Protocol de colaborare semnat între Academia de Științe Medicale și Academia Națională de Medicină din Franța

0

Academia de Științe Medicale a României și Academia Națională de Medicină din Franța, reprezentate de președinții celor două instituții academice, prof. Irinel Popescu și prof. Andre – Laurent Parodi, au semnat un protocol de colaborare menit să dezvolte la un nivel superior relațiile bune bilaterale tradiționale. În cadrul aceluiași eveniment, desfășurat pe 17 octombrie la București, prof. Andre – Laurent Parodi a primit titlul de membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România.

“Acest protocol înseamnă posibilitatea de a continua în mod organizat relațiile tradiționale de prietenie și colaborare dintre medicina franceză și medicina românească. Ele au o tradiție de peste 100 de ani. În epoca modernă, în afara unor reuniuni comune, extrem de importante pentru că au abordat subiecte de maximă actualitate, și care s-au desfășurat și la București și la Paris, mai ales în 2007, avem în vedere o serie de schimburi științifice care privesc mai ales generația tânără între România și Franța, intermediate de cele două academii, avem în vedere publicații comune, articole comune, teme comune pe care să le abordăm. Aș spune că odată semnat protocolul de colaborare vor avea loc întâlniri mai dese și vom găsi, cu siguranță, și alte forme de colaborare”, a declarat prof. Irinel Popescu.

Crearea unui cadru instituțional de colaborare între cele două academii va avea efecte benefice asupra medicinei românești, a apreciat prof. Irinel Popescu, pentru a fi “mai bine inserată” în medicina europeană și internațională.

Primul proiect comun se referă la dezbaterea rolului academiilor în viața științifică, culturală, economică a societății contemporane. Franța are, sub cupola unei instituții comune, Institut de France, mai multe academii care guvernează viața științifică franceză. “Există mai multe academii, inclusiv pe anumite specialități, de exemplu Academia de Chirurgie, al cărei membru am onoarea să fiu”, a punctat prof. Irinel Popescu.

O a doua temă care ar urma să fie abordată e legată de o viziune globală asupra patologiei, în care patologia umană se intrică cu cea animală și chiar cu cea a plantelor. “În congresul care începe mâine, am să prezint problema xenotransplantului, adică a transplantului de organe de la animal la om. Este unul din domeniile în care medicina umană și cea veterinară se întâlnesc”, a mai spus prof. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat reușit din România, în anul 2000.

Prof. Andre – Laurent Parodi este profesor de patologie veterinară, absolvent al Școlii Naționale Veterinare din Alfort, cu specializări în microbiologie și imunologie la Institutul Pasteur. La începutul acestui an a fost ales președinte al Academiei Franceze de Medicină.

În perioada 18 – 20 octombrie, la București a avut loc prima conferință internațională de medicină comparată, în cadrul căreia personalități de marcă ale medicinei umane și veterinare din România, dar și din Franța, Italia și Ungaria, au prezentat numeroase studii și lucrări pe domenii științifice de graniță, studii comparative în medicina umană și veterinară, pentru înțelegerea mai profundă a mecanismelor biologice încă ascunse cunoașterii umane. Conferința a fost prezidată de prof. dr. Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române şi membru titular al AŞM, secondat de prof. dr. André-Laurent Parodi şi prof. dr. Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române.

Evenimentul din acest sfârşit de săptămână se bucură de participarea a numeroase personalităţi ale medicinii şi ale medicinii veterinare româneşti.

Protocol de colaborare între Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Academia Medicală din Franţa

Protocolul semnat între Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Academia Medicală din Franţa înseamnă posibilitatea de a continua în mod organizat relaţiile tradiţionale colaborare între medicina română şi cea franceză, a declarat miercuri seara preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, prof. dr. Irinel Popescu.

Medicul a afirmat că această colaborare are o tradiţie de peste 100 de ani şi de-a lungul timpului s-a manifestat în diverse moduri.

“În epoca modernă, în afara unor reuniuni comune, extrem de importante, pentru că au fost abordate subiecte de maximă actualitate(…) , avem în vedere o serie de schimburi ştiinţifice care privesc mai ales generaţia tânără, între România şi Franţa, intermediate de cele două academii, avem în vedere publicaţii comune, articole comune, teme comune pe care să le abordăm. Aş spune că odată semnat protocolul de colaborare vor avea loc întâlniri mai dese între reprezentanţii celor două academii şi în cursul acestora se vor găsi cu siguranţă şi alte forme de colaborare”, a afirmat preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale Române cu ocazia semnării protocolului. El a arătat că trăim o epocă a globalizării, în care fiecare doreşte să contribuie cu câte ceva în domeniul în care activează şi în care, de cele mai multe ori, nimeni nu poate spune tot. Referindu se la proiecte, prof. dr. Irinel Popescu a spus că primul dintre ele se referă la o dezbatere, la care s-a decis abordarea rolului academiilor în societatea contemporană. O a doua temă se referă la o viziune globală asupra medicinei, în care patologia umană se îmbină cu cea a animalelor.

