Care sunt principalele schimbări asupra modului în care este văzut creierul?
Există în ceea ce privește studiul creierului o orientare reducționistă și una integralistă. Și eu și colegii mei, medici, am învățat despre creier la nivel structural – tracturi, localizările unor funcții corticale, traseele nervilor… Ce s-a schimbat e că posibilitățile de investigație, urmare a dezvoltării tehnologiei, s-au dezvoltat în mod deosebit. Creierul este conceput tot mai mult ca un sistem unitar. Repartizarea unor funcții pe anumite zone din creier a mai diminuat ca importanță. Nu pot fi excluse – zona occipitală e pentru senzația vizuală, iar cea temporală pentru cea auditivă, dar sunt numai zone primare, doar de intrare sau centri motori, precum centrii vorbirii. Senzația vizuală sau semnificația ei cuprinde, de fapt, tot creierul, tot așa cum vorbirea sau, mai bine zis, sensul vorbirii implică memoria acumulată anterior.
Un al doilea aspect în cercetarea creierului se referă la abordarea fenomenologică. Fenomenul gândirii, memoria, conștiința, elaborarea de concepte șamd. nu pot fi materializate, previzionate, evidențiate, așa cum evidențiezi activitatea unui neuron sau a unui grup de neuroni. Cel mult, se pot identifica procesele electrochimice care însoțesc aceste funcții. De aici rezultă posibila dimensiune cuantică a funcționării creierului. Este posibil ca aceste conexiuni aproape simultane declanșate de un anumit stimul să se realizeze la nivel cuantic. De altfel, în urmă cu câțiva ani, am susținut un curs despre dimensiunea cuantică a conștiinței. Această comunicare între elementele creierului – pe care unii cercetători o susțin – este posibil să fie realizată la nivel de câmp electromagnetic. Un posibil argument pentru susținerea acestor mecanisme este înregistrarea electroencefalogramei și electrocardiogramei prin care se înregistrează un fel de “umbră” a manifestărilor ionice membranare ce se produc la nivelul celulelor creierului și inimii și care se deplasează ca un câmp electromagnetic în spațiul corpului nostru.
De-asta ne dăm seama când cineva ne privește din spate.
Este un alt aspect, dar nu este exclus. Electroencefalograma și electrocardiograma nu înregistrează variația de potențial al membranelor celulare, ci variația câmpului generat de potențialul electric. Dacă acel câmp pe care noi îl înregistrăm ajunge de la creier, respectiv inimă, la locul unde sunt plasați electrozii, înseamnă că se deplasează. Ne putem pune întrebarea: Oare se oprește acolo?! Până unde merge?! Extrapolând la creier, putem spune că gândul este, de fapt, un câmp electromagnetic. Dacă este așa, ne putem întreba: dacă câmpul electromagnetic produs de interacțiunea electrochimică la nivelul neuronilor se deplasează la nivelul pielii capului, unde sunt plasați electrozii – câmp care, de fapt, se deplasează în tot corpul, dar fiind de mai mică intensitate nu se înregistrează uzual – acest câmp electromagnetic până unde ajunge?! Se oprește la nivelul pielii sau pleacă mai departe?! Studenților mei le spun că pleacă în eternitate. Am putea spune că gândul e o realitate fizică, o variație de câmp electromagnetic care, conform legilor fizice, are șanse să dăinuiască foarte mult.
W. Heisenberg, unul dintre marii fizicieni ai secolului trecut, susține: “Cel mai mic gând pătrunde până în ultimul colț din univers”, iar Acad. A. Țugulea afirmă în lucrarea sa, “Câmpul electromagnetic?” Ed. Agir, 2011: …“datorită câmpului electromagnetic, fiecare cută a fiinţei noastre este pătrunsă de toate melodiile care se cântă pe Pământ, ba şi de şoapte din afara lui, rostite poate cu miliarde de ani în urmă”.
Revenind la noi aspecte ale cunoașterii creierului, după ce am vorbit de creierul ca întreg și de dimensiunea sa cuantică, un alt element este plasticitatea cerebrală sau neuronală, în ultimul timp tot mai bine documentată. Este o adaptare a structurii și funcțiilor creierului în raport cu natura stimulilor pe care îi primește și îi prelucrează. Dacă un individ de la o vârstă foarte tânără cântă la pian sau la vioară, creierul acelei persoane va prezenta elemente structurale și de conectare diferite față de cei care nu au practicat această activitate. Sunt studii făcute pe gemeni univitelini care au fost, prin forța lucrurilor, separați. S-au constatat diferențe semnificative în raport cu mediul de viață în care a trăit fiecare individ.
