ANEMIA la sportivi (anemia de efort sau anemia alergătorilor)

0

Rezumat. Anemia la sportivi (anemia de efort) este o stare patologică diagnosticată la atleţii aparent sănătoşi care prezintă valori hematologice scăzute (numărul de eritrocite, Hb şi hematocritul), considerate a fi urmarea depozitelor de fier diminuate. Fierul se pierde din cauza transpiraţiei excesive în special la persoanele care aleargă pe distanţe foarte lungi, a aspirinei pe care mulţi atleţi o iau pentru a preveni febra musculară, sau a “hemolizei de impact”, condiţie medicală ce presupune că eritrocitele sunt distruse la nivelul piciorului din cauza impactului constant şi puternic cu solul. Transportul şi utilizarea de O2 de către muşchii scheletici pot fi compromise, ceea ce în ultimă instanţă duce la scăderea performanţei sportivului. Efortul şi mişcarea efectuate în exces pot duce la anemie, pot produce o stare de oboseală cronică, cefalee şi pot favoriza susceptibilitatea la infecţii (fierul este esenţial pentru sistemul imunitar).

 

Anemia este o stare patologică datorată diminuării semnificative (>-2 deviaţii standard) a numărului de eritrocite şi de Hb, sub valorile normale pentru vârsta şi sexul respectiv.

Scăderea Hb se poate asocia cu scăderea hematocritului şi/sau a numărului de eritrocite /μl. Concentraţia de Hb este criteriul esenţial pentru diagnosticul anemiei, Hb fiind unitatea funcţională a eritrocitului. Interpretarea cifrelor de Hb trebuie să se facă şi în funcţie de condiţiile de hidratare ale subiectului investigat (proteinemie, ionogramă).

Anemia este modificarea patologică cea mai importantă şi mai frecventă care afectează eritrocitele. Anemia se defineşte ca diminuarea numărului de eritrocite, însă, mai exact, anemie înseamnă scăderea concentraţiei Hb, cu sau fără scăderea numărului de eritrocite (hematocritului).

Diagnosticul de anemie se face prin măsurarea concentraţiei Hb şi a hematocritului. Din acest punct de vedere, anemia este definită ca scăderea Hb, hematocritului şi a numărului de eritrocite sub limita inferioară normală; aceasta este stabilită, oarecum arbitrar (-2 DS).

Pentru a afirma diagnosticul de anemie sunt necesare mai multe măsurători consecutive, la care să se înregistreze cifre mai mici decât cele considerate normale. Fierul este componentul Hb, joacă rol esenţial în transportul O2 la nivelul organismului şi în utilizarea O2 de către celule. Pe lângă sideremie (nivelul de fier plasmatic) se vor măsura şi indicii eritrocitari.

Recent, s-a sugerat că activitatea fizică prelungită şi intensă scade depozitele de fier, ceea ce este posibil să ducă la anemia indusă de efort. Fierul este un oligomineral foarte important în organism, dar în cazul sportivilor, şi nu numai, deficienţa de fier sau anemia este o problemă destul de frecvent întâlnită, în special în rândul femeilor. Pentru ca Hb să fie sintetizată este nevoie de un aport optim de fier.

Sportivii de anduranţă prezintă o predispoziţie la anemie, astfel că pentru aceştia valorile normale de Hb sunt cu 1 g/dl mai mici, iar cele ale hematocritului cu 1-3% mai reduse. Este de fapt o pseudoanemie, apărută prin creşterea volumului plasmatic. Orice scădere a Hb >1 g/dl trebuie considerată patologică şi trebuie investigată.

Semne şi simptome sugestive pentru anemie la atleţi sunt scăderea capacităţii de efort şi de antrenament, palpitaţiile, pulsul accelerat, starea de oboseală.

Atleţii care fac antrenamente zilnice mult prea istovitoare sunt expuşi riscului de carenţă de fier, care ulterior poate evolua cu anemie feriprivă.

La sportivi, deficitul de fier este tulburarea nutriţională cea mai frecventă, afectând o proporţie mare de atleţi. Deficitul de fier poate apărea din mai multe cauze:

– dietă neadecvată – mulţi sportivi adoptă o dietă bogată în carbohidraţi şi săracă în grăsimi, iar proteinele provin adesea din surse non-animale. Consumul redus de carne roşie presupune în acelaşi timp şi un aport redus de fier.

– pierderi de fier – prin transpiraţie excesivă, menstruaţie, traumatisme

– nevoi crescute de fier – metabolismul fierului este accelerat la sportivi.

Pentru a confirma că o anemie hipocromă microcitară cu anizocitoză şi poikilocitoză este feriprivă sunt necesare studii privind metabolismul fierului (sideremie, feritină, capacitatea totală de legare a fierului, coeficient de saturaţie a transferinei).

 

Anemia hemolitică microangiopatică (hemoliza indusă de efort)

La fiecare pas de alergare, contactul brutal între talpă şi asfalt duce la comprimarea capilarelor de la nivelul piciorului, ceea ce antrenează fragmentarea mecanică a eritrocitelor (apariţia de schizocite pe frotiul periferic). Acest fenomen poate apărea şi din cauza contracţiei viguroase a muşchilor. La distrugerea eritrocitelor contribuie şi eliberarea lizolecitinei din splină, cu efect hemolitic (prin contracţia capsulei splenice în vederea mobilizării sângelui de rezervă) şi modificarea formei şi membranei eritrocitare (din cauza hipercatecolaminemiei sau acidozei).

În mod normal, fragmentarea eritrocitelor este minimă, dar la cei care aleargă distanţe şi intervale de timp lungi poate apărea anemia hemolitică microangiopatică. Dacă fragmentarea este foarte severă, parte din Hb rezultată prin distrugerea eritrocitelor se poate elimina prin urină – rezultând hemoglobinuria de marş (descrisă la soldaţi).

Pentru prevenirea anemiei microangiopatice se recomandă schim­barea adidaşilor cu talpă uzată, alergarea pe suprafeţe de zgură şi evitarea unui contact dur la pasul de alergare.

 

Creşterea volumului plasmatic

Ca o măsură adaptativă la necesitatea unui debit sanguin crescut în timpul efortului, organismul atleţilor reţine mai mult lichid în spaţiul vascular, crescând astfel debitul cardiac, transpiraţia şi fluiditatea sângelui şi diminuând riscul de deshidratare. Această creştere a volumului plasmatic cu până la +30% produce însă şi o diluare a eritrocitelor, implicit a Hb şi hematocritului, generând starea de anemie. Creşterea volumului plasmatic şi implicit a volemiei este maximă în primele 24-48 ore după un antrenament, în asociere cu hiperhidratarea după efort.

 

Eritropoieza

O altă explicaţie pentru anemia sportivilor este suprimarea secreţiei de eritropoetină după antrenament, deşi există unele studii care au arătat contrariul.

Simptomatologia anemiei feriprive în cazul sportivilor include reducerea rezistenţei la efort, palpitaţii, stare de oboseală accentuată, creşterea frecvenţei cardiace în cursul efortului fizic, scăderea forţei musculare, accidentări mai frecvente, infecţii frecvente, apetit alimentar redus, iritabilitate şi scăderea interesului pentru antrenamente. Multe dintre aceste simptome sunt asemănătoare cu cele ce apar în sindromul de supra antrenament. De aceea, se poate stabili un diagnostic eronat. Cea mai fidelă cale de a pune un diagnostic corect este examenul de laborator.

About Author

Conf. Dr. Manole Cojocaru

Leave A Reply