapele să funcționeze mai prost după operație. Cei care vin pentru o problemă funcțională – o pleoapă căzută, niște pleoape laxe, sprâncene căzute – vor să arate mai bine. Este o graniță extrem de fină între estetic și funcțional în chirurgia oculoplastică.
O pleoapă căzută poate să blocheze câmpul vizual, axul vizual, poate să afecteze calitatea filmului lacrimal, ochiul să fie uscat, să lăcrimeze. Este extrem de greu de separat, chiar și la un copil. La un copil cu o pleoapă căzută care nu e corectată ochiul nu se dezvoltă, vederea nu se dezvoltă; părinții și chiar și copilul sunt foarte afectați de problema estetică, chiar mai mult decât de faptul că nu vede.
Cât costă o astfel de operație în scop estetic?
Depinde. O blefaroplastie superioară în România costă între 1.000 și 2.000 de euro, mult mai puțin decât în străinătate. Sunt foarte multe intervenții în plus față de blefaroplastie care se pot face – liftinguri de sprâncene, liftinguri faciale. Fiecare pacient trebuie evaluat individual și, în funcție de ce are nevoie, trebuie propus un plan terapeutic optim. În România, toate salariile sunt mult mai mici, mulți pacienți nu își pot permite astfel de intervenții. În SUA, foarte multe dintre aceste operații sunt plătite de asigurări. Și din punctul de vedere al sistemului medical, costurile operațiilor sunt mai mici în România decât în SUA.
Deși România are avantajul de a avea medici educați în străinătate, cu experiență, înțeleg că ați avut probleme când a venit vorba să reveniți în țară pentru a practica…
Din păcate, este foarte multă birocrație și multă politică în medicină. Când am vrut să revin în România în 2010, mi s-a spus că nu este niciun fel de acord între SUA și România si diplomele nu pot fi echivalate, și atunci a trebuit să lucrez doi ani în Franța și prin acordurile UE să îmi echivalez apoi studiile în toate țările din UE – ceea ce mi se pare complet aberant, pentru că am făcut eforturi și sacrificii foarte mari să am pregătirea pe care o am și când am vrut să revin să fac ceva pentru țara în care m-am născut, unde am familie, mi s-a spus că nu au nevoie de specialiști formați în SUA pentru că școala românească este mult mai bună. Din fericire, s-au rezolvat, dar am și alți colegi care și-au dorit să vină ca mine, să lucreze din când în când, și nu pot pentru că nu au echivalări. Situația continuă și nu cred că se va schimba prea curând.
Ce putem împrumuta de la sistemele din străinătate?
În primul rând, trebuie lăsați medicii care s-au specializat în străinătate la școli mult mai avansate să vină și să-i învețe la rândul lor pe tinerii care vor să se supraspecializeze. Nevoia este enormă, sunt pacienți pentru toată lumea, nu este problema de concurență, dar acești pacienți nu sunt îndrumați, li se spune că nu există tratament, că nu există soluție, ceea ce este aberant. Trebuie să formăm supraspecialiști, apoi trebuie să informăm medicii care trimit pacienții la supraspecialiști și, în al treilea rând, trebuie instruiți pacienții privind existența supraspecialiștilor.
Spitalele de stat: dotare foarte bună, colaborare limitată între medici
Care este situația în spitalele de stat din România?
Am operat și în spitalele de stat, sunt invitat să ajut cu cazurile dificile. Din punct de vedere al dotării, situația este foarte bună, din punctul de vedere al organizării mi s-a părut excepțional, aproape la fel de bine ca în SUA, însă problema rămâne de specialiști și de colaborare între specialități. Este foarte puțină colaborare între medici. Asta e, poate, diferența cea mai mare. Pe lângă faptul că există formarea în domeniu prin supraspecializări, există și colaborare între medici, își trimit pacienți unul altuia. Medicul nu spune niciodată pacientului că nu se poate face nimic. Acesta este și scopul congresului – pe de o parte să încurajăm medicii să se formeze în domeniu, pe de altă parte să îi informăm că există soluții pentru pacienți.
Medicina nu e o știință precisă
Dați-ne câteva exemple de intervenții mai dificile realizate de dvs.
Tratez tot timpul tumori perioculare, orbitale, de pleoape. Medicina nu e o știință precisă. Poți să faci cea mai bună operație din viața ta, tehnic vorbind, și rezultatul să fie catastrofal, sau să ai o operație care a avut o groază de complicații, a mers foarte prost și după aceea să ai un rezultat senzațional. Lucrăm cu țesuturile pacientului și fiecare pacient e diferit. Surprize apar când nu te aștepți – când te aștepți să fie complicat, de obicei e mult mai simplu, iar când te aștepți să fie simplu, apar complicații. Depinde foarte mult de starea pacientului, de țesuturile lui, de modul în care urmărește instrucțiunile post-operatorii. Noi facem tot ce putem în orice situație, dar sunt foarte multe elemente care contribuie la succesul unei intervenții. Din fericire, în chirurgia oculoplastică, în 99% din cazuri rezultatul este excepțional; sunt și cazuri în care rezultatul nu este cel dorit, însă întotdeauna se poate trata. În medicină, nimic nu este fără risc. Am avut cazuri extrem de dificile, pacienți care și‑au pierdut ochiul prin accidente stupide, cum ar fi explozia unei artificii, însă în fiecare caz s-a putut ajunge la un rezultat satisfăcător cu multă perseverență, multă muncă.
