Petre Mihai Băcanu
jurnalist
O întoarcere în timp ne relevă faptul că românii s-au situat în fruntea sistemului de cunoștințe, a pionieratului științific care a schimbat lumea și a îmbogățit patrimoniul universal. Ne mândrim cu descoperirile unor Nicolae Cretzulescu, Carol Davila, Ioan Cantacuzino, Gheorghe Marinescu, Toma Ionescu, C. Levatidi, Nicolae Paulescu, D. Danielopolu, Matei Balș, Constantin Parhon, Francisc I. Rainer, Dimitrie Bagdasar, George Emil Palade (până mai ieri primul și singurul român care a luat Premiul Nobel). Mulți altii și-au adus contribuția la dezvoltarea științei medicale. În plină gripă porcină avem un exemplu a ceea ce înseamnă geniul românesc – Cantacuzino, fondatorul școlii românești de imunologie și descoperitorul imunizării active.
Asemenea nume sunt și creatori de institute de care ne batem acum joc sau au devenit spații de depozitare pentru te miri ce.
Atâția savanți demonstrează uriașul potențial de inteligență românească. Numai că în domeniul științei suntem acum codașii Europei. Avem, cu siguranță, și acum în medicină specialiști care ar putea să uimească lumea, numai că la noi sunt tratați cu indiferență. Avem somități medicale, dar lipsesc descoperirile cu renume mondial. Adevărat este că în atâția ani de comunism știința a fost “dirijată”, iar cercetarea medicală a pierdut ritmul, dar ne așteptam ca măcar după ’89 să fie reluată. Unii chiar se întreabă dacă la noi mai există cercetare medicală.
Peste tot în lume cercetarea medicală este considerată ramura de vârf a inovației științifice.
Nu numai că ne uităm savanții în favoarea vedetelor de conjunctură, maneliștilor, telenoveliștilor, politicienilor de doi bani – dar nu suntem în stare nici să generăm alți descoperitori.
În schimb, exportul de inteligență a devenit sport național. De ce savantul român este nevoit să se exileze pentru a crea?
Culmea este că România are un Plan Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare până în 2013. Chiar și unul pentru medicină – denumit pompos “Viață și Sănătate” (unde se vorbește de INTENSIFICAREA cercetării medicale). Avem specialiști care au și idei dar n-au mijloace să le pună în practică. Activitățile de cercetare și inovare duc la creșterea numărului de locuri de muncă și a calității vieții. Cu toții ne dorim să se găsească tratamente mai eficiente pentru boli.
Mai putem amâna fântânile arteziene și telegondolele pe plaje, dar nu putem amâna cercetarea medicală, devenită cenușăreasa investițiilor publice. Putem identifica zeci de locuri unde banii publici sunt cheltuiți ineficient, în vreme ce spitalele n-au feșe, darămite bani pentru cercetare, pentru laboratoare, reactivi, imagistică. Laboratoarele au fost dintotdeauna focarele de unde au provenit descoperirile în medicină. Cu subfinanțare și lipsă de interes din partea autorităților, cum să te aștepți la descoperiri epocale?
În vreme ce savanții români sunt ignorați dăm atenție și încurajăm bănește acțiuni ministeriale ale blondelor cu mopul și corsetul, ce vor să transforme Bucureștiul în stațiune balneară. Ar trebui să protestăm zilnic, până ce guvernul va mări bugetul pentru cercetare. Politicienii vor însă voturile celor care la întrebarea “ce vă preocupă cel mai mult?” răspund în proporție de 80 la sută – sănătatea.
Îmi pun mari speranțe într-un nume de român care devine cu repeziciune savant al omenirii: Victor Velculescu. Numai că face furori în SUA. Savantul a uimit lumea după ce a realizat prima hartă genetică a cancerului de sân și de colon. Încă din 1995, când era student, a imaginat prima metodă revoluționară în studiul celulelor care produc cancerul.
Cu siguranță, există mulți Velculești. De ce n-ar deveni cercetarea medicală o provocare?