“În Congresul care începe joi şi la care va participa şi prof. dr. Parodi, voi prezenta problema xenotransplantului, asta înseamnă transplantul cu organe de la animal la om. Este unul din acele domenii , în care medicina umană şi medicina veterinară se întâlnesc. Chiar şi patologia plantelor poate avea influenţe asupra medicinei umane, o astfel de viziune globală şi integrată a medicinei constituie un alt subiect pe care vrem să-l abordăm”.

La rândul său, preşedintele Academiei de Medicină Franceze, prof. dr. Andre-Laurent Parodi, a făcut referire la tradiţia existentă în relaţiile dintre cele două ţări, la colaborarea în plan ştiinţific şi şi-a exprimat speranţa continuării colaborării dintre cele două foruri ştiinţifice. Prof. dr. Parodi a arătat că este medic veterinar “şi confraţii mei m-au ales preşedintele Academiei Medicale Franceze ca o dovadă a consideraţiei faţă de medicina veterinară”. În cadrul aceluiaşi eveniment, preşedintelui Academiei Naţionale de Medicină din Franţa, prof. Andre-Laurent Parodi i-a fost conferit titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. AGERPRES

 

Preşedintele Academiei Franceze de Medicină, prezent la Bucureşti

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 25 Octombrie 2012

Miercuri, 17 octombrie a.c., la Bucureşti, în cadrul unei ceremonii festive conduse de dl prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, i-a fost acordat titlul de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale dlui prof. dr. André-Laurent Parodi, preşedintele Academiei Naţionale de Medicină a Franţei. După votul Adunării generale AŞM din aprilie, prin care preşedintele instituţiei omologe din Franţa devenea membru de onoare, prezenţa profesorului Parodi la Bucureşti poate însemna şi un reviriment în relaţiile dintre cele două instituţii, care au avut o bună colaborare şi anterior, prin organizarea de sesiuni ştiinţifice comune, la Bucureşti şi la Paris. O colaborare din care AŞM, academismul în general ar avea de câştigat, mai ales că statul român s-a derobat de susţinerea financiară a unei instituţii pe care, dimpotrivă, ar trebui să o protejeze şi să o implice în designul sistemului de sănătate din ţara noastră.

Născut în 1933, prof. dr. André-Laurent Parodi a absolvit cursurile Şcolii Naţionale Veterinare din Alfort, urmând apoi cursuri de microbiologie şi imunologie la Institutul Pasteur, ulterior obţinând şi diplomă în histologie şi citologie. În 1967, a devenit profesor de patologie veterinară, profesor consultant din 2001. Profesorul Parodi a fost ales, pentru un mandat de un an, preşedinte al Academiei Franceze de Medicină. La preluarea funcţiei, în primele zile ale acestui an, declara pentru portalul egora.fr: „Doresc ca Academia să fie mai vizibilă, mai ascultată. Este o datorie şi voi depune toate eforturile pentru ca audienţa noastră să crească, nu doar pe plan naţional, ci şi internaţional. Trebuie să ne apropiem şi de alte societăţi savante“. Iată că premisele sunt optime pentru cele două academii de medicină, română şi franceză.

În perioada 18–20 octombrie a.c., la Bucureşti, sub egida Academiei Române, are loc prima conferinţă internaţională de medicină comparată, prezidată de dl prof. dr. Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române şi membru titular al AŞM. De asemenea format ca medic veterinar, dsa este secondat la conducerea reuniunii de dnii prof. dr. André-Laurent Parodi şi prof. dr. Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române. Evenimentul din acest sfârşit de săptămână se bucură de participarea a numeroase personalităţi ale medicinii şi ale medicinii veterinare româneşti.

 

Academia de Stiințe Medicale a României va colabora cu Academia Națională de Medicină a Franței

Articol | 16. Octombrie 2012 – 18:32

Miercuri, 17 Octombrie, începând cu ora 20.00, la Casa Oamenilor de Știință va avea loc semnarea  protocolului de colaborare între Academia de Științe Medicale din România și Academia Națională de Medicină a Franței.

Documentul va fi semnat de președinți celor două instituții,  prof. dr. Irinel Popescu și, respectiv, prof. dr. Andre-Laurent Parodi.

Ca urmare a incheierii acestui protocol de colaborare vor fi organizate manifestări științifice cu participarea membrilor celor doua instituții in cadrul carora vor fi prezentate ultimele noutati in domeniul medical.
De asemenea, in cadrul aceluiasi parteneriat, specialistii din cele doua tari vor face schimb de experienta, cunostinte si exemple din practica curenta. Mai mult, medicii si cercetatorii din acest domeniu vor avea ocazia de a realiza de acum inainte cercetari in comun, studii clinice si proiecte.

Colaborarea dintre cele doua institutii a inceput cu mai multi ani in urma. In 2007 au avut loc mai multe simpozioane comune pe teme medicale de actualitate in Romania si in Franta.

In cadrul aceluiasi eveniment, presedintelui Academiei Nationale de Medicina din Franta, prof. Andre-Laurent Parodi i se va conferi titlul de membru de onoare al Academiei de Stiinte Medicale din Romania.

About Author

Medica Academica

Comments are closed.