Cu alte cuvinte, creierul nostru este un sistem cu care ne naștem, cu o potențialitate extraordinară de dezvoltare. Dacă este solicitat și într-un mod inteligent, poate obține performanțe cu totul și cu totul deosebite. În situația în care un copil se dezvoltă într‑un mediu sărac în informație sau monoton, de exemplu într-o familie de surdo-muți, și dacă nu vine în contact cu alte persoane, nu va vorbi niciodată sau va realiza o vorbire foarte deficitară în urma unui efort și antrenament susținut.
Există, pentru principalele funcții ale creierului, o serie de ferestre de oportunitate, în care se dezvoltă un anumit comportament – mersul, învățarea limbii materne sau a limbilor străine. Creierul e un sistem foarte dinamic și funcționarea, dezvoltarea și structurarea lui depind de factorii cu care vine în contact. Mediul dezvoltă creierul – acest lucru este neglijat, inclusiv în educație, sau chiar este exploatat în mod negativ. În civilizația actuală există o tendință tot mai vizibilă de minimizare sau de schimbare a criteriilor ce conferă valoare ființei umane.
Revenind la principiile cunoașterii creierului, cred că aspectul cel mai important – susținut de către oameni de știință de mare probitate profesională, dăruiți cercetării și cunoașterii, inclusiv de laureați Nobel – este necesitatea abordării creierului atât din perspectiva reducționistă, care se predă încă în instituțiile educaționale, inclusiv în medicină, cât și din perspectivă holistică sau fenomenologică. Înseamnă integrarea creierului ca sistem, integrarea creierului în raport cu organismul și integrarea creierului și organismului în mediul natural în care trăiește individul. Și, cel mai recent domeniu, care a cucerit interesul cercetării științifice, este mintea și conștiința. Dacă verificăm într-una din cele mai importante baze de date de cercetare biomedicală internațională – PubMed – termenul de “consciousness” (conștiință) obținem numărul articolelor științifice care au acest cuvânt cheie – 43.311. Numai în 2019 sunt 1.175 articole pe această teamă. Este un domeniu foarte important și de interes. Chiar dacă se ține cont de faptul că în literatura științifică vestică, limita dintre semnificația termenilor “conștiență” și “conștiință” din limba română nu este suficient de bine conturată, interesul pentru cercetarea acestui domeniu este de prim rang.
Animalele au conștiință?
Da, sigur că au, numai că gradul de complexitate sau de cuprindere este mult mai redus.
Le mai mâncăm?!
Eu am învățat până acum că toate lucrurile trebuie să fie în armonie. Lanțul trofic e o noțiune firească și necesară. Cu excepția omului, toate animalele consumă cât le este necesar. Omul consumă excesiv și, mai ales unii, depozitează cât nu pot să consume, și mă refer aici nu numai la depozitele de alimente, ci și la ceea ce reprezintă valoarea materială. În principiu, nu aș condamna leul că mănâncă o gazelă, și nici omul că mănâncă un porc. Ideea este de a păstra echilibrul. Lucrurile, după părerea mea, nu pot fi armonizate decât prin mintea armonioasă a individului sau a societății, în final.
Sunteți autor a 12 cărți, aveți zeci de articole publicate în reviste ISI, care au fost principalele dvs. proiecte de cercetare și care au fost concluziile?
În cercetare am trecut prin mai multe etape – în primul rând documentare și cunoaștere. După ce am asimilat suficiente cunoștințe, am început să selectez întrebările ale căror răspunsuri puteam să le urmăresc în laborator, prin cercetare. Un prim domeniu – o primă întrebare la care am avut acces, din multe – pe care l-am urmărit în laboratorul de neuroștiințe al UMF “Carol Davila” a fost legat de dispariția sau supresia activității electroencefalografice (EEG), în cazul morții; acesta fiind chiar un criteriu de declarare a morții cerebrale. Am urmărit aplatizarea undelor electroencefalografice în condițiii de ischemie – oprirea circulației sângelui printr-un model de ischemie dezvoltat în acest laborator, pe șobolan, înregistrând simultan electroencefalograma. Implicația medicală era accidentul cerebrovascular. Noi am dezvoltat în principiu ischemia generală, dar am avut și modele de ischemie locală. Am studiat comparativ aplatizarea și revenirea undelor EEG în condiții de ischemie/reperfuzie și hipoxie prin controlul aportului de aer. Primul studiu a fost publicat în 1993.
După studiul ischemiei am trecut la studiul mecanismelor de protecție față de ischemie, așa-numit proces de precondiționare, care este important din punct de vedere clinic. Am realizat ischemii de scurtă durată, repetate. După care am venit cu o ischemie comparabilă cu cea care duce la aplatizarea EEG. Și am dovedit că ischemiile mici, repetate, cresc rezistența creierului la ischemia generală. Creierul “se perfecționează”.
Nivelul următor în cercetare?
După fenomenul de precondiționare pe creierul întreg, viu, am trecut la cercetarea acestor procese, în special, în culturi de celule și secțiuni de creier supuse hipoxiei, pentru a identifica mecanisme chimice și, în ultimul timp, mecanisme epigenetice.
