Dr. Sebastian Nicolau
Într-un volum de eseuri apărut în 1972 la Editura Cartea Românească, intitulat Imposibila întoarcere, scriitorul Marin Preda publică o suită de reflecţii “asupra prezentului de-atunci”, majoritatea însă cu valoare întru totul valabilă şi-n zilele noastre, deşi ne despart aproape patru decenii de acel timp. >>>
În unul dintre eseuri, confesându-se, spune: “Mi se pare că e o trăsătură specifică a poporului nostru să ocolească denumirea dezastrelor şi să facă haz de necaz. Da, aşa este. Numai că pe spinarea acestei filosofii, unii dintre noi am prins obiceiul să facem haz şi când nu e cazul, şi atunci când treburile ne aşteaptă şi gunoiul s-a adunat maldăr la uşă şi nu mai putem ieşi din casă. Ce mai e de scris într-o asemenea situaţie?” (“Reflecţii asupra prezentului” pag. 5-6).
Într-altul, intitulat “Agresivitatea la volan” (pag. 126) se menţionează: “Am crezut multă vreme că tot ceea ce se spune despre psihologia omului de la volan nu sunt decât simple speculaţii menite să-i sperie pe conducătorii auto şi să-i facă prudenţi ca să se micşoreze numărul accidentelor. Omul de la volan, se spune, îşi însuşeşte psihologic o parte din puterea motorului său şi devine agresiv. Ce idee pur literară! Cum să-şi însuşească o astfel de putere? De ce? Îi lipseşte cumva o doagă? Ce să facă el cu puterea aceea, decât tot să meargă pe drum şi să ajungă cu bine la destinaţie?”
Şi încă un exemplu, din “Violenţa” (pag. 191): “Nimeni nu scapă de violenţa altora, după cum nimeni nu scapă ocazia, cel puţin până la vârsta în care devenim morali, de a fi violenţi cu alţii. După această vârstă, violenţa e o slăbiciune. M-a impresionat întotdeauna acest fenomen.”
…Iată deci consemnări din urmă cu patru decenii… Dar să ne-ntoarcem în timpurile noastre! În ziua de 7 iulie 2010, mass-media a anunţat mai mult sau mai puţin triumfalist, cu mai mult sau mai puţin “haz de necaz”, fără tragismul comunicatului “un nou record de viteză” al şoselelor noastre, cunoscute prin precaritatea infrastructurilor. De astă dată “recordul” de 248 km/oră aparţinea unui tânăr de 23 ani, şi era înregistrat, întâmplător, pe un drum în bună stare.
Desigur, conformistă, Poliţia rutieră a aplicat amendă şi a suspendat trei luni permisul conducătorului automobilului evaluat la 100 000 euro. Urmau să se mai facă şi alte cercetări. “Curat – murdar”, cum ar spune “nenea Iancu”!
În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Cazul comunicat nu este izolat. De ani de zile siguranţa drumurilor publice a devenit iluzorie şi mii de semeni plătesc un greu tribut nebuniei unor tembeli, veritabili agresori şi criminali, ei înşişi plătindu-şi cu viaţa dezmăţul automobilistic. Să fie o fatalitate acest fenomen?! Situaţia existentă în alte ţări anulează această idee. Severitatea autorităţilor – mergând până la draconism – a limitat la minimum accidentele rutiere, eliminându-i definitiv pe vitezomanii psihopaţi, apărând viaţa semenilor normali. Să fie atât de dificilă modificarea legislaţiei rutiere în România, în care se elaborează mereu legi care se modifică după câteva zile sau chiar se abrogă? “Fabrica de legi” să nu funcţioneze oare atunci când e vorba de viaţa cetăţenilor paşnici?
Apoi, autorităţile de resort, acceptând din comoditate sau alte cauze situaţia existentă, nu realizează faptul că tărăgănând rezolvarea devin implicit complicii descreieraţilor şoselelor ?
Şi, în final, nedumerirea consternantă a “timidei societăţi civile”: De ce autorilor acestor crime, sau potenţiali ucigaşi de semeni, nu li se dezvăluie identitatea şi domiciliul, pentru ca opinia publică să poată acţiona după puterea sa? De când şi în ce societate astfel de specimene degradate ale fiinţei umane au dreptul la anonimat şi intimitate, ca şi la reclama indirectă pe care le-o face mass-media ? Ca de altfel şi altor elemente antisociale care ocupă pagini întregi şi emisiuni vulgare de senzaţional ieftin.
Revenind, în final, la titlul articolului: De ce şi până când răbdarea oamenilor să fie pusă la o asemenea grea încercare?
