Unul din trei pacienți moare de AVC, dar asta nu e o statistică românească, ci mondială, pe fondul creșterii speranței de viață a oamenilor. Medicul neurochirurg stă la frontierele vieții cu moartea, dar și la frontierele cunoașterii pe care omul a reușit până acum să o integreze despre acest minunat și atât de complex mecanism, instrument, hard sau poate altceva, ceea ce încă poate încă nici nu am reușit să definim cu adevărat, creierul uman. Alături de neurochirurg stau dotarea, cunoștințele, experiența, reziliența, dar și umilința de a recunoaște când nu știi.
Cum se structurează patologia cu care vă confruntați?
Clinica aceasta a fost fondată în 1982 de Acad. Prof. Leon Dănăilă, ca și o clinică pentru patologia vasculară neurochirurgicală. Eu am reușit să mențin acest profil – s-au împlinit, în 10 octombrie 2022, 40 de ani de la înființare. Patologia vasculară este o patologie benefică pentru bolnav, pentru că, nefiind oncologică, o intervenție chirurgicală bine realizată redă viața unui om. Vorbim de anevrisme cerebrale, de malformații arterio-venoase rupte, de hematoame intraparenchimatoase. De cele mai multe ori, bolnavul se poate întoarce la activitățile de dinainte – o mare realizare pentru o intervenție neurochirurgicală.
În afara patologiei vasculare, operăm și patologie tumorală, inclusiv dificilă, de bază de craniu, care poate avea interferențe și cu sferele orl sau oftalmologică, și patologie spinală. Pe viitor vom reuși să tratăm – în câteva luni – și endovascular o parte din această patologie. Mă refer la patologia ischemică, la trombozele de arteră cerebrală medie, de arteră carotidă internă, la care se poate introduce prin artera femurală un cateter, se poate conduce în carotide și se poate proceda la dezobstrucția vasului. Creierul rămâne integru, dacă intervenția este făcută în câteva ore de la debutul simptomatologiei.
Eu am reușit să accesez un program cu fonduri europene și am adus un angiograf biplan care ne permite această intervenție, o investiție de 1,9 milioane euro. Până acum aveam doar un angiograf monoplan. Îl avem instalat, dar deocamdată facem angiografii diagnostice. Avem și un CT cu 128 de canale și un RMN de 3 Tesla. Acum, institutul are toată tehnologia necesară pentru actul terapeutic neurochirurgical, și preponderent pentru cel de neurochirurgie și neurologie vasculară.
Tot acest proiect de dotare se cifrează la 11,8 milioane de euro, fonduri accesate pe POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare). Ca echipamente stăm bine, mi-aș dori să extindem și numărul de paturi, pentru că a crescut adresabilitatea.
Câte paturi aveți acum și câte ar fi necesare?
În acest moment avem 18 paturi în terapie intensivă la neurochirurgie și 65 de paturi pe secție. În specialitatea noastră, numărul de paturi din terapie intensivă e foarte important, pentru că pacienții vin în stare foarte gravă și trebuie să stea și două săptămâni. Este extraordinar că de multe ori, la controlul de 3 luni, ne întâlnim cu ei pe picioare.
Aș dori să putem extinde atât clinica de neurochirurgie, cât și pe cea de neurologie, să facem o secție dedicată terapeuticii endovasculare și cu paturi. Vrem să avem și condiții mai bune în saloane, și normele în vigoare cer asta. Construcția acestui spital a început în 1914, s-a finalizat în 1923. În acest an s-au împlinit 100 de ani.
Cum a crescut adresabilitatea?
Renumele instituției a crescut. Brandul îl fac doctorii și tot personalul, personalul mediu, de îngrijire, și interesul pe care îl au față de pacient face ca brandul instituției să crească. Până și brancardierii sunt foarte importanți – cum preiau pacientul, cum îl pun în pat, atât ca gest medical, dar și ca gest uman.
Numărul de externări este un parametru care ne arată că adresabilitatea a crescut, inclusiv numărul de spitalizări de zi. În principiu, 50 de paturi în plus ar fi foarte bune pentru acest serviciu, apoi ne-ar ajuta mult să avem și un ambulatoriu funcțional.
Din 2009 sunteți și manager al spitalului. Poți, în medicină, să fii un bun profesionist și să îți permiți să nu fii și manager?! Reușești să îți faci meseria?
