În ultimele decenii, chirurgia românească a cunoscut transformări importante, graţie progreselor ştiinţifice şi tehnice din medicina contemporană.
Metodele complexe de diagnostic şi progresele biologiei moleculare au condus la înţelegerea proceselor fiziopatologice la nivel infracelular, ceea ce permit, în medicina modernă, abordul chirurgical ţintit şi precis al leziunilor, precum şi adaptarea actului chirurgical la fiziopatologia bolii.
Beneficiind de astfel de noi cunoştinţe şi având la dispoziţie mijloacele tehnice moderne ale anes-teziei şi terapiei intensive, chirurgii au abordat cu multă indrăzneală boli considerate de nerezolvat, ceea ce a dus, în final, la reconsiderarea unor protocoale terapeutice limitate, până nu demult etichetate ca fiind ,,deasupra posibilităţilor de tratament chirurgical”.
Ca urmare, actul chirurgical a devenit complex, mai dificil, dar mai sigur, astfel încât, în prezent, puţine intervenţii chirurgicale mai au o mortalitate acceptată mai mare de 5%. Unul din cele mai interesante efecte ale progreselor ştiinţifice actuale, remarcate în sfera specialităţii numite ,,chirurgie generală”, este apariţia ,,subspecialităţilor” chirurgicale, considerate generic ,,supraspecialităţi”, care acoperă intervenţiile chirurgicale destinate anumitor organe: chirurgia esofagului, hepato-bilio-pancreatică, colo-rectală, a obezităţii morbide. De asemenea, apariţia tehnicilor de chirurgie minim- invazivă, laparoscopică şi endoscopică, precum şi a chirurgiei robotice, a dus la scăderea morbidităţii postoperatorii, la recuperarea şi reintegrarea socio-profesională mai rapidă a pacienţilor şi, desigur, la creşterea performanţelor actului operator în sine, în beneficiul bolnavului, dar şi al chirurgului.
Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica
Autor: prof.dr. IRINEL POPESCU
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2008
Dr. Viorica Vidu, Cercetător ştiinţific principal grd.III, Medic primar chirurg Institutul Clinic de Boli Digestive şi de Transplant Hepatic Fundeni, Bucureşti