Ați remarcat o anumită patologie la pacientul român?
Patologiile care ajung la mine foarte frecvent pentru că nu sunt multe opțiuni în România sunt afecțiunile de orbită, tumori ale orbitei, orbitopatia tiroidiană – pacienți care au ochii ieșiți din orbită ca urmare a unei tulburări tiroidiene; acești pacienți pot să ajungă la orbire, au vedere dublă, ochii ieșiți, uscați, roșii, care lăcrimează, un aspect extrem de inestetic. Mulți dintre acești pacienți au nevoie de decompresie de orbită, ochii trebuie repoziționați înapoi în orbită și ar trebui mărită cavitatea ochiului, ceea ce se face prin incizii foarte mici. Aceasta este una dintre evoluțiile chirurgiei oculoplastice în ultimii 30 de ani; înainte se făceau niște intervenții maxilofaciale care durau ore, azi se fac niște intervenții foarte simple fără cicatrice în pliul pleoapei și se poate decomprima orbita ca ochiul să intre înapoi, să poată funcționa și să arate normal. La mulți dintre acești pacienți boala este stabilă, însă trebuie făcută o reconstrucție funcțională și estetică. Acesta e un exemplu clasic de boală unde e foarte greu de făcut distincția între funcțional și estetic.
Fellowship în oculoplastie în România
Care sunt planurile dvs pentru următorii ani?
Îmi place foarte mult să lucrez în mai multe țări pentru că nu mă plictisesc niciodată și nu mai simt nevoia să îmi iau vacanță de când călătoresc tot timpul – sunt mereu într-o mini vacanță de lucru, însă mi-aș dori să încep un fellowship pentru rezidenții români, astfel încât să nu mai fie nevoie să plece în străinătate pentru supraspecializare. Eu voi fi mentorul, dar va trebui să-l validăm prin Societatea Europeană de Chirurgie Oculoplastică. Am început deja de anul acesta un examen european de supraspecializare în chirurgia oculoplastică; pentru a da acest examen, trebuie să ai cel puțin un an de formare în domeniu. Îmi doresc ca și medicii oftalmologi români să îmbrățișeze această supraspecializare și să poată da examenul european.
Pentru moment, am rezidenți care vor merge la supraspecializare în străinătate și când termină pot să dea examenul, însă când vom avea un fellowship în România nu va mai fi nevoie de deplasarea în străinătate, vor putea da acest examen cu practica din România. Va fi un felloswhisp în privat, unde lucrez. În următorii de doi-trei ani ar trebui să avem toate necesitățile pedagogice și toate aprobările de la Societatea Europeană ca să îl putem începe. În mod normal, în străinătate, există o bursă pentru susținerea financiară a acestor medici care se supraspecializează, trebuie să găsim o modalitate prin care să le dăm un salariu.
Care estimați că este deficitul de chirurgi oculoplasticieni în România?
E nevoie de un chirurg oculoplastician la 150.000 de români. Asta înseamnă cam 120 la 20 de milioane. În România, probabil ne numărăm pe degetele de la o mână, iar cei care fac numai chirurgie oculoplastică suntem mult mai puțini. Avem oculoplasticieni și în alte zone din țară, nu doar în București, dar nu fac doar oculoplastie, ci și oftalmologie generală. Ca să poți să fii la vârf în acest domeniu trebuie să faci doar asta. O să se ajungă și acolo, dar trebuie parcurse niște etape.
Prof. dr. Dan Georgescu
Dr. Georgescu este certificat de către Bordul American de Chirurgie Estetică Facială (American Board of Facial Cosmetic Surgery), Bordul American de Oftalmologie (American Board of Ophthalmology) și este Fellow al: American Academy of Cosmetic Surgery (AACS), American Society of Ophthalmic Plastic and Reconstructive Surgery (ASOPRS) și European Society of Ophthalmic Plastic and Reconstructive Surgery (ESOPRS).
După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, dr. Georgescu și-a făcut Doctoratul în Neuroscience la Yale University și UT Southwestern Medical Center în Statele Unite, urmat de Specializarea în Oftalmologie la John Moran Eye Center, University of Utah și supra-specializare (Fellowship) în Chirurgie Plastică Oculofacială la Center for Facial Appearances cu Prof. Richard Anderson. După terminarea studiilor, a fost numit Assistant Professor of Oculofacial Plastic Surgery la John Hopkins Medical Center, Baltimore.
În prezent, este Profesor de Chirurgie Plastică Oculofacială la Nova Southeastern University în Miami și lucrează în privat atât în București, cât și în Florida.
