Specialişti din România, Austria, Olanda și Germania au dezbătut, la începutul lunii decembrie, la Viena, cele mai noi tendinţe privind transplantul de organe. Concluziile au subliniat nevoia de a creşte numărul de donatori, de dezvoltare tehnologică – în special în ceea ce priveşte tratamentul medicamentos –, precum şi necesitatea de colaborare între centrele de transplant.
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, Romtransplant, Institutul Clinic Fundeni, Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic, împreună cu Tarus Media au organizat, la începutul lunii decembrie, la Viena, cea de-a 6-a ediție a conferinţei “Danubian Transplant Symposium”. Peste 150 de specialişti, asistente ATI şi medici chirurgi au participat la dezbateri. ES Silvia Davidoiu, Ambasador al României în Austria, a transmis un mesaj celor prezenţi la conferinţă, salutând demersul organizatorilor. Transplantul de organe a cunoscut o dezvoltare continuă, devenind o activitate curentă, de-o amploare extraordinară.
“Datorită transplantului de organe în lume, în 1994 trăiau 400 000 de pacienţi cu transplant renal, 70 000 cu transplant hepatic, 9 000 cu transplant cardiac, 9 000 cu transplant pulmonar” a explicat prof. dr. Mihai Lucan, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, Cluj-Napoca.
Cifrele sunt impresionante: doar într-un singur an, în lume, s-au făcut 40 000 de transplante renale, 2 000 transplante combinate de rinichi şi pancreas, 15 000 transplante hepatice şi 5 000 transplante cardiace. Mai mult decât atât, trans-plan-to-logia determină dezvoltarea spectaculoasă a multor alte domenii conexe precum: • fondul genetic al identităţii HLA • farmacologie: medicaţia imunosupresoare • oncologie: medicamente antitumorale • fiziopatologie: mecanismele patogene • imunologie: întelegerea mecanismelor de rejet şi toleranță.
Raportul cerere-ofertă
Dr. Guido Persijn, Olanda, a prezentat datele recente ale Eurotransplant, precum şi programele de colaborare ale institutului. Mai mult, el a subliniat faptul că, dat fiind diferenţa tot mai mare dintre numărul celor aflaţi pe listele de aşteptare şi numărul donatorilor, este nevoie de programe speciale care să crească numărul celor din urmă. Există, însă, o serie de metode care ar creşte numărul de donatori, şi anume, îmbunătăţirea legistaţiei, creşterea numărului de donatori vii (rude sau nu, donarea încrucişată), creşterea numărului de donatori cadavru. “Discrepanţa între numărul celor aflaţi pe listele de aşteptare şi numărul donatorilor există şi în Spania, SUA şi Germania”, a mai adăugat prof. dr. Mihai Lucan.
În 1980, odată cu creşterea spectaculoasă a supravieţuirii pacienţilor cu grefă de la donator cadavru, se afirma că donatorul viu este o sursă perimată de organe. Transplantul de la donator viu nu numai că nu a devenit perimat, dar, în ultima decadă, numărul de transplante de la donator viu s-a triplat. În 2002, în SUA, 70% din donatori au fost donatori vii.
Prof. dr. Gabriela Berlakovich, Universitatea de Medicină din Viena, Austria, a vorbit despre problema listării şi delistării pacienţilor care au nevoie de transplant şi a afirmat că “o selecţie strictă a pacienţilor creşte rata de success a terapiei”. De asemenea, dacă, pentru a primi transplant, pacientul asteaptă mai mult de 12 luni, atunci “creşte rata de excludere de pe listele de aşteptare, în cazul pacienţilor cu tumori. Şansele de relistare sunt, de obicei, foarte scăzute”, a mai adaugat prof. dr. Gabriela Berlakovich.