Concluzia care a fost?
După identificarea mecanismelor biochimice implicate în aceste condiții experimentale, s-au urmărit diferite strategii preventive sau terapeutice de apărare a creierului nou-născutului în condiții de hipoxie. Fenomenele de hipoxie sau de ischemie și hipoxie sunt frecvente la naștere. Am încercat studii experimentale pe această temă – pe animale – și am urmărit creierul ulterior și în condiții de naștere în spital, în colaborare cu o clinică universitară; în special mecanismele care pot crește rezistența la hipoxie și ischemie perinatală.
Cum se poate?
Sunt medicamente care se pot administra; noi am lucrat pe oxitocină. Articolele sunt publicate. Am publicat un material despre modificările la rezistența la asfixie a copilului în raport cu dieta mamei, avem un articol publicat în Neonatology în 2018 care arată vulnerabilitatea celulelor hipocampice la copil în raport cu alimentația mamei. Am studiat în special aportul de grăsimi.
Care este rolul creierului în vindecare? Cum ar trebui aplicat prin mijloace concrete?
Primul principiu, pe care îl aplic în propria mea viață, este prevenirea bolii. Creierul, mintea, de fapt cunoașterea este cel mai important factor de sănătate. Din păcate cunoașterea integrativă este tot mai redusă, tot mai restricționată și tot mai falsificată.
În al doilea rând, în eventualitatea contactării unei boli – o răceală, să spunem – aceasta nu trebuie neapărat tratată într-un mod negativ. Aceste stări infecțioase au și o parte bună, ne dezvoltă imunitatea. Lumea intră în alertă și, de cele mai multe ori, perturbă evoluția unui proces – în mod normal organismul are metodele lui de vindecare, dar prima condiție este să respecți niște principii legate de cunoașterea acestui proces. Din păcate, nici medicii nu mai sunt conștienți de acest lucru și se apelează imediat la tot felul de medicamente și mai ales la antibiotice care, de multe ori, au mai multe consecințe nefavorabile decât favorabile, pentru că perturbă o serie de mecanisme biologice care se stabilesc între organismul nostru și microbiom, de exemplu. Este o zonă absolut fantastică, de care puțină lume este conștientă. Dacă verificăm pe PubMed constatăm că sunt 56.000 de articole despre microbiom. Prin intervenția terapeutică neinteligentă poți face mai mult rău – blochezi și sistemele proprii. Iar cunoașterea intervine în vindecare.
Desigur, sunt boli cronice pe care le dobândim în principal în urma factorilor din mediul extern – de muncă, de viață, dar elementul cel mai important care, în opinia mea, influențează starea de sănătate, toată fiziologia organismului, este aportul alimentar.
Mâncăm prea gras, prea prelucrat, cum?!
În primul rând omul este o ființă naturală, biologică și aportul de energie și substanțe nutritive ar trebui să fie în același registru – natural. Din păcate, alimentația se bazează pe prelucrarea alimentelor – asta înseamnă distrugerea principiilor vitale. Noi încă nu știm ce e viața, dar în mod cert prin preparare sunt afectate. Apoi, foarte multe produse alimentare nu mai sunt produse naturale, ci artificiale, sintetizate în laborator. Al treilea factor se referă la modificarea inclusiv a produselor naturale, pentru că activitatea umană, în complexitatea ei, schimbă compoziția apei, aerului și solului. Insecticidele ajung în propriul nostru corp. Toate aceste elemente, în final, depind de cunoaștere, de mintea noastră.
Trei măsuri utile pentru îmbunătățirea sistemului medical?
Cred că cea mai importantă măsură este regândirea ființei umane, din punct de vedere biologic și din punct de vedere al locului și rolului ei în acest univers în care trăim. De aici aș pleca. Apoi, din aceasta aș deduce fenomenul de empatie și compasiune. Și a treia măsură ar fi utilizarea tratamentului în folosul pacientului.
Ce ar trebui să știe medicii despre creier, și eventual să le transmită pacienților lor?
Mulți știu, dar nu le convine. Cum ar putea fi interpretată de un coleg urarea mea: Să ai cât mai puțini pacienți?! Aici e cheia de boltă a medicinei.
Un bob de bucurie pe zi
„Ne putem îmbunătăți viața și sănătatea căutând activ un motiv de bucurie în fiecare dimineață. Ideea este să conștientizezi bucuria, să o cauți. Pentru că noi am uitat să ne bucurăm și să ne minunăm. Și minunarea poate fi un motiv de bucurie. Oamenii care ajung la un anumit nivel de cunoaștere ocolesc momentele de supărare, privesc lucrurile într-un context integralist. Te gândești întotdeauna că nu există rău fără bine și bine fără rău.”
