TRATAMENTUL INSUFICIENŢEI PANCREATICE din pancreatita cronică

0

Ca urmare a unei rezerve funcţionale remarcabile a pancreasului, malabsorbţia reprezintă un eveniment tardiv în cursul pancreatitei cronice. Hidroliza glucidelor şi proteinelor alimentare este conservată chiar în stadii avansate de insuficienţă pancreatică. Amilaza salivară şi din marginea „în perie” intestinală substituie cu succes amilaza pancreatică în procesul de digestie al hidrocarbonatelor, iar pepsina gastrică şi peptidazele intestinale hidrolizează eficient proteinele din dietă. În schimb, intestinul nu are capacitatea de a hidroliza lipidele alimentare, iar ponderea lipazei gastrice şi linguale în procesul de lipoliză este redusă. De aceea, steatoreea şi manifestările asociate deficitului vitaminelor liposolubile sunt întâlnite constant în pancreatita cronică şi reflectă o scădere a secreţiei de enzime de peste 90%. Odată cu accentuarea afectării pancreatice, vor apărea şi maldigestia proteinelor şi a carbohidraţilor.

 

 

Măsuri  dietetice

Clasic, abordarea iniţială a pacienţilor cu insuficienţă pancreatică exocrină este reprezentată de restricţionarea aportului lipidic pentru a diminua steatoreea. O dietă ce conţine sub 20g grăsimi/zi este astfel recomandată. Totuşi, limitarea excesivă a aportului lipidic va accentua eventualul deficit vitaminic. Mai mult, studii vizând metabolismul enzimatic endo- şi exogen în timpul tranzitării intestinului subţire au arătat că durata acţiunii enzimatice este crescută prin prezenţa substratului specific. Astfel, menţinerea activităţii lipazei necesită prezenţa trigliceridelor alimentare.

Se recomandă mese dese, reduse cantitativ, cu evitarea alimentelor dificil de digerat (precum legumele). O dietă bogată în fibre pare să crească secreţia lipazei pancreatice, dar pe de altă parte îi inhibă activitatea cu peste 50%, astfel încât nu e considerată adecvată. Trigliceridele cu lanţ mediu, care sunt absorbite direct prin mucoasa intestinală, sunt sursa de energie pentru pacienţii cu scădere ponderală sau pentru cei cu steatoree manifestă, care nu răspund la tratamentul de substituţie enzimatică. Aceştia pot avea nevoie, de asemenea, de suplimentarea vitaminelor liposolubile.

Puteti citi materialul integral in varianta print a revistei – luna septembrie

About Author

Mircea Manuc Anca Stoian

Comments are closed.