Mi-ați pus o întrebare extrem de interesantă. Când am ales să fac și managementul acestui spital exact de această problemă m-am izbit. Mi-era greu să îmi fac meseria de doctor neurochirurg. N-am crezut că voi avea și aptitudini manageriale. Abia apoi am realizat că un manager trebuie să fie un doctor foarte bun, din spitalul respectiv. Pentru că poate vedea și finalitatea, eficiența faptică a folosirii banilor.
Cineva, probabil un pacient, vă numea în comentarii “cel mai bun neurochirurg din Europa”. Există asemenea clasamente?
Operațiile pe care le abordăm sunt deosebite și dificile. Am aproape 2.000 de anevrisme cerebrale operate, câteva sute de malformații vasculare cerebrale, câteva mii de tumori. Pe zi operez 2 pacienți, câteodată 3. Au fost și zile când am operat 3 anevrisme. Operez și sâmbăta, și duminica, pentru că patologia vasculară e de urgență.
Am avut la un moment dat posibilitatea să mă compar cu Michael Lawton, un reper în neurochirurgia vasculară, care lucrează la Barrow, în Phoenix, Arizona: acum un an, el operase cu 15 anevrisme mai mult ca mine – și-a pus numărul de operații pe facebook și am putut vedea cifra. N-am făcut-o din vanitate, dar fiind cel mai mare profesionist am vrut să văd cum mă situez. Volumul contează în practica chirurgicală, bineînțeles pentru evoluția bolnavului.
Cum sunt frontierele acum în cunoașterea creierului. Putem spune că e un fel de hard sau este mai mult decât atât?
Eu cred că este mai mult decât un hard, dovadă că și colegii IT-iști se chinuie destul de mult să reproducă un creier care să depășească creierul uman.
Se va reuși?
Eu cred că da! Dar că vor mai trece ani. Creierul uman e o structură extrem de complexă, care să ne permită să facem foarte multe, cu toate simțămintele și cu tot afectul. Creierul uman e și o chestiune de istorică – de-a lungul vieții evoluează, suntem mai puțin inteligenți la naștere. Firește că există o predispoziție genetică, și s-au și identificat niște gene, pe cromozomul 8, care favorizează inteligența.
Vedeți emoțiile în creier?
Există nucleul amigdalian care gestionează comportamentul emoțional al persoanei, dar aș crede că există mai degrabă diferențe calitative și biochimice. Într-un volum destul de mic, creierul uman reușește să facă extrem de multe lucruri. Nu știu dacă se va putea crea ceva care să imite omul, însă sunt convins că, destul de repede, se vor găsi cipuri care, în conexiune cu creierul uman, vor reuși să recupereze și niște funcții pierdute. Și probabil că se va merge și în a ne actualiza memoria și bagajul de cunoștințe. Sunt și niște probleme de etică, pentru că cei bogați vor avea acces la această tehnologie care-i va și face mai puternici. Diferențele între cei foarte bogați și cei foarte săraci, în loc să se estompeze, se vor mări. Se pare că interconectarea între neuroni și dispozitive electronice este posibilă. S-au făcut experimente pe neuronii de delfin și au mers. Deja există exerciții de protezare – de exemplu, o proteză de mână care să poată fi comandată de creier. Deocamdată nu la noi, dar și la noi s-au imaginat softuri care permit bolnavului să se recupereze singur. Și eu am făcut parte dintr-un asemenea grant, cu Facultatea de automatică. Practic, un pacient imobilizat are un laptop și un avatar care îi arată mișcările, pe care el încearcă să le imite. Are un recuperaționist virtual lângă el, pentru că recuperarea este cu atât mai eficientă cu cât se face pentru mai mult timp.
Miturile care înconjoară creierul?
Aș menționa acest mit, că ne naștem cu un număr de neuroni și cu acest număr și murim. E în mare parte adevărat, respectiv cam în proporție de 90%. Se pare că înmulțirea neuronilor se produce până la un an după naștere. Însă s-a observat că sunt anumite zone, zona ventriculară, care pot să se regenereze și să capete niște funcții. Creierul uman rămâne totuși, până în momentul de față, un dat și educația noastră e ca acesta să meargă mai departe și să ne facă să fim ceea ce suntem. De la apariția lui homo sapiens morfologic nu s-a schimbat foarte mult. Și în antichitate era omul dotat cu o inteligență comparabilă cu a omului de astăzi.
Unde ne aflăm în cunoașterea creierului?