Recomandări privind donarea
• Este dreptul fiecăruia de a dona precum şi de a primi un organ. • Donarea de la donator viu în Europa trebuie încurajată. • Evaluarea funcţiei renale a donatorului de către un nefrolog independent este obligatorie în toate cazurile. • Este recomandabilă obţinerea unei evaluări psihiatrice sau a unei evaluări medicale independente a motivaţiei donatorului, a statusului biologic al acestuia şi a abilităţii lui de-a înţelege riscurile operaţiei. • Transplantele motivate comercial sunt inacceptabile, au fost larg interzise prin lege, iar Societatea Internaţională de Transplant se opune categoric unor astfel de practici.
Supravieţuirea grefei pe termen lung
Prof. dr. Mihai Voiculescu, Clinica de Medicină Internă, Nefrologie, Institutul Clinic Fundeni a explicat faptul că nefrologul este cel care evaluează calitatea transplantului. “Nefropatia cronică de grefă este o cauză importantă în eficacitatea transplantului renal.” Mai mult, prof. dr. Mihai Voiculescu a prezentat un studiu de caz privind efectul ciclosporinei, explicând faptul că “moleculele care pot fi administrate o singură dată pe zi cresc complianţa la tratament”. Datorită tehnicilor performante şi a imunosupresiei performante a crescut rata de supravieţuire a grefei. “De exemplu, între 1998-2001, supravieţuirea grefei de la DC a crescut la 94%, pentru primul an şi la 85%, la trei ani de la efectuarea transplantului”, a explicat prof. dr. Mihai Lucan.
Prof. Dr. Radu DEAC, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş
“Orice întâlnire de acest gen, cu un fundament ştiintific este utilă. În primul rand, faptul că a durat atâţia ani, precum şi numărul tot mai mare al participanţilor, reflectă interesul pentru subiectul de transplant. Sunt prezenţi în sală cei mai mulţi specialişti interesaţi de activitatea de transplant pentru toate organele. În ceea ce priveşte centrul din Târgu Mureș, există două categorii de preocupări: o primă direcție se referă la transplantul cardiac, pe care dorim să o dezvoltăm. Avem în plan să începem rapid activitatea de transplant hepatic şi transplant renal cu prof. Copotoiu. Se dezvoltă, de asemenea, la terapie intensivă, îngrijirea donatorilor – o activitate complexă la care s-a implicat şi Universitatea. Aici se desfăşoară, pe parcursul unui an, un curs pentru creşterea activităţii în domeniul donatorilor şi a instruiri a cât mai multor specialişti pentru activitatea de transplant. Cea de-a doua direcţie este ideea pe care am lansat-o şi o dezvoltăm. Aceea a înfiinţării unui Eurotransplant de Est, care ar permite un schimb de organe peste graniţe în condiţiile legiferate. Este vorba despre o colaborare mai înaltă, în special în situaţii de urgență. “
Prof. Dr. Walter KLEPETKO a vorbit despre progresul în transplantul pulmonar care, în viziunea sa, a devenit o rutină chiar şi în tratamentul pacienţilor aflaţi în faze terminale. Soluţiile tehnologice existente, sunt, de asemenea, extrem de avansate. Prof. dr. Walter Klepetko a subliniat, însă, faptul că imunosupresoarele rămân un factor limitator în tratamentul post-transplant pe termen lung. De asemenea, a evidenţiat nevoia de management performant pentru a creşte numărul de transplante efectuate cu succes.
Măsuri necesare în elaborarea unui program de tratament post-transplant, prof. dr. Erich POHANKA-AKH, Linz
Planificarea tratamentului post-transplant se face după evaluarea riscului pe care îl prezintă fiecare pacient. Aceasta se face în funcţie de istoricul medical al pacientului, de originea afecţiunii, de numărul de transplanturi anterioare şi de prezenţa anticorpilor performaţi anti-HLA. Regimul imunosupresoarelor din prima fază a tratamentului depinde foarte mult de o atare evaluare. Pentru bolnavii cu risc imunologic normal există mai multe posibilităţi. Scopul principal pe termen lung îl reprezintă supravieţuirea grefei. După prevenţia rejecţiei acute timpurii, trebuie luate măsuri pentru a evita CAN/IFTA sau, cel puţin, pentru a evita din timp o posibilă problemă. Monitorizarea continuă a funcţiei renale cu ajutorul nivelului de creatinină, estimarea RFG-ului şi a pantei eRFG-ului sau a 1/sCr este necesară. Mai multe informaţii pot fi constatate din imagini cu ultrasunete a grefei renale. Detectarea proteinuriei sau a tensiunii arteriale crescute poate indica probleme privind transplantul efectuat. Biopsiile de protocol nu sunt disponibile în toate centrele, deşi ele ar fi cea mai bună metodă pentru identificarea din timp a CAN / IFTA.
