Sunt cazuri dramatice care apar și au apărut întotdeauna, potriviri care fac ca lucrurile să alunece spre dezastru și știri care erup cu forța senzaționalului și sunt propulsate pe aripile emoționalului până la nivel național. Audiența setează fereastra prin care ne uităm la știri și la evenimente și așa le și construiesc jurnaliștii – să te identifici, să simți înainte de a gândi, să gândești cu inima, să gândești cu emoțiile.
Știrile se nasc normal, în ritmul egal al vieții, dar sunt culese, alese și plasate pe orbita agendei zilei astfel încât să îți ia fața. Și asta se întâmplă zi de zi, la fel în toate televiziunile și posturile de radio. Se mai adaugă un fenomen, să dăm și noi! Adică la noi să nu lipsească știrea respectivă. Așa că un anumit tip de știri ocupă ecranele simultan, atenția ne e furată de la una la alta și nici nu mai rămâne energie pentru știrile grele, adevărate, reale, cele nespectaculoase – nici energie prin redacții, nici energie în omul care consumă ceea ce livrează presa. Pentru că știrile care contează de cele mai multe ori nu sunt spectaculoase și nu fac audiență. Primează spectacolul, extraordinarul, drama, strălucitorul. Consistența?! E lăsată deoparte, pentru pojghițe și calcule fără nicio legătură cu interesul public.
Totuși, omul obișnuit rămâne devorat, gol și cu un sentiment al inutilității și al neputinței. De sentimentele lui, care nu sunt obișnuite să trăiască în ritm permanent de dramă, cine are nevoie?! Cine are responsabilitatea?! La capactitatea lui de a digera senzaționalul de fiecare zi propulsat și familiarizat pe toate canalele cine se gândește?! Pentru că senzaționalul a devenit cotidian și nu mai reușim să ne trăim viețile normale, obositoare prin munca pe care o facem să ne slujim semenii, pentru că sunt consumate energetic și emoțional de atenții parazite, fără sens real, doar ca să răspundem obosiți unor manipulări care ne induc cel puțin anxietate, dacă nu teamă și panică de-a dreptul.
Responsabilitatea este la fiecare dintre noi, să nu lăsăm sentimentele și dezamăgirile induse să ne cotropească și să ne fure energia de zi cu zi și, până la urmă, focul vieții.