Cred că anatomic îl cunoaștem 100%. Și fibrele au fost disecate, există tehnici de disecție care ne permit să vedem macroscopic și microscopic orice fibre din creierul uman. Dorim ca împreună cu Facultatea de medicină din București să introducem o tehnică de felul acesta. Nr. 1 în lume e un laborator din Turcia, de la Ankara. Finalitatea?! Ne-ar permite ca atunci când scoatem o tumoră să evităm tacturi foarte importante, care pot să dea sechele. Cum ar fi tractul piramidal, pe care dacă nu l-ai respectat într-o operație poate să dea o pareză pe partea opusă.
În ceea ce privește funcționalitatea și informația pe care o transmit, cred că acest laborator va aduce un plus consistent pentru că dispozitivele de cercetare electronice și chiar dispozitivele de cercetare neuropsihologice ne vor arăta multe detalii extrem de importante. Aici și neuropsihologia are o importanță foarte mare, pentru că de exemplu se poate face cuantificarea afectivității anumitor analizatori, cum ar fi ochiul, spre exemplu. Ați văzut că noi avem niște iluzii optice pe care nu le conștientizăm, psihologii pot să le demonstreze. Este un capitol în neuroștiințe la care vor trebui să concure mai mulți specialiști – neurochirurgi, neurologi, neuropsihologi… Sub acest aspect, al cogniției, creierul este extrem de complex. Cred că se vor mai spune foarte multe în special în ceea ce privește funcționalitatea creierului, fiziologia lui, ca să mă exprim mai laic, care deocamdată nu este suficient de cunoscută. Când am intrat eu în specialitate erau niște semne pe care seniorii medicinei de atunci nu știau să le interpreteze, și atunci spuneau: “bolnavul ăsta nu știe neurologie”. Nu era așa! De fapt erau lucruri care le scăpau. De fapt, ceea ce nu știm ne scapă, nu știm să integrăm.
Spuneați despre disecția tracturilor. Ar fi practic un nou domeniu de cercetare?
În țara românească e un domeniu de cercetare care va trebui pus la punct, e un subiect al zilelor noastre. Cel puțin pentru tumorile din neurologie – intraaxiale, cum le numim noi – cunoașterea tracturilor e foarte importantă.
Faceți aici așa ceva?
Da, categoric, un laborator va trebui să facem. Este foarte important ca neurochirurgul practician să le cunoască foarte bine, să știe unde să meargă cu aparatura pe care o are la dispoziție, cu microscopul operator. Utilitatea stă în capacitatea ca, în sala de operație, neurochirurgul să le poată evita. Spun acest lucru pentru că rezonanța magnetică nucleară, prin tehnica de tractografie, le poate identifica deja. Neurochirurgul va ști, după rezonanța magnetică din preoperator, unde se situează aceste tracturi.
Dar pot să difere de la creier la creier?!
Categoric! Chiar și centrul vorbirii poate să difere. De exemplu, oamenii care cunosc mai multe limbi străine au topografii diferite pentru fiecare dintre aceste limbi străine, care sunt altele decât limba maternă. Ele pot fi detectate prin rezonanța magnetică funcțională, iar atunci când operezi bolnavul pe emisfera pe care este situat respectivul centru al vorbirii, să le poți evita.
Cum au evoluat cercetările dvs, preocupările dvs? Ce se face la nivel de institut?
Vrem să implementăm acum această parte de neurochirurgie endovasculară, adică și neurochirurgii să fie capabili să facă proceduri endovasculare. Este astăzi trendul mondial în această specialitate, ca neurochirurgul să aibă “both hands”: adică să facă și proceduri endovasculare și chirurgie deschisă.
Nu e prea mult?!