Toţi pacienţii cu semne de deteriorare a reluării funcţiei rinichiului au nevoie de o confirmare histologică a cauzei principale pentru a putea efectua intervenţiile adecvate.
Dezvoltarea tehnicilor a minimalizat riscurile unui transplant renal
În principal, apariția unor noi medicamente cu eficienţă ridicată şi cu mai puţine efecte secundare toxice a crescut şansele pentru un transplant renal de succes, reducând riscurile pentru fiecare pacient. Proliferarea inhibitorilor pare a oferi şansa de a folosi regimuri de imunosupresoare care permit minimizarea sau evitarea totală a inhibitorilor calcineurinici, cunoscuţi a avea un impact negativ pe termen lung asupra grefei. De asemenea, acestia pot contribui la creşterea riscului de boli cardiovasculare a pacienţilor cu transplant.
17 ani de experienţă – 1105 transplante efectuate în Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, Cluj-Napoca
Din anul 1998, odată cu apariţia legii privind donarea de organe, a debutat şi recoltarea de la donator cadavru. Numărul de transplante renale cu de la donator în moarte cerebrală a crescut continuu, de la șase transplante renale, în 1998 la 18, în 2001.
Transplantul renal în România în 2009
55 de ani de la primul transplant reuşit din lume
29 de ani de la primul transplant în România
28 ani de la primul transplant de la donator cadavru din România – prof. Drăgan
17 ani de la primul transplant în Centrul Universitar Cluj
Delegaţia a participat la “Sărbători de Crăciun în Viena”, cină oferită la Institutul Cultural Român din Viena, cu sprijinul doamnei director al institutului, Carmen Bendovsky.
Din istoria transplantului
Prof. dr. Raimund Margreiter, Departamentul General de Transplant, Chirurgie, Spitalul Universitar, Innsbruck, a prezentat evoluţia transplantului în lume. Primele încercări au fost efectuate în 1895 de A.v. Lexer, urmat de A.v. Decastello-Rechtwehr, în 1899.
500 î.Ch. – Pien Chi’ao (Bian Que) – medic chinez, a schimbat inima unui individ slab, dar cu spirit puternic, cu cea a unui individ puternic, dar cu spirit slab, pentru a obține echilibrul amândurora.
200 î.Ch. – Sushruta – chirurg indian, a realizat primele autotransplante de piele.
Primele xenotransplante
1905: grefa renală de la iepure
Dr. M. Princeteau – fragmente de rinichi de iepure
1906: grefa renală de la porc, Dr. Mathieu Jaboulay – grefă anastomozată la vasele brațului
1909: grefă renală de la primate, Dr. Ernst Unger – grefă transplantată la nivelul coapsei
1923: grefă renală de la miel, Dr. Harold Neuhof
1933: Voronoîi în Ucraina – primul transplant renal nereușit
23 Decembrie 1954, Boston: Dr. Joseph Murray – Primul transplant renal reuşit pe termen lung
12 iunie 1963: Dr. James D. Hardy – Primul transplant pulmonar
Ianuarie 1964: Dr. James D. Hardy – primul xenotransplant cardiac
1967: Dr. Thomas E. Starzl – primul transplant hepatic
3 decembrie 1967 – dr. Christiaan Barnard – primul transplant cardiac de la donator cadavru
Ianuarie 1968: Dr. Norman Shumway – Primul transplant cardiac reușit
Mai multe date despre eveniment, fotografii și prezentari pot fi accesate pe http://www.viena.tarusmedia.ro/
Johana Toma, redactor