Filosofia mea spune că cu cât știe mai multe, un neurochirurg este cu atât este mai competent. Medicina este vocațională, nu este o profesie ca oricare alta, de la 9 la 5. Și asta nu numai la noi, ci peste tot în lume. Este și o satisfacție, devii din ce în ce mai bun, mai sigur pe tine, și asta e o încântare. Și ca practică, și ca obiect de cercetare, doresc să înființez un laborator de cercetare în care să desăvârșim cercetarea neuroanatomică neurochirurgicală, pentru că în neurochirurgie nu este de conceput să operezi altfel decât cu microscopul operator. Îți oferă și magnificația, și o bună lumină în câmpul operator. Este o diferență foarte mare între anatomia macroscopică și cea pe care o vezi la microscopul operator – dimensiunea structurilor, uneori culoarea diferă puțin. Ori într-o specialitate unde de cele mai multe ori trebuie să te miști milimetric printre structurile anatomice, lucrurile acestea devin foarte importante și chiar pot să facă diferența între viață și moarte. Dorim să desăvârșim aceste studii de neuroanatomie și să facem și acest laborator de disecție de fibră, pentru că aceasta e în momentul de față direcția de cercetare. Poate că în viitor, creând o bază de cercetare fundamentală, o să putem să ne implicăm, împreună cu colegii de la electronică, și în device-uri care vor ajuta creierul uman. Am o foarte bună colaborare cu Facultatea de automatică, acolo sunt oameni străluciți care își doresc să se implice. Apoi, vrem să colaborăm cu colegii de la Facultatea de medicină veterinară, care au laboratoare de medicină comparată extrem de bine puse la punct, cunoștințe și o bază de cercetare, în ideea de a face o integrare holistică care va permite medicului de medicină umană să înțeleagă mult mai bine fenomenul patologic. Noi semănăm cu foarte multe dintre animale, de la care am luat și lucruri bune, și lucruri rele.
Ce putem spune despre recuperare, pentru că nu funcționează, este o problemă de sistem în România. În acest moment, aparținătorii își bat capul.
Recuperarea neuromotorie trebuie gândită altfel. Acum e inclusă în specialitatea balneofizioterapie, însă trebuie să existe o subspecialitate, recuperarea neuromotorie, este nevoie de oameni dedicați. Pentru un bolnav sechelar trebuie să facem mai mult, să avem o abordare specifică. Intenționez să extindem această zonă, avem doar 10 paturi de recuperare, care nu funcționează așa cum ar trebui. Îmi doresc o clinică de recuperare neuromotorie care să fie dedicată acestor bolnavi; și medicii recuperaționiști, în virtutea experienței, vor fi din ce în ce mai bine pregătiți și mai eficienți.
În România unul din trei pacienți moare de AVC.
Nu numai în România, ci peste tot. Cam asta este mortalitatea prin AVC, fie hemoragic, fie ischemic.
Trăim mai mult și vasele nu ne mai duc?!
Există o îmbătrânire a sistemului vascular care ne face mai fragili. În Egiptul antic, vârsta medie era de 40 de ani. Cred că se va progresa foarte mult în prevenirea accidentului vascular și în tratarea lui fără sechele. Dezobstrucțiile endovasculare de vase tocmai asta fac. AVC-ul se va produce la vârste mult mai înaintate. Se estimează că fetițele care se nasc astăzi vor trăi 100 de ani și asta va fi regula. Băieții mai puțin cu 2-3 ani.
Faptul că neurochirurgul are creierul omului pe mână poate să-i exacerbeze egoul?! Te poți simți așa, puțin, un dumnezeu?!
Întrebarea Dvs. e foarte bună. Faptul că ai creierul omului în fața ochilor și că operezi pe el trebuie să te responsabilizeze foarte mult, și nu să-ți exacerbeze vanitatea. Este o greșeală în care foarte mulți colegi de-ai mei cad. Cred că atunci când operezi pe creier nu aspectul de vedetă trebuie să fie preponderent, ci cel de responsabilitate. Cu cât operezi pe un organ mai sensibil, efortul, munca și atenția ta trebuie să fie mai mari, lăsând ceea ce e al lui Dumnezeu lui Dumnezeu, și ce-i al oamenilor, oamenilor. Am și o vorbă, să nu ne îmbolnăvim de păcatul trufiei, una din cele 10 porunci. Asta omoară performanța în neurochirurgie, pentru că el nu mai devine la fel de căutător și de interesat. Suficiența e mai rea decât prostia. Este într-adevăr o chestiune în care doctorul poate să cadă, și doctorul neurochirurg cu atât mai mult. Este principala noastră grijă. De fiecare dată când un bolnav a fost încântat și mi-a mulțumit, am fost extrem de atent să nu cad în păcatul vanității. Poate fi extrem de periculoasă, pentru că atunci omul nu mai are limită, face și ce nu stăpânește, și poate să și greșească. E foarte ușor să greșești într-o specialitate dificilă. Curajul trebuie dublat de o practică extrem de exigentă. Chiar și azi descopăr structuri anatomice care mă uluiesc și pe mine. Lucruri rare, am găsit arteră A1 infraoptică, ea e supraoptică. Din păcate, experiența vine după ce știi foarte multe. Detest vanitatea la doctori. E foarte ușor să cazi pe această pantă. Trebuie să ai puterea de a recunoaște când nu știi.
